La încheiere de an şcolar

Distribuie pe:

Elevii celor patru licee sighişorene, în fruntea cu Fanfara municipală, au participat la marşul triumfător al absolvenţilor, ei fiind secondaţi de părinţi, prieteni, sau simpli privitori.

Este o zi minunată pentru tot oraşul, o sărbătoare pentru toţi absolvenţii, sperăm ca această tradiţie să rămână şi pe viitor", prof. Ovidiu Mălăncrăvean, directorul Liceului Tehnologic nr. 2 Sighişoara, iar prof. Alexandru-Sergiu Alamă, fost director al Grupului Şcolar Agricol Sighişoara, mărturiseşte că „de fiecare dată ne înfioară acest moment, dorim şi absolvenţilor din promoţia aceasta înţelepciune, reuşită în viaţă în continuare şi să aibă un drum cât mai drept şi cât mai plin de rezultate".

Prof. Mircea Maier, director al Liceului Teoretic „Joseph Haltrich" Sighişoara, ne-a spus: „O zi minunată, care ne înnobilează sufletul, o nouă generaţie, alte idei, alte aspiraţii, gânduri bune ale noastre împletite cu cele ale elevilor".

Cu această ocazie, fiecare şcoală a avut propriul program, de la ora de dirigenţie până la premierea celor mai buni, poveşti, amintiri, gânduri, destăinuiri care cu siguranţă au lăsat să se vadă emoţii, mijiri de lacrimi la colţ de gene.

În cadrul Colegiului Naţional „Mircea Eliade" Sighişoara, a avut lor premierea celor mai buni absolvenţi de liceu. Prof. Lia Suciu, director al acestui institut de învăţământ, li s-a adresat elevilor: „Anul acesta, îşi iau zborul 148 de absolvenţi, dintre care 96 ai secţiei române şi 52 ai secţiei maghiare. Clopoţelul va suna astăzi pentru ultima oră de dirigenţie, anunţând sfârşitul unei etape în formarea voastră".

Lasă un comentariu