De ce românii târgumureșeni nu doresc ca o stradă să poarte numele unui criminal, al călăului Kossuth Lajos?!

Din nou produce îngrijorare, nelinişte, chiar reacţii de justificată revoltă, ştirea că un fost candidat la primărie susţine, cu încăpăţânare şi dâcoşenie, schimbarea numelor străzilor municipiului Târgu-Mureş cu nume ungureşti. Povestea este mai lungă! După cum se ştie, la 15 mai 2015, consilierii UDMR au depus acea absurdă „expunere de motive", înregistrată la primăria municipiului, prin care cereau schimbarea denumirilor străzilor, care să primească nume ungureşti, motivând că ar cere-o, chipurile, anumite „denumiri tradiţionale". Cât de „tradiţionale" sunt pentru români acele denumiri se ştie, şi încă prea bine!

Din păcate, atunci unii consilieri PNL au bătut palma cu Iuda, supuşi diplomaţiei papricaşului UDMR-ist, aliniindu-se celor mereu cerşind privilegii, care mereu dau cu târnăcopul demolării la temelia Statului Român!

Din lista aceea, „îmbogăţită" mereu, a absurdului, obrăzniciei, sfidării şi neruşinării ne vom opri doar la câteva propuneri: strada Călăraşilor, chiar tradiţională pentru românii târgumureşeni, să fie denumită Kossuth Lajos, Mihai Viteazul să fie Hunyadi Janos (nu Iancu de Hunedoara, cum ar fi firesc şi corect?!), Primăriei - Erzsébet Királyné utca, Mihai Eminescu - I. Ferenc József, Dorobanţilor - Honved, Papiu Ilarian - Kalvaria, Cuza Vodă - Kõr, Horea - Boross Gabor, Avram Iancu - Rákoczi Ferenc, Nicolae Iorga - Apafi Mihaly, Bulevardul „1 Decembrie 1918" - Teleki Mihály, Aleea Carpaţi - Hungaria. Toate denumirile fiind urmate de „utca", „sétány", „tér", „lépcsõ", într-o vreme în care, conform articolului 13 din Constituţia României, Legea fundamentală a ţării, limba oficială în stat este limba română. Atât!

Oare de ce să fie, de pildă, înlocuită denumirea străzii Călăraşilor cu Kossuth Lajos utca, Aleea Carpaţi cu Hungaria, 1 Decembrie 1918 cu Teleki Mihály? Pentru că denumirile amintite sunt, pentru ei, ca un sâcâitor cui în talpă, pentru că aşa doreşte o minoritate, care se vrea mai egală, în România, decât o majoritate, în goană după privilegii, supradrepturi, mereu provocându-i pe românii târgumureşeni? Românii care nu doresc o stradă târgumureşeană cu numele călăului românilor ardeleni, la 1848-1849, Kossuth Lajos, vinovat pentru uciderea, bestială, a celor 40.000 de femei, bătrâni, copii nevinovaţi, pentru arderea şi raderea de pe faţa pământului a celor 300 de sate, biserici şi mănăstiri româneşti!

Din păcate, printr-o hotărâre aiurită a Consiliului Local, pentru care şi unii consilieri români se fac vinovaţi, atacată în justiţie, cu toate că nu exista o decizie definitivă, atunci s-a început deja eliberarea unor acte de identitate pe strada Kossuth Lajos, ceea ce i-a determinat pe domnii dr. Ioan Sita, pe atunci consilier municipal, pe avocatul Ioan Sabău-Pop, pe Florin Oproiescu, liderul Uniunii Naţionale Vatra Românească, şi după protestele publicate în „Cuvânt liber", să declare recurs, însoţit de un memoriu profund documentat, împotriva hotărârii nr. 255 a Consiliului Local Târgu-Mureş, din 13 octombrie 2005, întru totul ilegală şi abuzivă. „Competenţa aleşilor locali nu dă drepturi de interpretare a textelor Legii nr. 215/2001. Ei, consilierii locali, neavând dreptul de a eluda şi desconsidera cadrul constituţional, în numele vreunei „autonomii locale". Numai că acei consilieri UDMR, de atunci şi de azi, o ţin pe a lor, cu încăpăţânare, ca gaia maţul, ascunşi în spatele unor false concepte, lovind în atributele clare de „stat naţional" şi „stat unitar român". Asta o fac ei, cu îndârjire, din 1990 încoace!

Schimbarea denumirii străzii Călăraşilor în Kossuth Lajos este obsesia lor sâcâitoare, manipulând, cu arhicunoscuta viclenie, profitând de îngăduinţa unor români iresponsabili, vânduţi, trădători, în urma unor complicităţi şi conjuncturi ale unor consilieri locali. Doar aşa au fost posibile acele hotărâri incredibile, care au dat apă la moara UDMR-istă!

