SEMN ÎNVINGĂTOR

Distribuie pe:

Motto: „Scriu pe lumină cu lumină." (Ioan Alexandru)

Lumea, consemna Constantin Noica, trebuie „îmbolnăvită" cu o nelinişte creatoare, nu însănătoşită cu lucruri iluzorii. Aparent, bietele noastre zile sunt însoţite de nelinişti creatoare, în esenţă e chiar ceea ce-i lipseşte zilei, tot mai lenevită spiritual, mai îndepărtată de cartea conştiinţei şi de mesajul înaintemergătorilor, cei care au vrut până-n străfunduri să vadă, feriţi de „amăgitură", rosturile şi înţelesurile fiinţei noastre naţionale. Pigmeii sar în sus când aud de patrie şi limbă naţională, rumegând în somnolenţa lor barbară metaforele poneilor din plastic roz. Dar, să revenim la cei care sunt ALTFEL!

Nelinişti creatoare s-au trăit la Reghin, prin Conferinţa Naţională „300 de ani de la martirajul mitropolitului şi cărturarului Antim Ivireanul". La Reghin, aşadar, nu la universităţile târgumureşene, nu la Teatrul Naţional ş.a.m.d. .

Nimic nu poate motiva absenţa din exerciţiul curent al restituirilor culturale a textelor de splendidă limbă veche ale celui numit „prea eruditul şi de Dumnezeu alesul", geniu lingvistic şi mare spirit al naţiunii române, zbătându-se să nu o lase în abisul pieirii (o lasă alţii, astăzi!), Antim Ivireanul. Dacă autorul şi opera nu mai întâmpină oprelişti ideologice, o lenevire spirituală, aşadar, periclitează dimensiunile exegetice. Orice timp, reflecta Malraux, are antologia sa. Operei lui Ivireanul îi poate fi verificată proba de popularitate prin noua lectură care să ducă la antologarea textelor care „îşi supravieţuiesc". Căci textele înaltului ierarh şi cărturar, aşezate pe o impresionantă erudiţie, venind din cultura greacă veche şi cultura creştină, dar şi din legământul de a nu părăsi sub nicio formă „lucrul cărţilor", sunt efort şi conştiinţă, depăşind stereotipiile, platitudinea şi improvizaţia, sprijinindu-şi vigoarea cuvântului pe elocinţă, naturaleţe, plasticitate, cursivitate, inspiraţie. Comentatorii, între care Nicolae Iorga, apropiindu-l pe Antim Ivireanul de predicatorul francez Bossuet, remarcă similitudinea dar şi individualitatea fiecăruia. Dacă Bossuet e superior prin logică, Ivireanul îl întrece prin fantezie. Astfel, predica se consacră „ca gen de mare efect şi audienţă, trecând din pridvor în incinta însăşi a literaturii". Amintind de Dosoftei şi Cantemir, Antim Ivireanul, cu „destin de profet", domină scrisul românesc prin ineditul şi remarcabila vibraţie a Didahiilor.

Scriind despre arhiereu şi cărturar în Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, reamintim că Antim Ivireanul le-a dedicat cu „cucernicie", cu „slavă şi cinste", cuvinte de învăţătură în Didahiile sale, minunându-se de felul în care Împăratului, în luptă cu tiranul Maxentiu, rugându-se, i s-a arătat pe cer crucea luminoasă pe care erau scrise cuvintele „Prin acest semn vei învinge!". În oratoria sacră a arhiereului, Împăraţii Constantin şi Elena sunt precum apostolii. Pentru vrednicia lui, Părintele luminilor i-a dat Sfântului Constantin harul de a fi „Împărat întâi al creştinilor, spre a-i îndrepta pe cei răzvrătiţi şi a păzi turma lui Hristos de lupii cei gânditori şi cu praştia Duhului Sfânt să-i gonească şi biserica lui Dumnezeu, ce era călcată şi gemea de supt tirani, să o rădice şi să o veselească". Antim Ivireanul devine autorul unuia dintre cele mai expresive texte închinate Sfântului Constantin cel Mare, cel care şi-a făcut steag ostăşesc cu semnul Sfintei Cruci, şi astfel biruindu-l la Roma pe Maxentiu, la podul Milvius, în 312, dând libertate credinţei în împărăţia romanilor şi trimiţându-şi mama la Ierusalim să descopere locurile sfinte din Evanghelii. Pe Constantin, argumentează Didahiile lui Antim Ivireanul, nu l-au ales oamenii să fie împărat, ci Dumnezeu, precum pe Pavel, l-a chemat cu glas ceresc la vrednicia împărăţiei şi „l-a încununat cu cununa darului celui de sus", cu „arma bunăvoirii", spre a fi „pururi biruitoriu şi izbăvitoriu". De aceea, Sfânta Biserică, remarcă Antim Ivireanul, doar pe Sfântul Constantin îl cuprinde în trei numiri „de Dumnezeu încununat, mare împărat şi întocmai cu apostolii". Când asemenea altitudini istorice, culturale şi spirituale, sunt aduse cu adevărat ca nelinişti creatoare în ziua noastră, e SEMN ÎNVINGĂTOR.

P.S. Astăzi, tot ca SEMN ÎNVINGĂTOR, se va dezveli şi sfinţi, în satul bistriţean Zoreni, Monumentul Ţăranului Român, opera plastică a sculptorului Alexandru Gavrilaş, şi se va lansa volumul „Cartea Zoreniului. Eseu despre binecuvântarea unui sat bistriţean", de Simion Adam şi Valentin Marica. Zoreni, de astăzi, 21 mai 2016, devine singurul sat din România care are un Monument al Ţăranului Român, proiect iniţiat de Valentin Marica, fiu al satului.

Lasă un comentariu