Academicianul Emil Pop

Intervenţia omului în natură pentru a-şi procura cele necesare traiului a dus la mari dezechilibre, mai ales după dezvoltarea şi diversificarea ramurilor industriale, dezvoltarea intensivă a agriculturii şi transporturilor având efecte negative asupra calităţii aerului, apei şi solului, deci a mediului înconjurător, toate afectând sănătatea oamenilor.

Distrugerea peisajelor naturale, a biocenozelor - pădurile de molid, pădurile cu frunze căzătoare, stepele, luncile au fost grav afectate de intervenţia omului. Crestele muntoase dezgolite, pantele de dealuri golaşe prin defrişarea masivă a pădurilor au dus la inundaţii masive, greu de controlat, distrugerea stratului de ozon având efecte negative asupra calităţii aerului.

Utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidele, detergenţii, gazele nocive eliminate de întreprinderile industriale au avut efecte negative asupra mediului, care au dus în ultimele secole la dispariţia a peste 50 specii de mamifere şi sute de specii de plante şi alte animale.

Astfel, oamenii de ştiinţă, biologii din ţara noastră, încă în anul 1930, au elaborat prima Lege a Protejării Mediului Înconjurător prin cercetarea zonelor cu plante şi animale rare, declarând Rezervaţii Naturale şi Parcuri Naţionale pe suprafeţe de sute de hectare care adăpostesc specii de plante şi animale rare (ocrotite), denumite Monumente ale Naturii.

Promotorii protejării mediului au fost savanţi de talie mondială: Emil Racoviţa - speolog, Alexandru Borza, întemeietorul Grădinii Botanice din Cluj, Iuliu Prodan - autorul primului tratat de clasificarea plantelor - Flora României -, academicianul Emil Pop şi mulţi dintre colaboratorii lor.

Academicianul Emil Pop s-a născut în anul 1897 în localitatea Bucerdea Vinoasa, jud. Alba, din părinţi vrednici şi cinstiţi gospodari, care luptau pentru drepturile lor. Urmează şcoala la Alba - Iulia şi Sibiu, iar facultatea o începe la Budapesta, apoi în anul 1919 se transfera la Cluj, odată cu înfiinţarea Universităţii Dacia Superioară, la Facultatea de Ştiinţe. În anii terminali, este numit asistent-preparator la noua universitate pe care o absolvă cu menţiunea - cu distincţiune.

Organizează şi participă la festivităţile Marii Uniri din Alba-Iulia, la 1 Decembrie 1918, alături de sătenii şi colegii săi.

Începând din anul 1927, publică articole ştiinţifice în revista Astra, nou transferată de la Sibiu la Cluj, fiind ales în conducere.

În anul 1928 îşi susţine teza de doctorat cu tema „Analiza de polen în turba Carpaţilor Orientali", sub conducerea savantului Alexandru Borza, lucrarea fiind distinsă de comi-sie cu calificativul Magna cum laudae şi demonstrează evoluţia pădurilor noastre în secolele anterioare.

În anul 1928 participă şi organizează la Cluj primul Congres al Naturaliştilor din România.

În anul 1930 a făcut o călătorie de studii în Austria, Elveţia, Franţa, Belgia, Anglia. A studiat toate ramurile botanicii, de la Paleobotanică la Citologie, Geobotanica, iar în anul1932 îşi susţine examenul de docenta în specialitatea „Geografie botanică", când activitatea universitară, comunicările ştiinţifice, participarea la congrese internaţionale devin laborioase, impunându-se în activitatea ştiinţifică prin caracterul sobru, forţă intelectuală şi muncă perseverenţă.

A devenit membru al Academiei Române în anul 1955 şi preşedinte al secţiei de ştiinţe biologice din România.

Este membru al Academiei Internaţionale de Istorie a Ştiinţelor de la Paris în anul 1963, membru al Academiei Maghiare de Ştiinţe, al Societăţii de Botanică din Leningrad, al Societăţii Botanice din Helsinki şi al Academiei Germane din Halle.

Mai mulţi ani a fost directorul Grădinii Botanice din Cluj. A predat la Universitatea Victor Babeş din Cluj specialităţile Anatomia şi Fiziologia Plantelor şi Sistematică a Plantelor.

Încă din tinereţe a fost preocupat de protejarea mediului. Evoluţia pădurilor din România este tratată în lucrarea ştiinţifică „Pădurile şi destinul naţional", publicată în anul 1941, care îşi păstrează şi azi deplină actualitate şi dezvăluie aspecte multilaterale ale funcţionalităţii ecosistemelor noastre forestiere.

Memorabil rămâne şi discursul „Elogiu Carpaţilor", rostit în anul 1973 în Aula Academiei Române. A participat la cea mai amplă lucrare botanică în 10 volume „Flora României".

A scris peste 300 de lucrări ştiinţifice, studii şi articole în revistele din Europa. O lucrare mereu actuală este volumul „Monumente ale naturii din România".

A fost Profesor Emerit, decorat de conducerea ţării cu Ordinul muncii Clasa I, Meritul Ştiinţific Clasa I şi Om de Ştiinţă Emerit.

Am avut şansa să particip ca studentă la biologie la multe din conferinţele academicianului şi să fiu instruită în sălile de curs şi laboratoarele concepute şi conduse de savant. În acea perioadă, academicianul Emil Pop era directorul Grădinii Botanice din Cluj şi conducea activitatea ştiinţifică a urmaşilor, cum au fost profesorii universitari doctori în ştiinţele biologice: Ioan Ciobanu - prorectorul Universităţii Victor Babeş - născut la Tirimia jud. Mureş, Eugen Ghisa - decanul facultăţii -, Ioan Pop, Ioan Hodisan, Ana Fabian-Grozavu, Emilia Cupcea, Viorel Soran, Ştefan Negrea, Sidonia Puiu, Alexandru Bologa.

Academicianului Emil Pop i s-a dezvelit un bust de către autorităţi în satul natal.

În 14 iulie 1974 a decedat la masa de scris, la o săptămână după o excursie în Munţii Apuseni. Posteritatea l-a reţinut că pe un savant autentic, de prima mărime în galeria marilor biologi pe care i-a dat România lumii întregi.

 

Lasă un comentariu