Pentru un sociolog, stimaţi cititori, un asemenea titlu de articol nu poate fi decât un strigăt de disperare şi o deznădejde pe deplin întemeiată, stări cu care sunt convins că vă confruntaţi fiecare. Alăturându-mă opiniei publice cu privire la războiul mediatic legat de ceea ce s-a întâmplat, sau mai bine zis a cauzat moartea miraculoasă a unui reprezentant de seamă al sistemului cangrenat al societăţii româneşti post - decembriste, cu încrengături în sistemul dinainte şi din prezent, dinăuntru şi din afară, nu pot să nu-mi exprim unele puncte de vedere legat de stadiul în care a ajuns societatea româneacă în prezent, în care lăcomia şi banul au ajuns nu doar ochiul dracului, ci, aş spune, sufletul diavolului, prin ispita sa fără de margini şi fără de orice scrupule. Când se ajunge în situaţia în care banul, desfrâul şi opulenţa înlocuiesc orice fărâmă de umanitate din om şi societate, atunci putem fi siguri că nicio ideologie, politică ori religioasă, bazată pe credinţa în Dumnezeu, nu mai pot stăvili aceste porniri instinctive ale omului şi umanităţii, ele reprezentând în sine şi prin sine sindromul deşertăciunii - entropiei sociale şi psihomorale, care se pare că în prezent a atins pragul critic cel mai înalt, soscietatea fiind în faţa unui colaps iminent. Ceea ce se întâmplă în societatea românească, aflată într-o deplină criză de sistem, nu este numai rezultatul unor asemenea porniri instinctive individuale, de la orice nivel, ci reprezintă simptomatologic boala întregului sistem, aflat într-o stare metastazică din toate punctele de vedere, originea bolii situându-se la nivelul suprastructurii, mai bine spus, la nivelul de unde se strică peştele, adică la nivelul deciziei politice, unde au pătruns acei indivizi frustraţi, imorali şi puşi pe căpătuială, fără nicio urmă de moralitate sau proces de conştiinţă pentru deciziile luate şi consecinţele acestora. Asemenea celor care pentru un ideal - cum ar fi în cazul fundamentaliştilor religioşi şi sunt în stare să îşi sacrifice viaţa, cu acelaşi „devotament" aceşti satrapi ai capitalismului primitiv din România sunt în stare să sacrifice vieţile omeneşti a mii şi sute de mii de fiinţe nevinovate. Mă întreb, şi fiecare cred că vă întrebaţi, ce fel de medic putea fi un asemenea om, care cu bună ştiinţă ştia care sunt consecinţele prin ceea ce a făcut, şi care pentru imaginea şi nebunia de care au dat dovadă, el şi toţi cei implicaţi în asemenea afaceri, nu numai că sunt incriminaţi juridic, ci mai mult sunt condamnaţi în faţa oprobiului public, faţă de care cei mai mulţi pretinşi oameni de afaceri au devenit ignoranţi şi imuni.
