Boli ale nesiguranţei şi sărăciei! Depresia, mai frecventă decât diabetul?

Distribuie pe:

Specialiştii spun că la noi în ţară depresia este mai frecventă decât diabetul. Mai vulnerabile sunt femeile între 20 şi 40 de ani. Dar, în ultimii 2 ani, din cauza prelungirii crizei (a recesiunii) cu tot cortegiul de necazuri, procentele tind să se egalizeze între femei şi bărbaţi. Mai grav este că, în timp ce restul europenilor pot să se trateze pentru că au acces la consultaţii psihologice, la noi acestea sunt considerate un lux. În Europa există un psiholog la 1.500 de persoane, iar în România doar unul la 11.000 de pacienţi.

Potrivit unui studiu Ipsos MORI realizat pentru European Depression Association (EDA), depresia este o boală costisitoare. Astfel, costurile se ridicau la 92 de milioane de euro în 2013 la nivelul Uniunii Europene, generate de pierderi de productivitate cauzate de absenţa, respectiv concedii medicale sau de prezenţa la locul de muncă, dar cu randament mult diminuat din motive de boală. Conform EDA, depresia reprezintă o problemă de sănătate mintală majoră mai ales la persoanele active pe piaţa muncii.

Specialiştii Asociaţiei Române de Psihiatrie şi Psihoterapie atrag atenţia asupra faptului că simptomele depresiei se manifestă prin: lipsa de somn sau prea mult somn, pierderea poftei de mâncare sau poftă exagerată, reducerea capacităţii de concentrare, plânsul cu uşurinţă, stare de tristeţe, gânduri de genul „nu are rost să trăieşti", sentimente de vinovăţie. Drept care, dacă aceste simptome se manifestă mai mult de două săptămâni, trebuie consultat urgent medicul.

Cât despre stres, angajaţii de peste 45 de ani sunt cei mai stresaţi!

Bărbaţii de peste 45 de ani reprezintă cea mai stresată categorie profesională din România, pentru că se tem că nu-şi vor mai putea găsi un loc de muncă dacă rămân fără serviciu, a declarat Nicolae Voinoiu, directorul Direcţiei Control, Securitate şi Sănătate în Muncă din Ministerul Muncii, citat de Agerpres: „Noi intenţionăm să extindem în acest an o evaluare demarată în anul 2008 în rândul angajaţilor, şi din care a reieşit faptul că bărbaţii de peste 45 de ani sunt cei mai stresaţi. Campania de evaluare va fi dezvoltată în 5 judeţe ale ţării", a afirmat Voinoiu. Stresul afectează muncitorii care ajung să sufere accidente. „La finalul campaniei intenţionăm să producem un material legislativ prin care inspectorii noştri să poată avea o pârghie de control al nivelului de stres suportat de angajaţi. Momentan - a mai spus reprezentantul Ministerului Muncii - este destul de dificil de cuantificat gradul de stres, atunci când ne confruntăm cu reclamaţii legate de condiţiile de la locul de muncă."

Problema e că stresul e provocat nu atât de „condiţiile de la locul de muncă", cât, mai ales, de imposibilitatea ca, după 45 de ani, să-şi găsească un loc de muncă! Fenomen frecvent întâlnit, din păcate, în România!

Lasă un comentariu