Peripeţii cu microbuzul, de la Reghin la Şerbeni

Zi cu peripeţii. Mă urc în microbuz la Reghin cu destinaţia Şerbeni. 18 km. Se întâmplă că tocmai azi se lucrează la drum, undeva pe la Căcuci şi aflu că se face ocol pe la Nadăşa, Chiher, Urisiu. Dac-aşa, aşa. N-am fost la Şerbeni de multă vreme şi cu „mijloace de transport în comun", de ani de zile. N-am nici un zor. De-abia mai văd şi eu „natura înfloritoare".

Stau la neamuri până la ultimul mijloc de transport cu care să mă întorc la Reghin, adică la ora 19. Cu schimbările de rută, sigur că şi orarul a fost dat peste cap. Ajung în staţia din Şerbeni cam în ultimul moment. Urc. Deschid poşeta şi iau prima bancnotă pe care o nimeresc, cei care urcă mă zoresc. 50 de lei. (Biletul costă 6,5 lei). Şoferul nu are bani mărunţi, nu dă rest nici celor care au dat 10 lei. Nici o problemă, până la Reghin se rezolvă, îmi zic. Şi, într-adevăr: la Chiher roagă pe cineva, dă bani „mari" prin geam, i se aduce „mărunţişul" şi dă rest călătorilor. Mie îmi dă rest de la 10 lei. Contrariată, îi spun că am dat 50 de lei. Omul nu acceptă nici în ruptul capului. „Veţi vedea când faceţi monetarul", zic eu, paşnică. „Am văzut acum" şi (uşor) iritat îmi dă restul de la 50. E un fel de-a recunoaşte greşeala şi consider conflictul încheiat. Nici vorbă. La coborâre o ia de la capăt, de data asta cu şi mai multă convingere şi destul de ameninţător: „Cu mine n-o să mai călătoriţi niciodată!" „Banii să-i folosiţi aşa cum vă doresc eu", zice. Presupun că era vorba de ceva „urări de bine" la adresa sănătăţii, sau chiar mai rău. Şi eu răspund „Şi dumneavoastră, la fel!", şi asta a fost tot.

Nu ştiu cine e şoferul, n-aveam de ce să-i văd numele, nici firma pentru care lucrează şi nici acum nu mă interesează. Dacă eventual vrea să se recunoască şi ca să nu consideraţi ficţiune, precizez că avea doi copilaşi „însoţitori" care se distrau copios la fiecare hurducătură care-i arunca pe unu-n altul (şi poate tocmai prezenţa acestora l-a făcut să nu mă înjure deschis, subînţelesul blestemului putea trece neobservat de copii).

De ce am relatat întâmplarea:

- în atenţia călătorilor: să avem la îndemână „bani potriviţi". Sau, aşa cum face un cunoscut al meu, păţit pe o altă rută, dacă nu ţi se poate da rest pe loc, flutură bancnota şi atrage atenţia celorlalţi - cât dă şi cât să i se restituie (chiar daca pare ilară, metoda dă rezultate; am aflat-o prea târziu);

- în atenţia şoferilor: dacă nu pot da rest, pot nota pe bilet cât datorează. S-ar pierde puţin timp, dar s-ar evita situaţiile jenante şi pentru călător şi pentru şofer.

Întâmplarea nu mi se pare o catastrofă, să fiu bine înţeleasă. Totuşi, este o mare diferenţă de atitudine: eu am interpretat totul ca un moment de neatenţie din partea şoferului - dovadă că nici nu m-a interesat cine e omul -, iar şoferul ca înşelăciune din partea mea. Nu cred că şi-a făcut monetarul, era prea convins că l-am înşelat. Pe de altă parte, putea fi şi mai rău, să mă bruscheze, să mă înjure… Cât despre ameninţarea că n-o să mai călătoresc cu el: nici o grijă, am făcut-o o singură dată, îmi ajunge!

 

Lasă un comentariu