Jocul vieții și al morții - distracția celor „mari"!

Distribuie pe:

Motto: „Omenirea trebuie să pună capăt războaielor, înainte ca războaiele să pună capăt omenirii".

(John F. Kenedy, președinte al S.U.A.)

În două zile, am trupe rusești nu doar la Kiev, ci și în Riga, Vilnius, Tallin, Varșovia și București" - spunea, încă din 2015, Vladimir Putin, iritat de presiunile - mai degrabă psihologice - al coaliției Nord-Atlantice.

Fapt este că Rusia se pregătește să amplaseze rachete nucleare aproape de România. Mai precis, în Crimeea. „Este amenințarea unui diplomat de rang înalt de la Moscova, care consideră o provocare manevrele militare NATO în Marea Neagră, la care participă și România. Șase nave de război NATO din România, Canada, Germania, Italia, Bulgaria și Statele Unite sunt angrenate în exerciții militare în Marea Neagră. Bazinul pontic a devenit însă dintr-o dată prea mic pentru interese atât de mari. Forțele armate rusești s-au mobilizat, de altfel, în zonele de frontieră, acolo unde desfășoară manevre militare complexe.

În acest context tot mai tensionat, oficialii ruși amenință, voalat, că vor instala capacități nucleare în Crimeea, peninsulă anexată de Rusia anul trecut. Ceea ce înseamnă că Rusia ar putea avea arme nucleare la doar 300 de kilometri de teritoriul românesc." - observă, pertinent, analistul Emil Hurezeanu.

„Rusia are dreptul de a deplasa arme nucleare în Crimeea. (...) Nu știu dacă sunt arme nucleare acolo, în momentul de față. Nu știu dacă sunt planuri în acest sens, dar, în principiu, Rusia poate face acest lucru", a spus Mihail Ulianov, șeful Departamentului Arme din MAE rus.

În replică, NATO a anunțat că va organiza în toamnă cel mai mare exercițiu militar din ultimii ani. „În sud, ne pregătim să ținem, în această toamnă, cele mai mari manevre din ultimii ani, la care sunt așteptați să participe aproximativ 25.000 de soldați", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO. Totul, în contextul în care Rusia pare să încalce în continuare tratatele, spun oficialii NATO. „Pot să confirm că am văzut și încă vedem prezența rusească și sprijinul puternic pentru separatiștii din estul Ucrainei. Vedem livrarea de echipament, de forțe, instructori. Așadar, Rusia este încă prezentă în estul Ucrainei", a spus Jens Stoltenberg. În context, NATO a anunțat dublarea capacității forței de răspuns, de la 13.000 la 30.000 de militari, și formarea unei forțe de reacție rapidă, cu alți 5.000 de militari. Mai mult decât atât, „la peste 40 de ani de la sfârșitul războiului din Vietnam, președintele american Barack Obama a anunțat că Statele Unite renunță la ultima rămășiță a dușmăniei dintre cele două state. Și a făcut acest lucru chiar din capitala vietnameză, Hanoi, unde liderul de la Casa Albă se află într-o vizită oficială. „Anunț, de asemenea, că Statele Unite vor ridica în întregime embargoul asupra vânzării de echipament militar către Vietnam, care există deja de aproximativ 50 de ani. Această schimbare va garanta accesul Vietnamului la echipamentul militar de care are nevoie pentru a se apăra și îndepărtează o rămășiță a Războiului Rece care încă stăruia" - a explicat Barack Obama.

Embargoul fusese ridicat parțial în urmă cu doi ani după cereri repetate venite de la Hanoi. Decizia vine în contextul în care China își lărgește zona de influență în Marea Chinei de Sud, iar Statele Unite încearcă să contracareze politica Beijingului prin relații tot mai strânse cu țările din regiune. „Statele Unite și Vietnamul sunt unite în susținerea unei ordini regionale inclusiv în Marea Chinei de Sud, unde normele și regulile internaționale sunt respectate. Vreau să repet faptul că Statele Unite vor continua să zboare, să navigheze și să opereze oriunde legile internaționale o permit și vom susține dreptul tuturor țărilor de a face același lucru", a adăugat președintele american.

