Mai zilele trecute am cunoscut o familie de oameni tineri, în jur de patruzeci de ani, cu locuri de muncă sigure, capabile să le asigure un trai decent. Pasionaţi de agricultură, în special de cultura plantelor medicinale şi apicultură, cu eforturi proprii, din economii şi împrumuturi la o bancă, au investit în înfiinţarea unei exploataţii cu lavandă pe un hectar de teren şi îngrijesc 30 familii de albine. Harnici din cale afară, riguroşi în tot ce fac, această familie demonstrează că acolo unde există înţelegere, respect reciproc şi iubire între soţi, toate greutăţile inerente unei afaceri pe cont propriu, pot fi depăşite cu succes, şi te bucuri de o anume fericire greu de descris în cuvinte. Am văzut un soţ extrem de priceput în lucrările executate singur, de la plantat, prăşit, îngrijiri în stupină, tâmplărie, mecanică şi sudură, cu un adevărat cult al ingineriei, care lipseşte multor tineri din zilele noastre, ajutat de o soţie grijulie să nu le scape niciun amănunt şi mi-am spus: cu adevărat, acolo unde soţia este alături de soţ, acolo este progres. Copiii cresc în armonie şi respect faţă de muncă, ştiu să preţuiască banul muncit cinstit. Doamna îmi mărturisea că au răbdare să-şi recupereze investiţiile şi să câştige bani frumoşi în viitor, fiindcă nimic nu se poate întâmpla aşa, peste noapte, la voia întâmplării. Anul acesta, datorită condiţiilor meteorologice nefavorabile, nu vor scote multă miere de albină, dar sunt optimişti şi vor să-şi cumpere un camion din Germania, pe care să amenajeze un pavilion apicol, pentru practicarea stupăritului pastoral. Când soţul îmi vorbea cu pasiune despre cum s-a gândit să-şi pregătească pavilionul, soţia îl asculta şi-l privea cu admiraţie, aprobându-l tacit. Iar atunci, când doamna ne vorbea despre visul domniei sale de a-şi construi o instalaţie modernă, de ultimă generaţie pentru obţinerea uleiului de lavandă, soţul o aproba. Un prieten apropiat, fost director economic la o instituţie bugetară, obişnuit cu traiul boieresc în solda statului, rudă apropiată cu cei doi, îmi spunea revoltat: „Domnule, oamenii aceştia sunt tineri, când se mai distrează, dacă tot muncesc, dimineaţa la serviciu, iar după-amiaza, până se întunecă, aici, în fermă?" I-am recomandat să se bucure că are asemenea copii vrednici, că în loc să-şi petreacă timpul liber bărbatul prin bar, la o terasă pentru fumători, cu o bere în faţă, iar femeia să stea pironită în fotoliu cu telecomanda în mână, căutând disperată serialele cu telenovele, este mult mai sănătos să se relaxeze în aer liber, practicând un hobby care, treptat, devine o îndeletnicire serioasă, o afacere în stare să le aducă bunăstare şi confort spiritual. Mai mult, aceşti tineri, fiind tot timpul liber împreună, cu aceleaşi preocupări, nu sunt supuşi ispitelor într-o lume tot mai lipsită de principii morale.
Dincolo de aspectul sentimental semnalat, vreau să amintesc despre realităţile dintr-o Românie integrată în Uniunea Europeană, o integrare cu multe foloase pentru cetăţenii României, dar şi cu multe nedreptăţi promovate de guvernele perindate la conducerea ţării, în ultimii ani. De pildă, sunt alocaţi bani europeni pentru susţinerea tinerilor dornici să pornească o afacere în agricultură. Culmea ironiei, ni se spune că România nu a fost capabilă să folosească întreaga sumă alocată. Păi, stimaţi conducători, cum să nu te apuce cheful de haiducie, când vezi că mahării din politică şi slugile lor au pus mâna pe aceşti bani. Mulţi condamnaţi penal sunt în libertate şi ne dau, în continuare, lecţii de moralitate. Milioane şi milioane de euro au fost furate de foşti demnitari fără să fie confiscate de statul român. Atâta timp cât o familie tânără, dornică să promulge producţie într-un sector care poate aduce faimă ţării, mă refer, în cazul de faţă, la plantele medicinale şi albinărit, şi li se respinge cererea de finanţare datorită unei birocraţii stufoase, întreţinută de funcţionari plătiţi cu bani grei de la bugetul statului, dornici să-şi menţină posturile şi privilegiile prin orice metode, nu vom înregistra progrese reale în economie. Subsemnatul am întâmpinat, în urmă cu câţiva ani, greutăţi enorm de mari în accesarea unei subvenţii modeste pentru înfiinţarea unei livezi cu nuc. Cu chin cu vai, mi s-au aprobat 1.200 de lei/ha, fiind obligat să cumpăr puieţi de la o Staţiune pomicolă din România, puieţi de proastă calitate, care aproape că mi-au compromis toată investiţia.
În cazul familiei de faţă, statul ar trebui să le acorde credite preferenţiale pe termen lung, să le faciliteze accesul mult mai uşor la fondurile europene. Dacă, timp de câţiva ani, aceşti tineri au demonstrat că şi-au folosit inteligenţa, banii şi munca în a înfiinţa ceva frumos şi util pentru ţară, atunci de ce nu sunt eligibili? Cum poate avea un dosar mai eligibil un mafiot politic corupt care a dat plicul cu şpagă, fără să cultive o „sticlă de lampă" pe terenul cumpărat la un preţ de nimic, sau să înfiinţeze o fabrică de procesat fructe de pădure, decât al unor tineri curaţi la suflet, harnici şi dornici să realizeze ceva frumos şi util? Iată o întrebare la care nu ai ce aştepta un răspuns de la niciun parlamentar mureşean, majoritatea corigenţi la disciplina de morală creştină. Un bătrân alegător îmi spunea cu năduf: „Cum, supărarea lor de ciocoflenderi, că şi-au lăsat nevestele pentru altele mai tinere, imediat ce au ajuns parlamentari, sau în alte funcţii? Când au ajuns la Bucureşti au divorţat, pe motivul că nevasta i s-a uzat de atâta aşteptare, în teritoriu şi-au agonisit averi fabuloase: vile, maşini de lux, terenuri pe care să spele banii europeni..!"
