„ÎMPREUNĂ PENTRU COMUNITATE"

Distribuie pe:

Acesta a fost sloganul celei de a XIV-a reuniuni a târgurilor ONG, care a avut loc în centrul municipiului nostru sâmbătă, 21 mai 2016, de ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.

Manifestarea a fost organizată de către Asociaţia „Divers", preşedinte Maria Korek, care într-o discuţie despre evenimentul care are loc de paisprezece ani la Târgu-Mureş, ne relata că în acest an au participat un număr de 40 de asociaţii şi fundaţii care au ca profil cultură, social, ecologie, sport, medical, drepturile omului, dezvoltare comunitară, tineret etc.

După deschiderea târgului ONG-lor de către organizatoare, un grup de copii de la Ansamblul „Mioriţa" din Târgu-Mureş, în coregrafia Evei Albert, a prezentat celor prezenţi dansuri româneşti, maghiare şi ţigăneşti, prestaţia lor fiind apreciată aşa cum se cuvine de către publicul prezent la această manifestare.

În continuare, toate formaţiile de asociaţii şi fundaţii au defilat în centrul municipiului nostru purtând drapele şi pancarte pe care era scris denumirea asociaţiei şi fundaţiei, dar şi obiectul de activitate al fiecăreia.

Pentru a da culoare acestei manifestări au fost organizate şi câteva crossuri pe categorii de vârste, iar câştigătorii au fost recompensaţi cu premii.

În cadrul acestei manifestări de amploare au avut loc şi alte acţiuni, ca răspunsuri la câteva întrebări referitoare la aceste organizaţii neguvernamentale.

Cu acest prilej, formaţia „Happy foot" al Fundaţiei Alpha Transilvană a prezentat un colaj de cântece, asupra cărora vom reveni.

Lasă un comentariu