În acest articol, îl voi aminti pe braşoveanul Emil Poenaru, de la Universitatea din Braşov, a cărei activitate publicistică şi de dramaturg este binecunoscută.
Deşi jurist de profesie, prof. univ. dr. Emil Poenaru (1932 - 1912) a dovedit o reală pasiune pentru momentele importante ale istoriei neamului. În „Dosarele semnificative" s-a ocupat cu interes şi pricepere de procesele lui Coresi, Şincai, Horia etc. El şi-a pus semnătura şi pe o carte, care a suscitat discuţii aprinse, pornind chiar de la titlul ei „La Columna di Traiano e Decebalo (Columna lui Traian şi Decebal)".
„Examinarea trecutului - scrie Emil Poenaru - nu este numai căderea arheologilor şi istoricilor. Multe aspecte ale vestigiilor vremurilor apuse se cer a fi cercetate din alte unghiuri de specialitate: epigrafic, lingvistic, matematic, şi astronomic. Columna are anual şapte milioane de vizitatori. Mi s-a părut o nedreptate că monumentul este numai al lui Traian. Columna, această carte scrisă în piatră, firesc este să se numească a lui Traian şi Decebal".
Marele învins al lui Traian a fost înfăţişat în ipostaze de măreţie, vitejie, curaj, înţelepciune şi capacitate de jertfire, care îl situează, de drept, alături de fericitul învingător. Nu s-a spus acest lucru, dar noi, românii, am simţit dintotdeauna că acest monument ne aparţine în bună măsură, prin conţinutul său, iar proba a făcut-o Badea Cârţan care, dormind lângă monument, a provocat exclamaţia: „Un dac a coborât de pe Columnă"! Iată, este şi o dovadă a continuităţii poporului român.
Monumentul, fiind comemorativ, toate semnele lui au o semnificaţie. Apollodor din Damasc, genialul creator al Columnei, a vrut să „povestească" cele două războaie, folosind artele plastice. O serie de autori subliniază trei semnificaţii ale Columnei: topografică (măsurător de nivel), funerară (aici a fost depusă urna cu cenuşa lui Traian) şi izvor de informaţie istorică. Nu se aminteşte nimic de semnificaţia ei artistică.
Apollodor a scos la lumină o serie de idei pe care a vrut să le reţină privitorul. Spectatorul care dorea să afle povestea Columnei trebuia să se rotească de 23 de ori în jurul ei, urmărind basoreliefurile care spiralează trunchiul monumentului pe o lungime de 200 de metri, având 2.500 de figuri sculptate. Abia după aceea, întâlnea sus statuia lui Traian.
Argumentele aduse pentru schimbarea titulaturii împământenite de milenii: pe Columnă sunt aşezate în egală măreţie cele două personaje principale, de aceea Emil Poenaru a cutezat să-şi intituleze cartea „Columna lui Traian şi Decebal"; pe monument, se identifică două personaje colective - armata romană (vitează şi disciplinată) şi poporul dac; s-a spus, pe bună dreptate, că este primul monument care umanizează adversarul Romei.
Emil Poenaru îl „suspectează" pe Apollodor de simpatie pentru marele învins, care nu avea cum să pornească de la el dacă nu găsea ecou în spiritul epocii. Apoi, Apollodor nu putea să mintă pe Columnă. Existau veteranii războaielor, martorii oculari. Pe Columnă, se mai remarcă scene de un mare dramatism, care trădează o undă de compasiune faţă de cei învinşi, desigur generată de eroismul de care aceştia dăduseră dovadă în lupte. Decebal este înfăţişat ca un rege demn, marele învins nefiind prezentat niciodată într-o postură care să-l înjosească. Astfel, cele două personaje stau faţă în faţă - marele învingător şi marele învins.
Interesant, povestea Columnei nu se sfârşeşte cu triumful împăratului Traian, deşi e un moment comemorativ - triumful - cu superbe scene în care dacii se reîntorc la vetrele lor, reclădesc, resădesc, replantează.
Este adevărat, a fost vorba de o corectură mică a titulaturii, dar mare ca semnificaţie, la Simpozionul de Tracologie de la Palma de Mallorca, în 1981. În 1983, Fundaţia Europeană Drăgan i-a solicitat autorului cartea pentru a fi tradusă în limba italiană (187 de pagini în rezumat), iar la Editura Ştiinţifică - 389 de pagini. Textul a fost tradus la Ambasada Română şi a apărut la Milano, sub titlul „La Columna di Traiano e Decebalo". În ceea ce priveşte raţiunea scrierii cărţii, ea a fost înţeleasă şi acceptată de italieni, „făcându-se un act de justiţie" (Malio Contri).
Ministrul de Externe al Italiei, Giullio Andreoti, îşi exprima întreaga sa adeziune, trimiţând o telegramă de felicitare autorului român. În final, a luat hotărârea ca, prin semnăturile participanţilor la reuniunea ştiinţifică, să solicite Guvernului italian introducerea în cărţile de şcoală, a denumirii monumentului în „Columna lui Traian şi Decebal". În plus, a cerut acordarea numelui „Decebal" unei străzi din Roma, motive suficiente pentru a le fi recunoscători italienilor.
