Să ne cunoaştem istoria şi personalităţile - Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;/ C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină/ Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,/ Se stinse-o dalbă stea!// Metalica, vibrindă, a clopotelor jale/ Vuieşte în cadenţă şi sună întristat;/ Căci, ah, geniul mare al deşteptării tale/ Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale/ Şi-n urmă-i ne-a lăsat!// Te-ai dus, te-ai dus din lume, o!, geniu nalt şi mare,/ Colo unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor,/ Ce-ntoarnă tainic, dulce, a sferelor cântare/ Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare,/ Cununi de albe flori!// Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare,/ Te plânge-n tânguire şi locul tău natal;/ Căci umbra ta măreaţă, în falnica-i zburare,/ O urmă-ncet, cu ochiul în tristă lăcrimare/ Ce-i simţ naţional!// Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă,/ Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău,/ Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase,/ În cânturi răsunânde, suspine-armonioase,/ Colo, în Eliseu!".

Am redat, în integralitatea ei, poezia-elegie „La mormântul lui Aron Pumnul", a tânărului Eminescu, scrisă în anul 1866, atunci având doar 16 ani, la moartea profesorului viitorului mare poet naţional, elev la „Ober Gymnasium" (azi, Şcoala Generală nr. 1) din Cernăuţi. La acest liceu german de elită, cel care va publica în revista „Familia", a lui Iosif Vulcan, poezia „De-aş avea" (aceasta schimbându-i numele din Eminovici în Eminescu), a studiat între anii 1860-1863. Istoricii literari consideră că, de fapt, profesorul Aron Pumnul l-ar fi îndemnat pe Eminescu să-şi îndrepte paşii spre Ardeal, pentru a ajunge, în urmă cu 150 de ani, în 1866, la Blaj, trecând prin Târgu-Mureş (unde a poposit la hanul „La calul alb", dormind, o noapte, în clopotniţa Bisericii de lemn) şi Târnăveni. Blajul, orăşelul transilvan al şcolilor, acea „fântână a darurilor", de unde a răsărit soarele românismului, căruia, văzându-l dinspre Crucea Iancului de azi, îi adresa următoarele măgulitoare cuvinte: „Te salut, din inimă, Romă mică. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat s-o pot vedea!".

Moartea profesorului, a marelui intelectual ardelean, a fost plânsă de „dulcea, de frumoasa Bucovină", dar şi de „locul tău natal", cum scria Eminescu, atunci când „Ţara fagilor" se îmbrăca în doliu, la moartea profesorului iubit.

Care era acel „loc natal" al lui Aron Pumnul, omul de cultură, unul dintre fruntaşii Revoluţiei de la 1848 din Transilvania, lingvist, filolog, istoric literar, mare patriot român? S-a născut la 27 noiembrie 1818, la Cuciulata, în familia unor iobagi români. Observându-i inteligenţa deosebită, preotul greco-catolic din Cuciulata l-a trimis la studii. După cei patru ani petrecuţi la Odorhei, Aron Pumnul îşi continuă studiile la Blaj, având, ca profesori, o seamă de personalităţi ale timpului, printre care şi profesorul de filosofie Simion Bărnuţiu, şi la Cluj, la Liceul Pianist, unde absolvă cursurile de filosofie, în 1843 fiind numit profesor la Blaj. În acelaşi an a plecat, cu o bursă de studii, pentru „primirea unei educaţii universitare de rang înalt", la Viena, la Institutul Teologic „Sfânta Barbara", unde a organizat o societate pentru studenţi, denumită „Românimea cea tânără", cu scopul formării de „dascăli bine pregătiţi în domeniile istoriei, economiei, fizicii, dreptului natural şi naţional, precum şi în ceea ce priveşte traducerile de cărţi şi manuale". Aron Pumnul prezintă tinerilor lecturi despre Aristotel, Seneca, Spinoza, Voltaire, J.J. Rousseau, Kant etc. După trei ani se întoarce în Transilvania, reluându-şi activitatea de profesor la Blaj, unde, „împreună cu Timotei Cipariu, înfiinţează, alături şi de alte publicaţii, ziarul „Organul luminărei", primul ziar românesc cu litere latine, care s-a transformat, în anul 1848, în „Organul naţionale", Aron Pumnul devenind un ziarist de talia lui Bariţiu.

Talentatul dascăl, intelectualul transilvănean Aron Pumnul nu a fost doar un eminent profesor, cultivat la şcolile de elită ale Ardealului, ci s-a numărat şi printre personalităţile Revoluţiei din Transilvania, de la 1848, fiind cel care a redactat programul revoluţionar al lui Avram Iancu, prezentat la Blaj, la 30 aprilie, sub forma unei petiţii de drepturi naţionale ale românilor către împăratul de la Viena, dar şi autorul unei proclamaţii adresate tuturor românilor transilvăneni. Un program, „adoptat de Adunarea Naţională de la Blaj din 15 mai 1848", Aron Pumnul fiind, cum aminteam, cel cu un mare rol mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie, care „a precedat Adunarea Naţională din luna mai, de pe Câmpia Libertăţii". Revoluţionarul care a constituit „coloana vertebrală, din punct de vedere ideologic, a revoluţiei conduse de Avram Iancu şi Simion Bărnuţiu", remarcându-se ca fiind „drept unul dintre conducătorii revoluţionarilor români".

