Nu vă lăsaţi amăgiţi!

Era vara lui 1944. Cel de-Al Doilea Război Mondial intrase în linie dreaptă. Înfrângerea nazismului se profila deja. Dar mai era un drum lung până la cucerirea Berlinului. Tânărul David MacDonald, cu toate că abia se căsătorise cu Betty, a fost chemat la datorie, lăsând regretele şi nostalgia deoparte. David a plecat pe front fiind repartizat la unităţile aeropurtate la sfârşitul lunii august 1944. Este paraşutat într-o misiune riscantă în Belgia. În timp ce paisprezece dintre colegii lui se regrupează şi se reîntorc, patru lipsesc şi sunt daţi dispăruţi. Ulterior, din rapoartele germane interceptate, înţeleg că David a murit la datorie. Când scrisoarea cu chenar negru ajunge la familie, Betty se prăbuşeşte sufleteşte, nu mai vrea să trăiască. Rudele ei încearcă să o remonteze, dar totul pare zadarnic. Când lucrurile au ajuns la pragul critic - Betty se afla în greva foamei -, o mătuşă intervine. Pentru că era spiritistă, toţi o repudiau. „De ce nu mă lăsaţi să vorbesc cu ea? Veţi vedea că, după discuţie, Betty îşi va reveni!" Iar mătuşa o invită pe Betty să se întâlnească, chiar cu iubitul ei, cu David.

Stârnită de curiozitate, Betty renunţă să mai moară. Vrea să audă glasul lui. În săliţa întunecată, mătuşa îl cheamă pe David. „Sunt eu, David. De ce plângi?" „Ah! Era chiar glasul lui David. E viu!" O pace bizară pune stăpânire pe Betty. Lucrurile care urmează sunt fantastice. Betty trăieşte mai mult într-o lume paralelă, a spiritelor. Duhul lui David îi descoperă tainele din trecutul intim, pe care până şi ea le uitase! Într-o zi de vară a anului 1945, portiţa de la stradă se deschide. Cu coada ochiului, Betty zăreşte un bărbat. Da, era probabil poştaşul. Când Betty deschide uşa, în faţa ei stătea… David, în carne şi oase! Uluită, sfâşiată între două realităţi, Betty leşină în braţele lui. Când îşi revine, prima întrebare a fost: „Eşti chiar tu, David?" „Eu sunt iubito"! „Şi chiar n-ai fost mort?" „Nici măcar n-am fost rănit!" Căzuse doar prizonier şi, după luni de lagăr, a reuşit să scape cu viaţă din infernul războiului. „Dar atunci eu cu cine am vorbit? Tu ştii?" Doar cartea ne dezvăluie identitatea acestui „cine?"- „duhuri înşelătoare" emanând învăţătura demonilor. (Timotei, capitolul nr. 4, versetul nr. 1). 

Lasă un comentariu