Succesul în alegeri depinde şi de manipularea alegătorilor!

Distribuie pe:

Cu ani în urmă, dacă îmi aduc bine aminte, la a doua candidatură a domnului Ion Iliescu, m-am dus acasă, la părinţi (Dumnezeu să-i odihnească în pace!) şi i-am spus mamei, fericită că a primit şi dânsa pensie după munca în CAP, că, dacă nu-l va vota, la preşedinţie, pe Iliescu, ţărăniştii şi liberalii ajunşi la putere, îi vor tăia pensia. Băiatul meu, lider la tinerii studenţi liberali, student la medicină, fiind de faţă, mi-a reproşat plin de năduf. „De ce manipulezi alegătorii, de ce o minţi chiar pe mama ta. N-ai voie să practici asemenea metode. Se vede că ai fost un comunist!" I-am răspuns că nu mi-e ruşine că am fost membru PCR, fiindcă noi am făcut România modernă, iar ei, tinerii, nu sunt capabili să o păstreze… Pe moment nu m-a supărat atitudinea lui, apoi, după votare, când am întrebat-o pe mama cu cine a votat, mi-a mărturisit: „Cu Iliescu, că doară el ne dă pensia de la colectiv!" Mărturisesc, la fel ca şi la o spovedanie în faţa duhovnicului, că mi-a fost puţin ruşine de gluma mea. Atunci PDSR, în frunte cu Ion Iliescu, a câştigat alegerile printr-o majoritate zdrobitoare. Mărturisesc, că niciodată, în democraţie, n-am mai îndemnat pe cineva cu cine să voteze, nici chiar în glumă, conştient cât de uşor pot fi manipulaţi alegătorii din mediul rural, mai ales persoanele în vârstă. Astăzi, la peste două decenii de democraţie, în satele noastre tot se mai practică manipularea. Este adevărat, mai mascată, mai cu perdea de soare, altfel nu-mi pot explica cum de reuşesc să câştige candidaţi condamnaţi pentru fapte de corupţie. Pe vremuri, partidul comunist verifica şi ţâţa pe care au supt-o candidaţii la funcţii politice sau administrative, iar un viitor primar, înainte de a fi instalat pe post era trimis la o şcoală de partid, la Cluj, la Bacău, la Academia de Studii Politice, unde omul era instruit, pregătit pentru munca politică şi administrativă. În ultimii 25 de ani, tot felul de ciudaţi au ajuns primari, aşa că nu ne surprinde recordul la dosarele DNA. Un primar reţinut în arest, fără să-şi facă o campanie electorală direct, în rândul alegătorilor, câştigă detaşat locul de primar la un municipiu reşedinţă de judeţ. Culmea ironiei, i-am cunoscut pe maramureşeni la ei acasă, i-am ştiut oameni cu demnitate şi onoare, şi am rămas surprins când am aflat că au fost manipulaţi de oamenii primarului arestat. Prin anii '78-'81, am locuit în comuna Ieud, judeţul Maramureş, eram inginer şef la CAP-ul din localitate, şi m-am trezit numit în comisia de numărare a voturilor la nişte alegeri locale. La funcţia de consilier comunal au fost propuse două femei, una - diriginta poştei din localitate şi a doua, telefonistă, subalterna dirigintei. La numărătoarea voturilor a câştigat telefonista, iar preşedintele CUASC Vişeu de Sus, un activist de partid, de altfel destul de simpatic şi înţelegător, m-a chemat pe mine şi directorul şcolii să mai numărăm odată buletinele de vot. Le-am numărat din nou, şi înainte de a termina numărătoarea, preşedintele CUASC, care era şi preşedinte al secţiei de votare, ne-a spus: „Aşa-i tovarăşi, că s-a greşit prima numărătoare. Dumneavoastră sunteţi oameni serioşi, intelectuali şi nu puteţi să ne duceţi în eroare." Directorul şcolii, care mai avea câţiva ani până la pensie şi fără chef să se întoarcă la catedră, i-a declarat: „Aşa-i tovarăşe preşedinte, tovarăşa dirigintă are mai multe voturi." Eu n-am mai spus nimic, m-am făcut că plouă. În definitiv nu mai puteam eu de voturile lor. Chestiunea ţinea de ei, de localnici, de directorul şcolii, tot localnic. Prin urmare, a câştigat diriginta poştei, membră de partid, chiar dacă telefonista, fără să fie înscrisă în partid, a avut mai multe voturi.

Vreau să spun că s-a practicat manipularea alegătorilor în vechiul regim şi se mai practică şi în noul regim. Metodele sunt multiple. De la promisiuni deşarte, la ameninţări. De pildă, la alegerile recente, în capitală au câştigat pesedişti datorită unui segment extrem de subţire de alegători, marea majoritate pensionari, oameni săraci, membri PSD, care şi-au pus nădejdea într-un partid care promovează programe sociale, prin acordarea ajutoarelor sociale financiare, cetăţenilor fără venituri sau cu venituri mici. Tinerii bucureşteni au votat pentru salvarea capitalei de corupţie şi hoţie. La fel, în toate localităţile unde sunt primari de la PSD, cetăţenii au votat cu speranţa că nu le vor fi tăiate alocaţiile sociale, din contră, se speră că pesediştii le vor majora. Acolo, în oraşele din Transilvania, unde nu există atât de multă sărăcie, oamenii au votat candidaţii de dreapta. Chiar dacă în mass-media a fost o campanie electorală extrem de modestă, iar „cadourile", sub formă de găleţi, bocanci, pixuri, brichete şi alte nimicuri, au fost interzise, susţinătorii candidaţilor au depus eforturi serioase în a promite marea cu sarea. La fel va fi şi la alegerile parlamentare, absenteismul va rămâne un fenomen valabil, iar cine va reuşi să manipuleze electoratul cu promisiuni va câştiga un loc de odihnă binemeritat în Parlamentul supraaglomerat al României. Trebuie să fie doar bun de gură. Dacă nu se vor aproba privilegii în continuarea demnitarilor, precis nu se vor mai înghesui politicieni din categoria a treia. Să avem în vedere că situaţia din Târgu-Mureş şi din judeţ, este una atipică, aici intervine încă un aspect, să nu-i spunem manipulare, votul etnic. Să recunoaştem, chiar dacă este jenant, că în multe localităţi din judeţ, votul rromilor a fost hotărâtor la alegerile locale. Liderii locali ai rromilor au un rol important în manipularea alegătorilor. Din nefericire, nu te poţi baza pe declaraţia acestor alegători. Deveniţi o forţă electorală puternică în lumea unor sate mureşene, este riscant să-ţi faci de lucru cu ei, adunând dovezi despre manipularea acestui segment din populaţia României, tot mai numeros, cu drept de vot garantat prin Constituţia ţării, unde se interzice, categoric, orice discriminare… Hrăniţi bine, odihniţi, ocrotiţi de legile statului, aceştia vor asigura viitorul de mâine la alegerile locale şi parlamentare. La mine în sat, în clasele primare sunt 28-30 de copii, într-o clasă, din care unul singur e de naţionalitate română…

 

Lasă un comentariu