„Nu sunt locuri de muncă pentru noi...!"

Am întâlnit într-o comună mureşeană, de pe valea Târnavei Mici, o mulţime de cetăţeni aşteptând în faţa Oficiului Poştal să primească alocaţia pentru copii. Era într-o zi de vineri, şi printre beneficiarii acestui sprijin legal, am văzut şi câţiva cu maşini elegante. Am aflat că unii primesc ajutor social şi alocaţie pentru copii în valoare de peste 15 milioane de lei. La prima vedre acest sprijin social este binevenit pentru majoritatea dintre ei, dar să vezi oameni în toată puterea muncii aşteptând la mila statului, cu ţigări scumpe în mână, este deja o sfidare la adresa celor care muncesc pentru salariul minim pe economie, uneori în condiţii grele, achitându-şi obligaţiile către fisc şi sănătate. „Nu avem unde munci, domnule, nu sunt locuri de muncă pentru noi…!", ţi se spune când îi întrebi de ce nu îşi caută un loc de muncă sigur, cu carte de muncă.

Este adevărat că prin desfiinţarea fostelor ferme din IAS şi CAP, prin lichidarea fabricilor din oraşe, în zonă nu prea găseşti un loc de muncă sigur, iar firmele străine de cablaj sau mobilă plătesc puţin. Există cetăţeni dornici de muncă şi de câştig financiar sigur care şi-au găsit un loc de muncă prin Germania, Slovenia, Ungaria. Aceştia nu contribuie cu nimic la Casa de sănătate sau Casa de pensii din România, chiar dacă sunt beneficiari de ajutoare sociale.

Din păcate, există şi oferte de locuri de muncă pentru aceşti beneficiari de „milă şi pomană", dar sunt refuzate. Concret, un prieten, fermier în zona Reghinului, mi-a cerut să-i caut o familie pe care să o angajeze cu acte în regulă pentru îngrijirea a 27 de vaci. Li se oferă cazare gratuită, trei mese pe zi, şi un salariu de 1.500 lei lunar. Culmea ironiei, le-am prezentat oferta celor din faţa Poştei, am întrebat în stânga şi-n dreapta, fără să găsesc un om dispus să lucreze în zootehnie.

 „Nu găseşti în sat un om la prăşit fără 50 de lei pe zi, plus un pachet de ţigări, cafea şi trei mese pe zi", mi-a declarat un pensionar din satul respectiv, în vârstă şi bolnav, nevoit să-şi lase grădina de lângă casă năpădită de buruieni.

Să admitem că în agricultură este o muncă mai grea, prin urmare este mai convenabil să aştepţi la umbra salcâmului, la o ţigară şi o cafea, să-ţi vină ajutorul de la stat, iar când te plictiseşti mai faci un copil, o afacere mult mai rentabilă decât să te speteşti la sapă. În cel mai fericit caz, pentru două, trei luni pe an pleci în străinătate la muncă…, şi te întorci acasă cu o maşină second-hand, cu ceva bani de buzunar, acolo, două, trei mii de euro, plus milostenia românească, aşa că, în calitate de cetăţean onorabil, cu drept de vot, poţi să hotărăşti viitorul comunităţii din care faci parte, chiar şi viitorul României. Candidaţii la diferite funcţii îţi şoptesc din patru în patru ani: „Frate, de tine depinde cum vom trăi în viitor, ai grijă cu cine votezi, eu sunt şi voi fi lângă tine…"

Mai există şi celălalt aspect, criza de personal calificat în industrie şi servicii. „L-am ţinut în facultate patru ani, are master şi acum să lucreze muncitor…", îmi spunea o „doamnă" care venise să o ajut să găsească un loc de muncă pentru fiul ei, ceva la un birou, un serviciu mai domnesc. Când am întrebat ce ştie să facă? A dat din umeri. Este adevărat că în ultima perioadă se bate monedă pe şcolile de arte şi meserii, în pregătirea de meseriaşi calificaţi. Guvernanţii, autorităţile locale, patronii sunt conştienţi că într-un an, doi vor fi nevoiţi să importe forţă de muncă calificată din Pakistan, Afganistan etc., o populaţie greu adaptabilă la tradiţiile româneşti.

Nici în sfera serviciilor situaţia nu este mai roză. De Sfintele Sărbători Pascale, am petrecut câteva zile la Mănăstirea Cozia, judeţul Vâlcea. Acolo am cunoscut un domn, Aurel Bădescu - şeful Complexului turistic „Traian", din Căciulata, complex ajuns în proprietatea Sindicatului Frăţia, condus de un târgumureşean de a-l nostru. Printre altele, şeful complexului respectiv mi-a declarat: „Nu ducem lipsă de turişti, avem o capacitate de cazare de 500 de locuri, bază de tratament balnear proprie. Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este lipsa de personal calificat, personal medical, bucătari şi ospătari. Avem 80 de angajaţi, majoritatea în vârstă. Nu găsim tineri dispuşi să lucreze în domeniul turismului, mai bine preferă să plece în străinătate, iar cei care rămân nu sunt interesaţi să lucreze pe 1.500 de lei lunar, vor bani mulţi şi muncă puţină şi comodă. Domnule, păcat că s-au desfiinţat şcolile profesionale şi cele postliceale care pregăteau meseriaşi pentru turism. Pe vremuri, eu am absolvit un liceu economic în Călimăneşti în meseria de ospătar-bucătar, apoi am urmat o şcoală postliceală de profil din Bucureşti. Am învăţat meserie pe rupte, vara, în vacanţe, făceam practică pe litoral. La absolvire am fost angajaţi imediat. Acum aştept tineri să vină în practică, să înveţe, dar nu vin, vor facultăţi, masterate, doctorate! A venit vremea când un bucătar priceput, este mai preţuit decât un absolvent cu doctoratul în ştiinţe politice.

 

Lasă un comentariu