Eroii neamului, comemoraţi solemn la Oarba de Mureş

Distribuie pe:

Instituţia Prefectului Judeţului Mureş şi Garnizoana Târgu-Mureş, cu sprijinul Consiliului Judeţean Mureş şi al Primăriei oraşului Iernut, a organizat joi, 9 mai, cu ocazia Zilei Eroilor, o ceremonie militară de depuneri de coroane la Monumentul eroului de la Oarba de Mureş.

De Ispas ne cinstim eroii

La eveniment a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei, care le-a vorbit celor prezenţi despre simbioza între Ispas şi Ziua eroilor, care se sărbătoresc în aceeaşi zi. „Praznicul Înălţării la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este şi ziua în care îi comemorăm pe eroii neamului românesc ale căror suflete sunt înălţate lângă Hristos, biruitorul etern al iadului şi al morţii. Eroii noştri au biruit prin sângele mielului, prin credinţa lor şi prin puterea Celui ce a zis: „Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea". Astăzi îi pomenim cu pietate pe toţi eroii autohtoni care au luptat pentru neam şi ţara lor, apărând familia, moşia, credinţa, cultura şi legea românească. De la eroii noştri primim imbold să ne jertfim pentru a ne ridica la piscul virtuţilor creştineşti şi cetăţeneşti care au împodobit fiinţa şi viaţa. Veşnica lor pomenire", a spus înalta faţă bisericească.

A urmat ceremonia depunerii de coroane la Monumentul Eroilor, precedat de un moment poetic susţinut de Lucreţia Mărginean, de 90 de ani, din Oarba de Mureş, care şi-a pierdut soţul în tragica bătălie din toamna lui 1944 de la Oarba de Mureş.

 

 

Lasă un comentariu