Cât au câştigat şi cât au cheltuit românii în anul 2015

Distribuie pe:

Institutul Naţional de Statistică (INS) a dat, recent, publicităţii date despre veniturile şi cheltuielile lunare ale românilor pe gospodărie, aferente anului 2015.

Potrivit sursei citate, în medie, veniturile băneşti au fost de 2.362 lei lunar pe gospodărie (889 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 325 lei lunar pe gospodărie (122 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (55,7%), veniturile din prestaţii sociale (23,9%), veniturile din agricultură (2,9%), veniturile din activităţi neagricole independente (2,4%) şi cele din proprietate şi din vânzări de active din patrimoniul gospodăriei (1,3%). Importante au fost şi veniturile în natură (12,1%), în principal, produse agroalimentare din resurse proprii (10,7%).

Anul trecut, cheltuielile totale ale populaţiei au fost, în medie, de 2.352 lei lunar pe gospodărie (885 lei pe persoană) şi au reprezentat 87,5% din nivelul veniturilor totale, în scădere cu 3,2 puncte procentuale faţă de anul 2014.

Principalele destinaţii ale cheltuielilor efectuate de gospodării au fost consumul de bunuri alimentare şi nealimentare, servicii şi transferurile către administraţia publică şi privată şi către bugetele asigurărilor sociale, sub forma impozitelor, contribuţiilor, cotizaţiilor, precum şi acoperirea unor nevoi legate de producţia gospodăriei (hrana animalelor şi păsărilor, plata muncii pentru producţia gospodăriei, produse pentru însămânţat, servicii veterinare etc.).

Cheltuielile pentru investiţii, destinate pentru cumpărarea sau construcţia de locuinţe, cumpărarea de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei şi cumpărarea de acţiuni deţin o pondere mică în cheltuielile totale ale gospodăriilor populaţiei (doar 0,7%). 

Lasă un comentariu