DUMNEZEU IUBEŞTE BLÂNDEŢEA (Psalmul 131,1)

Distribuie pe:

Sub acest motto s-a desfăşurat întâlnirea de la Căminul pentru persoane vârstnice din Tg.-Mureş, cartierul Tudor, din data de 31 mai 2016.

În urma colaborării dintre Protopopiatul Ortodox Român Tg.-Mureş, Liga Persoanelor Adulte Creştin Ortodoxe din Tg.-Mureş, am fost rugat de către părintele protopop al Tg.-Mureşului, Olimpiu Zăhan, să particip la această acţiune la aşezământul mai sus amintit.

Ţinând cont că trăim într-o perioadă de timp a cărui ritm trepidant nu ne mai permite să ne gândim cu mai multă atenţie la părinţii sau chiar bunicii noştri, întâlnirea aceasta a fost de bun augur, pentru mine fiind chiar un moment de reală bucurie şi emoţie în acelaşi timp.

Sub genericul titlului amintit mai sus am încercat să pun la sufletul celor aproape 50 de persoane care au participat la întâlnirea noastră un cuvânt de mângâiere despre virtutea blândeţii, pornind chiar de la exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos: „Eu sunt blând şi smerit cu inima". Ca însuşire dumnezeiască virtutea blândeţii este rodul lucrării Duhului Sfânt în inima omului, omul putând astfel să comunice mai uşor cu Dumnezeu (Psalmul 24,10).

Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos îi fericeşte pe cei blânzi, arătându-ne că unii ca aceştia vor moştenii pământul făgăduinţei.

Şi prin această mică lucrare Biserica doreşte să îşi împlinească rostul pe pământ, acela de a cultiva şi apăra demnitatea persoanelor vârstnice, manifestând un permanent respect, grijă şi preocupare faţă de persoanele bătrâne aflate în nevoie.

Bucuria pe care o trăieşti în compania unor astfel de persoane, ca acelea pe care le-am întâlnit la acest aşezământ este de nedescris, de aceea se cuvine să mulţumesc celor care au demarat astfel de întâlniri: părintelelui protopop, femeilor din Liga Persoanelor Adulte Creştin Ortodoxe participante la această întâlnire, direcţiunii Căminului pentru persoane vărstice din Tg.-Mureş pentru primire, şi, nu în ultimul rând, credincioşilor din Parohia Ortodoxă Română „Sf. Ştefan" din Cristeşti care s-au gândit să le facă un mic cadou, oferind acestor „bătrânei" frumoşi, un mic dar.

Se cuvine cu toţii să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate! AMIN.

 

Lasă un comentariu