SĂRACII, MAI BĂTRÂNI DIN PUNCT DE VEDERE BIOLOGIC

Distribuie pe:

Cercetătorii britanici de la University College din Londra, citaţi de descopera.ro, susţin că nivelurile hormonale ale oamenilor din categoria celor săraci şi needucaţi sunt diferite de cele ale celor bogaţi şi cu educaţie superioară, fapt care explică inegalităţile de sănătate ale celor două grupuri.

„Ştiam de mai multă vreme că membrii păturilor sociale cel mai puţin privilegiate au o speranţă de viaţă mai redusă şi sunt mai bătrâni din punct de vedere biologic comparativ cu bogaţii, cei din urmă având o speranţă de viaţă cu circa opt ani mai mare decât persoanele care trăiesc în regiuni defavorizate.

Studiul nostru, în care au fost monitorizaţi 1.880 de bărbaţi şi femei din Marea Britanie, începând cu anul 1946, arată că hormonii esenţiali din punct de vedere al îmbătrânirii sănătoase prezintă niveluri extrem de dezechilibrate în cazul persoanelor sărace şi needucate cu vârste între 60 şi 64 de ani. Bărbaţii care câştigă foarte puţini bani (sub 6.000 de lire sterline pe an) au un nivel de testosteron cu 10% mai mic decât cei care câştigă cel puţin 30.000 de lire pe an. Nivelul scăzut al testosteronului favorizează îngrăşarea, pierderea masei musculare, osteoporoza şi depresia.

Pe de altă parte, în cazul femeilor ai căror părinţi sunt muncitori necalificaţi, nivelul de testosteron este cu 15% mai mare decât în cazul fiicelor unor cupluri cu educaţie superioară. În cazul femeilor, prea mult testosteron duce la instalarea precoce a pubertăţii şi favorizează infertilitatea şi ovarele polichistice. Femeile şi bărbaţii cu nivel scăzut de educaţie prezintă niveluri mici ale hormonului legat de creştere, fapt ce are directă legătură cu funcţiile cognitive reduse şi creşte riscul de cancer şi deces din cauze cardiace. De asemenea, am descoperit, în cazul acestor persoane, niveluri scăzute de cortizon, lucru ce poate duce la palpitaţii cardiace, depresie, dureri şi insomnie.

Concluzionăm că stresul cauzat de nesiguranţa în ceea ce priveşte viitorul, de tratamentul abuziv căruia îi cad victime săracii şi needucaţii, de lipsa încrederii de sine şi de accesul redus la reţele de întrajutorare socială duce la o rată crescută de deteriorare la nivel molecular a organismului acestor persoane, comparativ cu situaţia bogaţilor. Totodată, şi persoanele care trăiesc în zone cu o rată crescută a criminalităţii suferă de o îmbătrânire mai accelerată din punct de vedere biologic. 

Lasă un comentariu