CARE ESTE SURSA HALUCINAȚIILOR

Distribuie pe:

Oamenii britanici de știință din cadrul Universității Cambridge, citați de descopera.ro, au identificat sursa halucinațiilor vizuale și auditive, atât ale bolnavilor psihic, cât și ale persoanelor perfect sănătoase.

„Până în momentul de față, se știa că, în cazul persoanelor sănătoase, mărimea lobului frontal este în strânsă legătură cu capacitatea de a distinge între informațiile reale și cele imaginare. Însă, în cadrul cercetărilor noastre, am efectuat analize pentru a afla dacă pacienții suferinzi de schizofrenie prezintă anomalii la nivelul lobului frontal.

Primele rezultate au arătat că diferențele dintre subiecții sănătoși și cei afectați sunt foarte puține. Rețelele neuronale de la nivelul lobului frontal sunt răspunzătoare de apariția unor boli mintale. Pacienții aflați în suferință prezintă la nivelul acestei părți a encefalului deteriorări ale conexiunilor dintre neuroni. Se explică, astfel, faptul că aceste persoane nu sunt capabile să asimileze informații din exterior, ci și le structurează aleatoriu.

Chiar dacă structura lobului frontal a fost asociată cu schizofrenia, nu înseamnă că această boală se declanșează din această parte a creierului. Afecțiunea reprezintă, de fapt, un cumul de opt disfuncționalități, care apar la nivelul encefalului.

Analizele noastre s-au finalizat cu rezultate privind atât halucinațiile vizuale, cât și cele auditive, dovedindu-se, astfel, că ambele stări psihice sunt generate în lobul frontal al creierului, fie că este vorba de persoane bolnave sau perfect sănătoase", explică specialiștii britanici.

 

Lasă un comentariu