„PAŞI CĂTRE O VIAŢĂ MAI BUNĂ"

Distribuie pe:

În cadrul unei sesiuni de lucru cu privire la tinerii din casele familiale din Miercurea Nirajului, Reghin şi Sâncraiu de Mureş, din judeţul nostru, care, în curând vor părăsi sistemul, miercuri, 18 mai 2016, la Direcţia Generală de Asistentă şi Protecţia Copilului (D.G.A.P.C.) a fost organizată, împreună cu Fundaţia „Talentum" din Târgu-Mureş, această întâlnire. La eveniment au participat împreună cu însoţitorii lor un număr de 16 tineri, fete şi băieţi, din cele trei centre de creştere a  copilului. În deschidere, la propunerea reprezentantei Fundaţiei „Talentum", Kacso Erica, tinerii au făcut cunoştinţă, după care semnatarul acestor rânduri, ştiindu-se că am fost şi eu instituţionalizat, am vorbit celor prezenţi despre viaţa din instituţiile la care am fost, dar şi despre viaţa de după ieşirea din sistem.

După acest moment au urmat o serie de întrebări adresate atât instituţiei mureşene (D.G.A.P.C), despre faptul că ei nu trebuie să convieţuiască cu copii care prezintă unele dizabilităţi pentru că aceştia trebuie să aibă alt destin, să nu se mai separe fraţii etc. În final, tinerii au fost întrebaţi ce meserii vor să îmbrăţişeze pe viitor. Răspunsurile au fost dintre cele mai diverse pe care le redăm: electrician, informatician, lucrător comercial, zugrav etc., dar în acelaşi timp au făcut şi câteva propuneri pertinente.

Organizatorii: Monica Baci (D.G.A.P.C.) şi Kacso Erica (Fundaţia „Talentum") au distribuit câte un chestionar la cei prezenţi cu următoarele întrebări: În ce măsură informaţiile primite vă ajută în viaţă?, Care a fost aspectul/tema care v-a interesat mai mult?, Care sunt informaţiile noi pe care le-aţi auzit la această sesiune de comunicări?, Cine sunt persoanele pe care aţi dori să le întâlniţi în cadrul unor întâlniri viitoare? Răspunsurile la întrebările din chestionarul de evaluare a sesiunii de lucru au fost dintre cele mai diverse.

Subsemnatul mulţumeşte şi pe această cale Monicăi Baci pentru invitaţia de a fi din nou cu generaţia de tineri.

Lasă un comentariu