Dar, această criză de sistem nu este resimţită doar în planul sistemului sănătăţii, asemenea diluări ale conştiinţei ce confirmă acest sindrom entropic - al degradării este regăsit în orice domeniu de activitate, mai cunoscut fiindu-mi cel din cadrul sistemului educaţional, mai precis din învăţământul românesc, considerat cel mai important domeniu de activitate şi responsabilitate din cadrul societăţii prezente şi viitoare. Experienţa celor 40 de ani de activitate didactică, de la toate nivelele şi formele de învăţământ, îmi permit şi legitimează în acelaşi timp asemenea aprecieri, şi mai ales posibilitatea de a întrprinde o analiză pertinentă şi comparativă cu ceea ce a fost înainte de 1989 şi ceea ce este acum în învăţământ. S-a ajuns până la un asemenea grad de compromitere a sistemului de învăţământ, până unde şi până când cea mai nobilă şi necesară profesie din societate, alături de cea de medic, să fie în aşa măsură discreditată, încât să devină o cenuşăreasă a societăţii, atât sub raportul salarizării cadrelor didactice, cât mai ales a imaginii sociale induse asupra acestora prin prisma disfuncţiilor şi a compromisurilor făcute de unele cadre care nu au ce căuta în acest domeniu plin de responsabilitate morală - deontologică, şi unde astăzi, din păcate, se realizează o selecţie negativă datorită nerecunoaşterii sociale şi a salarizării precare. Să ne întrebăm: este mai important un procuror sau un judecător - magistraţii şi reprezentanţii organelor de presiune în general, decât un cadru didactic - un învăţător, cel care ne-a pus pâinea şi cuţitul în mână, urmând să o tăiem tot cu ajutorul cadrelor didactice din celelalte forme şi niveluri educaţionale? Evident că nu! Este România la ora actuală o societate democratică, bazată pe un stat de drept clamat de oportuniştii politici, sau este o societate despotică, prin puterea nelimitată a unor instituţii ce impun presiunii şi coordonează întreaga politică românească, în virtutea unor asemenea presiuni şi interese, prin mecanisme uşor vizibile, fără răspundere şi responsabilitate. În măsura în care asemenea instituţii îşi depăşesc limitele şi competenţele, în societate nu poate să domnească decât haosul şi anarhia, devinind legitimă afirmaţia că societatea românească este într-un asemenea stadiu de destructurare încât tot ceea ce se întâmplă este rezultatul acţiunilor subversive şi diversionise a unor puteri oculte din afară, în conivenţă cu puterea imorală şi iresponsabilă dinăuntru, şi care pentru menţinerea în funcţii şi a confortului pe care nici nu l-au visat vreodată, sunt în măsură de orice compromis şi chiar de trădare. Ceea ce se întâmplă la nivelul acestui guvern de oportunişti - fără excepţie, care în total dezacord cu interesele naţiunii au adus societatea în pragul colapsului, nu este rezultatul unor voinţe arbitrare, ci efectul acestor acţiuni regizate, care, aşa cum uşor ne putem da seama, nu urmăresc altceva decât subordonarea iremediabilă a României în faţa acestui clientelism politic- financiar suprastatal şi transnaţional. Astfel, din acest punct de vedere, România a devenit o societate anarhică cu un regim politic oligarhic de tip mafiot, unde primează interesele personale şi de grup, sub forma unor caracatiţe cu ramificaţii în sistem, greu de bănuit. Ceea ce vedem acum, în orice domeniu şi subsistem, este doar vârful aisbergului, realitatea fiind cu mult mai gravă, ajungându-se ca acel slogan, corupţia ucide, să devină un simbol ce caracterizează întregul sistem, şi faţă de care nu ne mai putem feri, fiecare dintre noi căzând victime prin însăşi presiunea şi capacanele întinse ale sistemului. Orice abatere de la aceste reguli cu caracter mafiotic înseamnă nu doar pierderea unor oportunităţi profesionale, bazate pe valoare şi competenţă, ci marginalizarea individuală în plan social şi chiar profesional, adâncind frustrările şi nemulţumirile. Printr-un asemenea mecanism al promovării nonvalorilor, a iresponsabilităţii, a demagogiei, a cinismului şi a tupeului fără margini, s-a ajuns ca cei mai „responsabili" oameni din sistem să devină şi cei mai vulnerabili, ca să nu spun corupţi (a se vedea câţi trec pragul instituţiilor de resort, şi mai ales cine!). O asemenea strategie şi tactică politică nu poate decât să protejeze şi să promoveze aceste nonvalori, reproducând şi amplificând criza pe termen mediu şi lung, ajungându-se la o asemenea stare încât prin natura lucrurilor sistemul este nevoit să se regenereze până nu ajunge la starea de sufocare, stare în pragul căreia se află în prezent şi cu previziuni certe şi în viitor.
