Cu toată jubilaţia unora de a ne convinge că suntem martorii unui salt pozitiv în istoria apărării drepturilor şi libertăţilor umane, după ce acum 1703 ani am primit - de la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena - „lecţia" (Edictul) care oficializa răspândirea creştinismului în întreg Imperiul roman, astăzi ne confruntăm de fapt cu o descreştinare planetară dirijată, cu o involuţie în masă, care „calcă în picioare" demnitatea şi valorile persoanei umane cuprinse în Declaraţia Universală a O.N.U. privind Drepturile Omului (1948). Ne putem aşadar întreba: mai este deci O.N.U. un organism operaţional dacă, văzând zilnic cum sunt nesocotite principiile sale fondatoare, o putere din spatele puterii ignoră dreptatea socială a popoarelor prin săvâşirea unor acte grave de desfiinţare a drepturilor şi libertăţilor câştigate cu sânge revoluţionar?
În acest sens, al ştergerii legilor printr-un război legislativ antiuman, ilustrăm actul acesta de agresiune barbară (care erodează fundamentele libertăţii, dreptăţii şi păcii ce ar trebui garantate de O.N.U. tuturor popoarelor) prin următoarele încălcări de reguli universale: intoleranţa legislativă şi armată faţă de comunitatea creştinilor este în contradicţie cu „spiritul de fraternitate" (art. 1) şi cu drepturile conferite oamenilor pe criterii religioase (art. 2); legalizarea eutanasiei şi avortului substituie dreptul la viaţă (art. 3); subjugarea modernă a popoarelor prin exercitarea de presiuni şi condiţionări financiare aduce atingere interzicerii tuturor formelor de sclavie (art. 4); schingiuirile din închisorile secrete sfidează interdicţia torturii (art. 5); acordarea de drepturi speciale pentru minorităţile sexuale şi culpabilizarea creştinilor nesocoteşte egalitatea tuturor în faţa legii (art.7); arestarea pe bază de „suspiciune rezonabilă" elimină prezumţia de nevinovăţie (art. 11); supravegherea electronică anulează intimitatea persoanei (art. 12); legile anti-familie sunt în contradicţie cu prevederea conform căreia familia este definită ca fiind constituită prin căsătoria dintre un bărbat şi o femeie (art. 16); impunerea evoluţionismului prin Rezoluţia Consiliului Europei (1580/2007) şi oficializarea limbajului „corectitudinii politice" sunt o impietate adusă libertăţii de exprimare (art. 19) etc.
Exemplele invocate sunt desigur suficiente ca să înţelegem că omenirea însăşi, cu faţa întoarsă de la dreapta credinţă în Dumnezeu, a ajuns într-un punct de cotitură unde, lăsându-se atât de uşor amăgită de înşelătorii noii lumi „fascinante" a lui Antihrist, nu a ştiut să îşi folosească înţelept liberul arbitru şi nici să iubească Lumina...