După Adunarea Naţională de la Blaj, mai ales după ce trupele lui Kossuth Lajos au ocupat, prin crimele „tribunalelor de sânge", prin ucideri abominabile, părţi ale Transilvaniei, Aron Pumnul a fost persecutat şi urmărit de autorităţile ungare. Alarmat de situaţia creată, guvernatorul Transilvaniei, Jozsef Teleki, acţionează în consecinţă. Generalul Iosif Bem a încercat să-l aresteze, însă, Aron Pumnul, condamnat la moarte fiind (locuinţa, biblioteca şi bunurile personale din Blaj i-au fost distruse), o vreme stă „ascuns de săteni, în satul natal Cuciulata, într-un butoi mare de curechi (varză murată)", trecut, pe lângă soldaţii unguri, fără ca aceştia să-şi de seama. Se refugiază, prin „Vama cucului", peste Carpaţi, în Muntenia, participând la Revoluţia paşoptistă, unde guvernul revoluţionar, prin Nicolae Bălcescu, îl numeşte comisar de propagandă în judeţul Râmnicu Sărat, adică un fel de „inspector guvernamental". Cazat la un hotel din Bucureşti, într-o noapte, un comisar ungur a încercat să-l ucidă, Aron Pumnul scăpând de moarte, ca printr-o minune.

Nici în Valahia, Aron Pumnul nu reuşeşte să rămână prea mult, iscoadele ungureşti fiind pe urmele lui. Este arestat de ruşi, trece prin primejdii, cuprins în vârtejul unor întâmplări furtunoase. Învolburările istorice îl obligă să se refugieze la Iaşi, iar de aici la Cernăuţi, unde „autorităţile austriece îi sunt recunoscătoare, pentru rolul pe care Aron Pumnul l-a avut în Transilvania", numindu-l, în urma unui concurs, la sfârşitul lunii noiembrie 1848, primul profesor de limbă română la unul dintre cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Bucovina, Liceul German din Cernăuţi - Ober Gymnasium, bucurându-se de prietenia lui Eudoxiu Hurmuzaki. Printre tinerii acelei „generaţii de excepţie" se afla şi elevul Mihai Eminescu, devenit şi bibliotecarul său, căruia profesorul îi va îndruma paşii. „Printre profesorii români - scria George Călinescu în a sa monumentală „Istorie a literaturii române de la origini până în prezent", în care Aron Pumnul este amintit de 10 ori -, în afară de «popa» Veniamim Iliuţ (…), se remarcă Aron Pumnul. Era un mare patriot care înlesnea copiilor citirea de cărţi româneşti şi se purta prietenos cu «studenţii», cu care bătea chiar mingea. Eminescu îl iubea în chip deosebit".

Pe lângă cariera didactică, profesorul Aron Pumnul publică la ziarul „Bucovina", devenind „redactorul părţii româneşti".

Adept al etimologismului, Aron Pumnul a alcătuit prima antologie de literatură română - „Lepturariu rumânesc", în cinci volume, între 1882-1865, fiind „unul dintre întemeietorii istoriei literare româneşti". A lăsat posterităţii: „Literele corespunzătoare firei limbei rumâneşti şi încă ceva" (1845); „Viaţa naţiunei române, dulceaţa limbei şi a simţămintelor ei" (1848); „Convorbire între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti" (1850); „Lepturariu rumânesc cules den scriptori rumâni", 5 volume (1862-1865); „Grammatik der Rumänischen Sprache für Mittelschulen" (1864); „Privire repede peste trei sute din proprietăţile aşa-numite moşiile mănăstireşti" (1865).

Aron Pumnul s-a stins din viaţă, în urmă cu 150 de ani, la 24 ianuarie 1866, şi a fost înmormântat la Cernăuţi, azi oraş în Ucraina, pe pământ românesc, furat de Stalin şi bolşevicii de sub steaua rubinie a Kremlinului, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, la 28 iunie 1940. Îşi duce odihna veşnică departe de locul naşterii sale, satul ardelenesc Cuciulata, de pe malul Oltului, din frumoasa zonă a Făgăraşului. L-a plâns „îmbrăcată-n doliu", „frumoasa Bucovină", l-a plâns, „în tânguire", şi „locul natal", „cu lacrimă duioasă", în calea lui spre Elizeu!

Şi spre neuitare!

Surse: George Călinescu - „Istoria literaturii române de la origini până în prezent"; Wikipedia, enciclopedia liberă. Din păcate, datele despre viaţa, despre bogata activitate ale lui Aron Pumnul sunt foarte puţine!

 

Lasă un comentariu