„Cugetări Filocalice"

Distribuie pe:

„Sălășluirea lui Dumnezeu se află în aceea în care se văd roadele Sfântului Duh: dragostea, bucuria, pacea, blândețea, îndelunga răbdare, credința, blândețea, înfrânarea. Iar roada duhului potrivnic este: ura, întristarea lumească, nestatornicia sufletului, tulburarea inimii, răutatea, cugetul iscoditor, descurajarea, mânia, necredința, pizma, multa mâncare, beția, bârfirea, osândirea, pofta ochilor, îngâmfarea și trufia sufletului. Deci din aceste roade, se cunoaște pomul. Semnele acestora sunt vădite și de cuvântul Domnului: «Omul bun din vistieria bună a inimii sale scoate cele bune» (Matei cap. 12, vers. 35), fiindcă după cum e pomul așa e și roada".

Cuviosul Nichita Stithatul,

„Filocalia" vol. VI,

pag. 267-268

***

„Cel ce a intrat în locul cel sfânt al lui Dumnezeu și al smereniei s-a cunoscut pe sine și s-a odihnit de toate lucrurile sale cele după Dumnezeu. Iar cel ce nu s-a cunoscut pe sine, prin smerita cugetare și cunoștință, călătorește încă cu osteneală și sudoare în viață. Cunoașterea de sine și smerita cugetare coincid nu numai cu contemplarea rațiunilor lucrurilor, ci și cu intrarea conștientă la locul cel sfânt unde este Dumnezeu sau infinitatea Lui, în inimă. Cunoaște-te pe tine însuți! Iar aceasta este adevărata smerenie, care ne învață să cugetăm smerit, ne frânge inima și ne învață să lucrăm și să păzim această stare. Iar dacă nu te-ai cunoscut pe tine, nu știi încă ce este smerenia, nici nu te-ai atins de adevărata lucrare și pază dumnezeiască. Căci a te cunoaște pe tine este sfârșitul virtuților".

Ibidem pag. 269-270

***

„Virtuțile sunt drumul spre cunoașterea de sine, pentru că sunt drumul spre cunoașterea și trăirea infinității iubitoare a lui Dumnezeu. Vârful smereniei este smerita cugetare, iar în ea se arată adevărata cunoaștere de sine. Cunoașterea de sine nu e o chestiune intelectuală. Numai în fapte poți cunoaște ce poți și ce nu poți și numai în faptele împlinite cu credința în Dumnezeu, prin Dumnezeu, și cu ajutorul Lui poți cunoaște înaintarea ta la infinit în Dumnezeu și te poți cunoaște nu ca o realitate mărginită, ci indefinită. Cel ce vorbește cu laudă de sine și de faptele sale e străin de sine nu se cunoaște în adâncimea sa indefinită, legată de infinitatea lui Dumnezeu".

Ibidem pag. 270

P.S. De la părintele ARSENIE BOCA (Sfântul Nesfințit al Ardealului), citire: „Cine are minte să ia aminte".

(„COMORI FILOCALICE" vol. II)

Lasă un comentariu