Băncile „de-afară", dacă ar vorbi… Vor ajunge, cândva, banii „dosiți" în țara din care au fost… mangliți?

Distribuie pe:

Doar viitorul ne va răspunde la întrebarea de mai sus! Dar, dacă băncile (e vorba de cele străine) nu „vorbesc", încearcă să afle anchetatorii. Și asta, în urma scandalului „Swissleaks", banca elvețiană HSBC - la care ne-am mai referit în comentariile noastre - fiind anchetată pentru că ar fi ajutat politicieni și afaceriști corupți să-și dosească averile oneroase. Au fost vehiculate sume amețitoare: 180 de miliarde de euro ascunse între 2005 și 2007.

Conform analiștilor și comentatorilor, detonarea afacerii HSBC ar putea doborî și mare parte din clasa politică autohtonă. Dacă va fi (sau nu) așa, vom trăi și vom vedea!

Fapt este că, potrivit anchetei, mai mulți români super-bogați sunt implicați în scandalul „Swissleaks", România ocupând locul 39 în topul țărilor ai căror bogați au preferat să păcălească taxele și au depozitat banii într-un cont din Elveția. Suma totală ascunsă de români în conturile elvețiene ar fi de 1,3 miliarde de dolari. Deocamdată, nu s-au dat nume. Doar fostul șef al ANAF, Sorin Blejnar (el însuși certat cu legea) declara: „Am primit de la elevețieni o listă cu români care au realizat dobânzi din conturile din Elveția." Dar, toate la timpul potrivit!

Adevărul este că, de 26 de ani, în România s-a furat (se fură și acum!) „pe rupte", fără a-i trage - până nu demult - nimeni la răspundere pe făptași. Doar „găinarii" dormeau, în pușcării, câte doi în pat: nu și mahării (miniștri, înalți funcționari, politicieni, parlamentari, oameni de afaceri etc.) care, sub diferite pretexte - dar, mai ales, beneficiind de o imunitate ce a încurajat hoția - s-au apărat unii pe alții la adăpostul acesteia, demonstrându-le cetățenilor de rând că prevederea conform căreia „Nimeni nu-i mai presus de lege" se aplică selectiv; că este vorbă-n vânt.

Iată însă că, atunci când nimeni nu se aștepta, sub presiunea forurilor europene, dar și a nemulțumirilor populației (votanților de ieri, de azi și de mâine), lucrurile au început să se schimbe, să ia o turnură spre normalitate. Ca tot mai mulți penali să fie trași la răspundere. Spunem „tot mai mulți", deoarece, din motive care… ne scapă, mai sunt încă „nume grele" de penali la care procurorii (justiția, în general) n-au ajuns încă! Dar, niciodată nu-i prea târziu!

Până una-alta, lumea a devenit, totuși, sceptică, în privința eradicării corupției. Nu puțini sunt aceia care susțin „chiar dacă se încearcă aducerea unor oameni corecți și cinstiți în funcții de mare responsabilitate, acțiunea poate eșua și corupția instituționalizată să-i contamineze. E ca la ciuperci. Le aduni pe cele comestibile, dar ai riscul să fie pline de sporii altor ciuperci otrăvitoare, aduși de curenții de aer." Altfel spus, raportându-ne la oameni, „Unde-i banu', hop! Și… hoțomanu'!".

Așa o fi, însă, cu toate acestea, acțiunea de combatere a corupției trebuie continuată. Ba, încă, și intensificată! Deoarece, pe acest fond al hoției, România nu a putut face școli și spitale, autostrăzi, nu a cumpărat medicamente pentru bolnavi, nu a făcut irigații, nu a subvenționat agricultura, nu a făcut locuințe ieftine și câte altele.

Așadar, acțiunea DNA trebuie nu doar continuată, ci completată cu scotocirea și confiscarea averilor milionarilor și miliardarilor. Inclusiv cu sprijinul FMI, pentru a afla modul, penal, în care se fac averile, uneori.

Cât despre cei care, până acum, au păcălit statul român - depozitându-și averile în conturi străine - poate, cândva, banii „dosiți" vor ajunge, din nou, în țara din care au fost mangliți!

Lasă un comentariu