Dorul de Blaj - teze și ipoteze

De unde ardoarea adolescentului Eminescu de a vedea Blajul? Să fi fost dorința de a identifica obârșia numelui de Eminescu, cum crede Dumitru Vatamaniuc? (Manuscriptum nr. 1/1976). Mi se pare neverosimil, pentru că la acea dată poetul abia se obișnuise cu numele de Eminescu, iar numele acesta nu-l putea duce și spre posibilele sale obârșii transilvane, chiar dacă unele surse invocă existența numelui Eminescu în zona Blajului.

Zoe Dumitrescu-Bușulenga are propriul ei punct de vedere, diferit de celelalte: „Și Eminescu a plecat pe jos ca un pelerin pasionat, de la Cernăuți la Blaj, mânat parcă de o pioasă datorie refăcând în sens invers drumul cărturarilor ardeleni refugiați din locurile lor de baștină tocmai în nordul Moldovei de teama autorităților habsburgice după eșuarea revoluției de la `48. Calea i-a fost atât de dragă, încât aproape nu i-a simțit greutățile, altminteri foarte mari.

Un cercetător târgumureșean, Valeriu Nițu, consideră că „Eminescu, adolescentul, parcurge întâiul itinerar transilvan ispitit nu de o extravagantă aventură romantică, ci convins că trebuie să simtă, palpabil, locurile unde se dezlănțuise revoluția și pentru că intuiția lui de artist precoce căuta scenele, momentele, zbuciumul istoriei poporului." (în Steaua roșie, cotidian mureșean, 1966).

G.Bogdan-Duică, în volumul Eminescu. Studii și articole, colecția „Eminesciana 24", ed. Junimea, Iași 1981, apreciază că „Eminescu a trecut în Ardeal, fiindcă avea iubire pentru Transilvania /…/În societatea lui Aron Pumnul a găsit el ecoul iubirii pentru ardeleni. V. Bumbac și Buliga i-au inspirat ideea de a merge la Blaj" (p.44). Idee pe care o întărește cu o altă afirmație: „Toate peregrinările sale pe pământ românesc sunt numai prilejuri de îmbogățire sufletească."(p.87).

E o supoziție care restrânge emoțional motivațiile. În 1866, nu era la prima sa descindere în Transilvania, după cum se știe.

„Hoinarul" Eminescu nu și-a refuzat plecări în largul zării, având aceste porniri încă din copilărie: „Fiind băiet, păduri cutreieram".

Sigur că nu rămăsese insensibil la tot ceea ce însemna Transilvania, cu istoria și oamenii ei care i-au fost scoși în cale. Decisiv în luarea unei astfel de decizii nu putea fi decât Aron Pumnul. Pentru că, spune Perpessicius, Aron Pumnul ,,a comunicat elevilor săi, odată cu știința limbii și literaturii române, și propriul său patriotism".

 

(va urma)

Lasă un comentariu