Francezii nu cred în naţionala lor. Doar 11% o văd campioană la Euro! Germania şi Spania, preferate Franţei

Distribuie pe:

Deşi este una dintre marile favorite, dacă nu chiar principala favorită la Europenele găzduite chiar de Franţa, echipa lui Didier Deschamps nu primeşte credit chiar de la cei care ar fi trebuit să i-l acorde. Cetăţenii francezi nu cred în „Les bleus" şi cu atât mai puţin cred că Franţa va câştiga Euro 2016. Conform unui sondaj realizat de BVA-PQR şi publicat de Le Telegramme, doar 11% dintre francezi cred că Franţa va câştiga Europenele. În rândul respondenţilor care s-au declarat fani ai fotbalului, procentul creşte la 29%. Nici popularitatea echipei Franţei nu este una foarte ridicată. 4 din 10 francezi are o părere proastă despre selecţionata „Cocoşului galic". În rândul iubitorilor de fotbal, însă, susţinerea faţă de echipă creşte la 75%. Francezii au situat Franţa doar pe poziţia a treia în ordinea şanselor de a câştiga turneul final pe care-l găzduieşte. Germania e preferata francezilor, urmată de Spania, iar Franţa e abia a treia favorită.

Lasă un comentariu