Războiul din Vietnam a durat aproximativ două decenii, timp în care aproape 60.000 de soldați americani au murit. 

Cât valorează viața unui om? Nu știe nimeni sau, mai degrabă, nimeni nu a fost dispus să dea un răspuns concret. La modul ideal, aș spun că viața unui om valoreză cât cuvântul lui. Sau așa ar trebui să fie, cred eu. „La început a fost Cuvântul"!!!

Fără nicio legătură, aparent, încă din toamna anului 2015, aveam informația că Întreprinderea Optica Română (IOR) a produs un tip de lunetă cu care germanii au ochit un ac cu gămălie de la 100 de metri. Conform Glasul Info, „Un tip de lunetă produsă de catre  IOR - o companie românească ce produce instrumente și echipamente optice, a obținut recordul mondial pentru tragerea cu pușca, reușindu-se nimerirea unei scobitori și a unui ac cu gămălie de la distanța de 100 de metri cu ajutorul unei puști echipate cu un asemenea tip de lunetă. Pentru aceasta performanță notabilă, Întreprinderea Optică Română (IOR) a primit „Diploma de Excelență" a Departamentului pentru Industria de Apărare, potrivit Ziarul Financiar. IOR București a fost înființată în 1936 și, de atunci, a patentat nu mai puțin de 87 de brevete de invenție. Compania are comenzi ce îi depășesc capacitatea de producție, fapt ce dovedește calitatea înaltă a produselor sale, iar volumul de export și cifra de afaceri au crescut și ele în ultimii ani." Să ne bucurăm, așadar! „Dacă vrei pace, pregătește-te de război" - spuneau anticii.

În „teatrele de război" mor, anual, zeci de mii de oameni, potrivit O.N.U.. În spatele „cortinei" se desfășoară marile afaceri ale industriei de armament. În 2014, „la nivel mondial, s-au achiziționat produse militare în valoare de peste 1.700 de miliarde de dolari, cu o treime mai mult decât în anul 2000, conform Institutului Internațional de Cercetare pentru Pace. Sumele alocate în 2014 pentru înarmare au fost de peste zece ori mai mari decât cele cheltuite pentru asistență în domeniul dezvoltării, de 130 de miliarde de dolari.

În afacerile cu armament este implicată și România. Conform Digi 24, „înainte de 1989, țara noastră a fost al cincilea exportator de produse militare din lume. Anul trecut (n.n. - 2014), statul român a vândut muniție, armament și tehnică militară în valoare de peste 160 de milioane de dolari, în 53 de țări. Principalii clienți au fost aliații din NATO, S.U.A, Norvegia, Marea Britanie și Bulgaria, dar și statele din „lumea a treia" precum Maroc, Mozambic, Uzbekistan și Afghanistan, potrivit Departamentului pentru Controlul Exporturilor. A fost unul din cei mai buni ani pentru industria românească de apărare după `89."

Fost-ai, lele! Sau nu??? „Înainte de 89, principalii clienți ai industriei noastre de apărare erau statele arabe și regimurile totalitare din Africa, Asia și din America Latină. În timpul Războiului din Golful Persic, din anii `80, România a vândut muniție și armament ambelor țări aflate în conflict. «Exportam din greu în zone de conflict, inclusiv am exportat în același timp la Iran și Irak, când cele două țări se luptau în războiul iraniano-irakian», spune Iulian Fota, fost conslier prezidențial pe probleme de securitate națională.

Gen. Constantin Degeratu, fost șef al Statului Major General afirmă că „Prin livrarea de armament s-au acutizat mișcările interne în Angola, în Mozambic, alte state africane. Lucrul ăsta a însemnat mai degrabă alimentarea unor conflicte interne. (...) O parte din armamentul produs în România a ajuns la grupări teroriste."

