FLORIN-SILVIU POPA Şi „PARFUMUL VIOLETELOR CE MOR"

Roman de ficţiune, „Parfumul violetelor ce mor", după cum chiar autorul mărturiseşte, este o adevărată reflexie a mediilor sociale actuale, în care „e de ajuns o singură clipă de neatenţie pentru ca viitorul să treacă pe lângă tine". Personajele imaginare au fost create prin transpunere, cu înfăţişările, stările, păţaniile şi gândurile lor, tipice unei societăţi cu pretenţii postmoderne, cu indivizi fără prejudecăţi şi scrupule, dar care posedă un conţinut sufletesc propriu.

Firul naraţiunii este discontinuu, cu perspectivă multiplă şi experienţe de viaţă reale, transpuse fără o desfăşurare liniară, nu plictiseşte şi este menit să antreneze memoria cititorului.

În mai multe rânduri epicul este aproape abandonat şi înlocuit cu perspectiva psihologică. Eroul, ca personaj narator se bucură de caracteristicile intelectuale menite să îl fi adaptat unei lumi ostile promovării adevăratelor valori într-o acţiune ce insistă pe antrenarea memoriei şi a conştiinţei, în acelaşi timp, în confruntări cotidiene cu tablouri pline de erotism, fapt ce încadrează scrierea în stilul european contemporan.

În acelaşi timp, romanul lui Florin-Silviu Popa depăşeşte tiparele modernismului, prin rafinament, presărat cu nuanţe ironice, un final deschis, deosebit de naraţiunea obiectivă. În schimb, pe întreg parcursul romanului, structurat într-un stil fragmentarist, personajele sunt explorate din ipostază subiectivistă prin perspectiva fluxurilor de conştiinţă şi cea a conflictului interior. La rândul său, societatea modernă surprinsă în tumultul de frământări, din care eroii încearcă să evadeze, este tratată dintr-o perspectivă cu nuanţe de satiră, mai mult decât cu referinţe ştiinţifice obişnuite în literatura modernă.

Astfel manifestările sunt concentrate spre aspectul recunoaşterii unei realităţi cu nuanţe multiple, într-o exprimare liberă, chiar foarte liberă, în care dogmatismul, standardizarea şi tendinţele rigide moştenite sunt depăşite.

Florin-Silviu Popa s-a născut în zodia Capricornului, la 10 ianuarie 1952, este pasionat de citit, de scris, de muzică şi film. A început să scrie, după cum o mărturiseşte, într-un „caiet cu linii, de 200 de file", cu stiloul, povestiri poliţiste, influenţat de filmele pe care le-a vizionat, după care şi-a concentrat atenţia pe realitate şi pe propria sa fantezie, mânat de impulsul de transcriere a realităţii prin prisma propriei sale interpretări. Reuşeşte astfel să facă legătura între tabloul vieţii cotidiene şi opera literară, prin relatarea unor amintiri . Pe lângă romanul cu tentă erotică, „Parfumul violetelor ce mor", autorul mai are în pregătire alte câteva romane poliţiste.

Pe autor realitatea nu îl satisface şi atunci încearcă o negare a acesteia printr-un amestec de anticipaţie şi posibilitate existenţială sau, mai bine zis, între ce a fost şi închipuirea la ce o să fie. Astfel, propriile sale judecăţi sunt supuse cunoaşterii şi dezbaterii publice, ca o provocare la adresa celor care încă mai au trăiri ascunse. Stările de spirit ale realului şi posibilului se intersectează în ipostaze ce emană din identitatea eroilor. Posibilul este căutat ca soluţie contradictorie între realizare şi realitate, în sensul raportării individului la lume. Oportunitatea unei astfel de perspective are însă de multe ori tentative banale de obţinere a fericirii.

Romanul este redactat sub formă de jurnal, care se deschide cu o cugetare complexă a autorului, asupra conţinutului, care merită să fie citată:

„Iubirea este întotdeauna ori trecută, ori viitoare, niciodată prezentă, la fel cum fericirea este mereu a altuia, niciodată a ta, niciodată certă.

Un simplu şi banal gest, recuperat din mulţime, surâsul fugar surprins la o fereastră, o boare primăvăratică de parfum, o adiere iluzorie de femeie, readuc deodată în minte locuri şi fapte pe care le considerai, pentru totdeauna, uitate, îngropate în străfundurile memoriei.

Amintirile te contopesc, te copleşesc, o stare de beţie lucidă se insinuează încet, perfid, urcă spre suprafaţă în valuri de tristeţi şi bucurii nedesluşite...". 

Lasă un comentariu