Decizia de a vedea Blajul, la puține luni de la moartea lui Aron Pumnul, poate fi înțeleasă și ca urmare a mărturisirilor lui Aron Pumnul despre Blaj, de care el era legat, ca fruntaș al mișcării pașoptiste, organizator al Adunării Naționale de pe Câmpia Blajului din 1848, nevoit apoi să se refugieze la Cernăuți, din cauza autorităților. Însuflețirea lui Aron Pumnul nu se poate să nu-l fi contaminat pe tânărul Eminovici la acea vreme, să nu-i insufle idealuri sociale și naționale.
Drumul lui Mihai Eminescu de la Cernăuți la Blaj din vara lui 1866, înainte de a-și fi încheiat situația școlară, are mai ales necunoscute, probabil de aceea și interesul multor cecetători de a descâlci ițele.
Referindu-ne la anul 1866, Gala Galaction îi dedică un capitol „Eminescu hoinar - 1863-1869" - în lucrarea sa, Eminescu, București, 1914, 109 p. (ed. a II-a: Viața lui Eminescu, București, 1924, 94 p., Mihai Eminescu, în colecția Eminesciana, Iași, 1967). Gala Galaction pune sub semnul pribegiei câțiva ani din adolescența poetului, ajungând la concluzia că „Anul 1867 este cel mai obscur din cei șase din viața de pribeag a lui Eminescu".
Dar și 1866 are destule necunoscute, zone despre care nu se știu cu precizie detalii, dând loc ipotezelor, mai mult sau mai puțin fanteziste...
Și cel mai temeinic și temerar cercetător al vieții poetului, George Călinescu, care și-a materializat căutările sale în volumul Viața lui Mihai Eminescu, operă monumentală, cum o califica Garabet Ibrăileanu, apărut în numeroase ediții, din 1932 încoace, face trimiteri la anul 1866, oferind date decisive pentru reconstituirea unor episoade biografice. Dar nici reputatul istoric literar n-a putut veni cu date certe. Despre 1866, și în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941), George Călinescu ne spune destul de vag că: „În vară, Eminescu părăsi Cernăuții. O luă pe jos, cu un băț în mână și unul de-a umăr, spre Ardeal, coborând probabil (s.n.) pe valea Dornei, se lăsă pe apa Mureșului până la Tg.-Mureșului" (p.444).
În Viața lui Mihai Eminescu, Călinescu îl descrie pe drumeț așa cum și l-a imaginat el: „Eminescu își luă ca orice drumeț de țară un băț, petrecu după el un straiț, și când căldura verii începu să dogoare, o porni la drum îndelungat, fără de nimic altceva decât mândria de a fi poet, care îi umfla mai tare pieptul, și un carnețel spre a-și însemna impresii și cuvinte".
Mândria de poet pe care o invocă George Călinescu poate fi interpretată cu conștiința de poet, condiție pe care și-a asumat-o fără echivoc tânărul de 16 ani!
Ecouri ale acestei plecări se regăsesc și în romanul lui Eminescu, Geniu pustiu: „Într-o zi frumoasă de vară, îmi făcui legăturica, o pusei în vârful bățului și o luai la picior pe drumul cel mare împărătesc. Holdele miroseau și se coceau de arșița soarelui… eu îmi pusesem pălăria în vârful capului, astfel încât fruntea rămânea liberă și goală și fluieram alene un cântec monoton, și numai lucii și mari picături de sudoare îmi curgeau de pe frunte de-a lungul obrazului".
Foto: Casa lui Aron Pumnul din Cernăuți, așa cum arăta în 1910
