FESTIVITATE DE ABSOLVIRE, LA LICEUL TEHNOLOGIC LUDUŞ

Distribuie pe:

Emoţionaţi şi frumoşi în uniformele lor şcolare, 195 de elevi din cele opt clase terminale ale Liceului Tehnologic Nr. 1 Luduş, împreună cu profesorii, părinţii şi alţi aparţinători din familie, cu prietnii şi invitaţii lor de onoare, au participat joi, 2 iunie 2016, la momentul solemn al absolvirii liceului.

Primul cântec al soneriei i-a chemat pe absolvenţi în sălile de clasă, la ora de dirigenţie, oră care va fi reluată în anul 2026, la revederea de zece ani. La al doilea cântec al soneriei, au parcurs, în aplauzele întregii asistenţe şi pe fondul Imnului „Gaudeamus igitur", traseul simbolic spre careul final, de pe terenul de sport al şcolii. Acolo, pentru ei au fost intonate Imnul de Stat al României şi Imnul Uniunii Europene, părintele protopot ortodox Lucian Voşloban a înălţat creştineasca rugăciune de binecuvântare. Acolo, profesorul Ioan Cristian Moldovan, primarul oraşului Luduş, fost elev al liceului luduşean, viceprimarul Kis Istvan, doctorul în economie Iacob Altman, profesor universitar în Marea Britanie şi în Statele Unite ale Americii, şi el fost elev al acestui liceu, prof. ing. Claudia Botezan, directorul instituţiei liceale luduşene şi profesorii diriginţi Ioan Rad, Angela Homănă, Claudiu Ciucă, Szasz Sandor, Paula Moldovan, Mihaela Decar, Iszalai Lorand şi Viorel Chiru i-au felicitat pe absolvenţi pentru reuşitele şcolare de până acum şi le-au urat ca, închizând poarta liceului, să deschidă, cu încredere şi curaj, poarta vieţii.

Prof. ing. Claudia Botezan a înmânat Diplome de Onoare profesorilor Lucreţia Şerban, Angela Homănă, Mathe Andras, Mircea Homănă, care şi-au încheiat viaţa activă în învăţământ prin pensionare la limită de vârstă; diplome de onoare pentru elevele Fekete Orsolya şi Halmagy Csila, din clasa a XII-a D, Ioana Aldea (XII E), Alexandru Neşan, Adrian Dan (XII A) şi Lazar Geza (XII C), pentru excepţionalele rezultate la învăţătură în toţi anii de liceu; diplome de onoare elevilor Carmina Herepean, pentru locul întâi la faza judeţeană şi menţiune la faza naţională a olimpiadei de limba franceză, Octavian Anca, pentru locul şase la faza naţională a concursului de tenis de masă, Lazar Gheza, locul unu la faza judeţeană a olimpiadei de fizică, fotbaliştilor Alexandru Neşan, Paul Moldovan, Roberto Rotaru, Florin Socaci, pentru locul trei la faza judeţeană a concursului sportiv, Raul Andrei Moldovan (XII G) premiat pentru rezultatele foarte bune opţinute la concursul de atletism faza judeţeană, Diana Moldovan (XII A), pentru locul doi, la faza judeţeană de handbal, Ionuţ Grec (XII F), cu premiul special la Festivalul judeţean de teatru, Georgiana Grosu, Teodora Iurian, Ioan Szekeli, pentru participare la Festivalul de muzică folk, Lucian Mătieş, Andrei Luca, Sorina Bucur (din XII E şi XII F), pentru participare la Festivalul Naţional al bunătăţilor naţionale, Andreea Andrei (XII E), pentru pictură monumentală în ulei pe platoul din faţa Casei de Cultură şi în alte spaţii publice din oraş, Răzvan Ilea (XII C), pentru menţiune la faza judeţeană a olimpiadei de religie, diplome şi cărţi pentru 17 elevi premianţi I, II şi III, din fiecare clasă. Doctorul în economie Iacob Altman a dăruit fiecărui premiant câte un exemplar din cărţile sale „Negocierea", „Consumul şi fiscalizarea lui". Societatea Comercială „Samarcu" SRL Luduş a dăruit şi în acest an premii consistente în bani pentru câte un absolvent premiant din fiecare clasă. Aplauzele, felicitările şi mulţumirile au însoţit fiecare premiere.

În timpul diferitelor secvenţe ale festivităţii, elevii absolvenţi au mulţumit profesorilor care i-au îndrumat în cei patru ani de liceu, în formule de genul: „Aţi fost pentru noi aidoma unei lumânări. V-aţi consumat, luminându-ne pe noi", „De la dumneavoastră am învăţat că iubirea dă consistenţă familiei şi existenţei noastre", „Priviţi-ne, noi suntem rodul sacrificiilor voastre".

Lasă un comentariu