Parlamentul, cu o majoritate tot de stânga, a constituit o altă ţintă concertată a preşedintelui Iohannis, în dorinţa sa obsesivă de a-i schimba structura dominantă legitimă şi, alături de un Guvern „personal", să-şi exercite dictatura mascată folosindu-se, sub pretextul combaterii corupţiei, de „asmuţirea" trinomului S.R.I. - D.N.A. - Î.C.C.J. împotriva adversarilor săi politici! Lăsând să se înţeleagă din cărţile sale că este adeptul instaurării în România a unui autoritarism deghizat într-o Republică prezidenţială, ceea ce ar presupune obţinerea unui consens pentru modificarea Constituţiei, Iohannis a ajuns să se comporte ca un guvernator general care nu ţine cont de nici o lege şi îşi „permite" să fie anticonstituţional când pune Preşedinţia mai presus de celelalte instituţii ale statului (art. 1, 4), să dea ordine Parlamentului „uitând" că acesta este organ reprezentativ suprem (art.61, 1) aflat în slujba (art. 69, 1) poporului român suveran (art.21), să amestece Legislativul în săvârşirea de ilegalităţi referitoare la ridicarea imunităţii (art.72) specifică tuturor constituţiilor ţării şi la votul imperativ (nimeni nu are dreptul să impună parlamentarilor cum să voteze, or... să se reia actul votării) etc! Mă şi mir că, în această comedie de politică altfel, Iohannis nu are nici un prieten adevărat care să îl tragă de mânecă, să îi spună că îşi depăşeşte competenţele şi, coborându-se apoi în lumea reală, să se rezume la transmiterea de mesaje către Parlament în probleme importante (art.88) şi chiar să apere Parlamentul de ingerinţe halucinante precum: vizitarea Parlamentului de către ambasadorul S.U.A., cu scopul de a-i „învăţa" pe parlamentari cum ar trebui să voteze; ameninţarea Senatului, printr-o lipsă de respect între instituţii cum nu s-a mai văzut până acum, de către un procuror al D.N.A.; anihilarea activităţii paralamentare prin venirea unui procuror al D.N.A. ca să îi ancheteze pe senatori cum au votat; interzicerea de către un procuror al D.N.A. a venirii deputatului S. Ghiţă în Parlament (ca să nu... vorbească cu prim-ministrul Ponta); „invazia" celor 4000 de ciobani în clădirea Parlamentului (despre care ziaristul C. Nistorescu insinua a fi un „scenariu gândit de altă categorie de specialişti în Manipulare") etc. La toate aceste acţiuni denigratoare la adresa forului nostru Legislativ, naţional, petrecute pe fondul repetatelor acuze formulate indignat-insinuant de preşedintele Iohannis, singurul înalt demintar care a ţinut piept ofensivei de decredibilizare a Parlamentului în faţa poporului a fost C.P. Tăriceanu - cel ce a spus, pe bună dreptate, că „în România este prea puţin stat de drept şi prea mult stat de drepţi"! Într-adevăr, faptul că prin puterea crescândă a S.R.I., participant în mod ilegal la anchetele D.N.A., acesta îşi dă mâna cu şeful Statului, Iohannis, pentru a inaugura o paradigmă de guvernare aflată în afara regulilor consacrate, nu înseamnă că Parlamentul nu îşi poate reveni „din corzi" - ca în România să nu se ajungă, aşa cum titra New York Times, la „ascensiunea statului de tip Procuratură" - şi să ia act de săvârşirea tuturor acestor fapte grave prin care Iohannis încalcă Constituţia (art.95, 1-3) şi, pe cale de consecinţă, să demareze procedura de a-l suspenda din funcţie (art.96, 3)...