Un raport al organizației «Conflict Armament Research», dat publicității în 2014, arată că gruparea teroristă ISIS folosește și arme de producție românească, în luptele din Siria și din Irak. Damien Spleeters, investigator al Conflict Army Research: „Majoritatea sunt din anii 70-90. Avem puține exemplare realizate în anii 2000. Este vorba despre arme de dimensiuni mici, majoritatea kalașnikov, făcute în România, iar în ceea ce privește muniția este vorba de muniție pentru kalașnikov." Realizatorii raportului consideră că ISIS a intrat în posesia armamentului de proveniență românească după ce a capturat depozitele armatei irakiene. Raportul se bazează pe analiza cartușelor culese din zonele în care au acționat forțele teroriste. „Armele sunt concepute să dureze mai mult decât oamenii care le folosesc. Pentru asta sunt făcute. O grămadă de oameni mor înainte ca armele lor să se strice, iar armele continuă să spună povești", mai spune Damien Spleeters.

În prezent, în U.E se discută despre realizarea unei industrii comune de securitate, în care producătorii din statele membre să realizeze muniție, armament și tehnică de luptă în comun. Un exemplu de colaborare în acest sens este consorțiul Airbus, care are la bază un parteneriat strategic franco-german.

Iulian Fota, fost consilier prezidențial pe probleme de securitate națională, afirmă: „Acum, cu situația asta internațională complicată, când nimeni nu poate garanta că va fi pace și peste un an sau peste trei ani de zile, să nu ne ocupăm de industria de apărare sau să nu o aducem într-o funcționare optimă, ar însemna să ne batem joc și de Armata română, pentru că degeaba ai militari curajoși și bravi care nu au cu ce lupta, și ar însemna să ne batem joc, până la urmă, de propria noastră țară".

Statele baltice doresc să simplifice deplasarea trupelor NATO pe teritoriul lor, a declarat luni Hannes Hanso, ministrul apărării din Estonia. Miniștrii Apărării din Estonia, Letonia și Lituania - Hannes Hanso, Raimonds Bergmanis și Juozas Olyakas - se întâlnesc luni în orașul estonian Kuressaare de pe insula Saaremaa, pentru a discuta despre situația securității din regiunea Mării Baltice, cooperarea între state în domeniul apărării și pregătirea summit-ului NATO de la Varșovia.

Președinții francez, rus, ucrainean și cancelarul german au avut o nouă discuție telefonică, în cursul căreia au reamintit „hotărârea" lor de a pune în aplicare acordul de la Minsk, în timp ce violențele continuă în estul Ucrainei, a anunțat Palatul Elysée luni seară, relatează AFP. François Hollande, Vladimir Putin, Petro Poroșenko și Angela Merkel au „reamintit atașamentul lor față de Acordul de la Minsk", privind încetarea focului între forțele armate și separatiști în estul Ucrainei, precum și „hotărârea lor de a face totul pentru a fi aplicat integral, cât mai repede posibil", a precizat Palatul Elysée, într-un comunicat. Această convorbire în „format normand" a avut loc în timp ce armata ucraineană a anunțat luni că un soldat ucrainean a fost ucis, iar alți trei răniți, după un atac cu proiectile în estul separatist al țării, ultimul episod al violențelor de pe linia de front, în pofida instaurării armistițiului. „Formatul Normandia" a fost introdus de Franța, Germania, Ucraina și Rusia pentru a găsi o soluție la chestiunea rebelilor proruși din estul Ucrainei. Cei patru lideri au insistat asupra importanței punerii în aplicare a „tuturor măsurilor necesare pentru consolidarea armistițiului, începând cu retragerea armelor și planificarea dezangajării forțelor, ca și eliberarea prizonierilor", a subliniat președinția Franței. De asemenea, ei au revenit asupra „efortului depus în privința diferitelor chestiuni politice trebuind să ducă în special la organizarea de alegeri locale în Donbas, cu respectarea legii ucrainene și potrivit standardelor OSCE", a adăugat Palatul Elysée.

Mă opresc aici, fiindcă, oricum am privi lucrurile, și din orice direcție, omenirea stă pe un butoi cu pulbere. Să ne încredem că Bunul Dumnezeu va opri la timp mâna ucigașă! Doar El mai poate!

 

Lasă un comentariu