Printr-o deformare potrivnică românilor, etnicistă şi bizară, din 1990 încoace, se încearcă, pe strada Călăraşilor, amplasarea unui „simbol" - Kossuth Lajos, al aşa-zisului „revoluţionar", ca o provocare, ca o umilire a românilor, a celor deveniţi victime ale secuilor înarmaţi la Lutiţa anului 1848, Kossuth Lajos şi locotenenţii lui îndemnându-i la suprimarea populaţiei valahe, aşa cum reiese şi din „Proclamaţia de la Pesta". Înainte de 1 Decembrie 1918, strada Călăraşilor se numea Szentkirály utca, în anul 1920 primind denumirea actuală, pe vremea în care primar al Târgu-Mureşului era Emil Aurel Dandea. În anul 1938, pe vremea unui primar maghiar, s-a încercat, fără reuşită, ca strada să primească altă denumire - maghiară. După samavolnicul Diktat de la Viena, după ruperea nordului Ardealului şi dezmembrarea României, când trupele ungare au comis aici fărădelegi şi crime abominabile, greu de imaginat, în anul 1941, strada a fost botezată Kossuth Lajos, principiile democratice fiind flagrant încălcate de Ungaria horthystă şi fascistă.

Aşadar, de ce o stradă târgumureşeană nu trebuie să poarte vreodată numele lui Kossuth?! Românii târgumureşeni nu au dorit, nu doresc şi nu vor dori acest lucru! Kossuth, criminalul, care a îndemnat la ucideri şi răzbunări! Este o tendinţă a minorităţii maghiare, în contratimp cu valorile europene contemporane, din dorinţa de a actualiza denumiri sinistre, în numele unor „marcaje teritoriale" atât de evidente. Că o astfel de stradă în Ardeal este imposibilă, a confirmat-o chiar şi Comisia Judeţeană pentru Atribuiri şi Denumiri, prin procesul-verbal din 29 august 2005, care, menţinându-şi punctul de vedere, cu argumentele istorice şi de bun-simţ, a dat aviz nefavorabil, în faţa căruia, din păcate, instanţa închidea ochii, sfidând avizul unui for format din specialişti în domeniu. Sensibilităţile şi percepţia românilor târgumureşeni care ar fi trebuit să fie precumpănitoare, din nou au fost sfidate şi călcate în picioare.

Şi din nou ne întrebăm: de ce românii nu doresc o stradă Kossuth Lajos în Târgu-Mureş? Se ştie, Kossuth Lajos nu a avut niciodată vreun gând bun pentru cauza românilor, ci, mereu, a exclus-o explicit. N-a recunoscut naţiei române niciun drept, ci doar „dizolvarea" românilor în naţiunea ungară, aşa cum scria Kossuth în „Pesti Hirlap". „Primul obiectiv care trebuie realizat - spunea el - este uniunea Transilvaniei cu Ungaria, ca o condiţie a extinderii şi dezvoltării naţiunii ungare". El dorea să spulbere românilor, sârbilor, slovacilor şi saşilor ideea naţională, ei neavând loc în Coroana Sfântului Ştefan. „Eu niciodată - clama Kossuth -, dar niciodată, sub sfânta coroană maghiară, altă naţiune sau naţionalitate, decât cea maghiară, nu voi recunoaşte". În termeni ultimativi şi injurioşi, prin Proclamaţia din 10 octombrie 1848, îi soma pe români, numindu-i „gunoaie ingrate", să revină „la ordine şi supunere legală". Adică, să accepte „alipirea Transilvaniei cu Ungaria şi să renunţe la recunoaşterea lor ca naţiune". Jigniri, insulte, o mentalitate feudală! Pentru el, românii erau „barbari", fiind împotriva oricărei emancipări naţionale a lor, deoarece - zicea el - „ar duce la distrugerea statului ungar". Kossuth a devenit, astfel, autorul moral al unui adevărat etnocid. „De va fi nevoie - exclama el -, sabia va tranşa chestiunea!". Iar sabia a hotărât, în anii 1848-1849, după ce, în acea Proclamaţie din 22 decembrie 1848, românii erau făcuţi „hoardă mai josnică decât vita", „bandiţi valahi", în final îndemnând la „exterminarea românilor, a tuturor duşmanilor".

Violenţa şi teroarea în Transilvania au fost susţinute de Csányi László, numit în funcţia de comisar civil, asmuţind împotriva românilor „tribunalele de sânge", când gărzile naţionale ungare le-a transformat în „echipe de vânătoare". Crimele de la Hodac şi Ibăneşti, de prin alte sate de pe Valea Gurghiului, sunt dovezi elocvente ale unui călău paranoic, fiind cel care a ordonat, personal, la 11 mai 1849, uciderea cărturarului Stephan Ludwig Roth.

Având conducerea întregului guvern, de prin septembrie 1848, Kossuth, virtual dictator, a comis greşeli enorme. La 21 iulie 1849, Parlamentul Ungariei, întrunit la Debreţin, l-a tratat ostil pe Kossuth, care, la 11 august 1849, abdică, şi fuge la Varna, iar de acolo, prin Anglia, în Statele Unite. Întors în Italia, intră în contradicţie cu ungurii exilaţi, aceştia acuzându-i aroganţa, laşitatea, duplicitatea.

Având în vedere toate acestea, ne întrebăm din nou: ce ar spune românii, dacă ucigaşul, criminalul Kossuth Lajos, cel care declara: „Pe români şi pe saşi îi vom mătura de pe suprafaţa pământului", ca strada Călăraşilor din Târgu-Mureş să-i poarte numele? Adică, să poarte numele unui criminal, al unui călău al românilor ardeleni?!

Lasă un comentariu