Apelând la o metodă statistică (frecvența consoanelor și a vocalelor în câteva versuri din Al. Macedonski și din Lucian Blaga), am constatat că vocalele care constituie o pătrime din totalul sunetelor au o reprezentativitate egală (sau aproape egală) cu cea a consoanelor. Din poezia Rondelul cupei de Murano am selectat versurile:
„E arta pură, fără fraze,/ E cerul tot de soare plin/ Talaze largi, după talaze,/ E sufletescu-adânc deplin,/ Nu e de aur: e de raze".
Din cele 92 de sunete, 40 sunt sunete vocalice, multe folosite în diftongi ascendenți.
În versurile alese din Lucian Blaga: „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ Și nu ucid/ Cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc/ în calea mea/ în flori, în ochi, pe buze ori morminte", există o simetrie între numărul de vocale și consoane (44+44).
Vocala a este cea mai deschisă dintre vocale, cea mai luminoasă și laitmotivul blagian, supratema fiind lumina (Poemele luminii - 1919).
Ne putem astfel explica relația care există între sunet și simbol. Simboliștii francezi defineau poezia prin muzicalitatea versurilor (muzica înaintea tuturor lucrurilor!)
În abordarea textelor poetice, acordăm importanța cuvenită relației dintre formă (cuvânt, sunet) și ideea sugerată, care este reflectată într-o infinitate de receptori.
În studiile fonologice publicate de Emanuel Vasiliu, simbolistica sunetelor consonantice este de mare diversitate (ținând seama de localizarea acestora, de articulare, de sonorizare).
Aliterație - procedeu stilistic care constă în repetarea aceluiași sunet sau a unui grup de sunete, în cuvinte care se succed: „Sălbaticul vodă e-n zale și-n fier/ Și zalele-i zuruie crunte". (G. Coșbuc).
Zăngănitul zalelor (care declanșează spaima în pașă) este obținut prin alăturarea cuvintelor ce conțin consoana fricativă z și consoanele lichide l și r. Efect eufonic creează poetul Mihai Eminescu prin repetarea consoanei lichide r: „Un freamăt trecea din ram în ram." Într-o atmosferă silvestră, folosirea consoanelor lichide l și r într-o pronunțare prelungită imprimă farmec și fantezie inocentă („Fiind băiet, păduri cutreieram…")
În DEX (p. 987) se menționează despre simbolismul fonetic - capacitate a structurii fonetice a unui cuvânt sau a unui grup de sunete de a sugera […] o anumită atitudine; legătura dintre un sunet sau un grup de sunete și o anumită idee… (amândoi termeni sunt de origine franceză). În studii de poetică se folosește procedeul armoniei imitative, ca efect stilistic, dar și armonie vocalică - fenomen fonetic care constă în potrivirea de timbru a vocalelor din elementele alcătuitoare ale unui cuvânt (DEX p. 60).
Repetarea vocalelor închise i, î: „Spăși-voi visul de lumină / Tinzându-mi dreapta în deșert" (Mihai Eminescu) susține sentimentul melancolic al „întunecoasei renunțări" și al îndepărtării „visului".
Tonuri sumbre (prezența vocalelor închise, cu predilecție în poezia lui George Bacovia a vocalelor u și ă) accentuează durerea, singurătatea, groaza, plânsul:
„De-atâtea nopți aud plouând / Tot tresărind, tot așteptând… / Sunt singur și mă duce-un gând / Spre locuințele lacustre". (Lacustră)
În lucrarea Bacovia. Ruptura de utopie romantică, profesorul V. Fanache de la Universitatea clujeană afirmă că: „Glasul ascultat vine din interioritatea profundă a universului, e un semn al esenței dezvăluite în și prin vers, care în limbajul bacovian se cheamă plâns."
