Vă daţi seama, dragii mei, dacă eu am umblat în picioare de la vârsta de 9 luni, cât au putut rezista până în acest moment aceste două picioare! Cu bicicleta am umblat puţin, învăţându-mă foarte târziu, după 20 de ani, cu căruţa la fel destul de puţin, de maşină ce să mai zic, doar când mă ajungea vreo cunoştinţă pe drum. Nu era pom în care să nu mă urc până în vârful lui.
Ei, de prin 19 octombrie 1939 până în iulie 1940 am fost mai liniştită pentru că zicea mama că îmi lega mâinile şi picioarele cu o băieruşă de lână albă înfăşându-mă în scutece. Apoi, când mi-a dat drumul şi mi-am dat seama că pot păşi, atât a fost, căci am început treptat, treptat până am luat-o la fugă, începând de la 9 luni, până să am un an spuneau că mergeam bine în picioare. Am făcut atâta sport până la 7 ani prin toţi pomii şi prin pivniţă în timpul războiului, apoi la vite şi la oi, până am început să umblu la şcoală la Idicel Pădure, 4 clase, din care o perioadă la o casă cu două camere din care una era locuită de proprietari. Papuci vedeam la alţii în picioare, care erau mai înstăriţi şi nu erau orfani. Eu aveam opinci. Clasele V - VII le-am urmat la Ideciul de Sus, unde, având un profesor de muzică foarte bun, mi-a descoperit talentul de a cânta şi din trimestrul III din clasa a V-a am fost dirijor la corul şcolii. La aliniere în urma mea mai erau două fete, iar în clasa a VII-a erau două înaintea mea.
După terminarea clasei a VII-a, am continuat un curs de croitorie la Târgu-Mureş, după care am început să lucrez la populaţie costume populare, ţesături, cusături cu mărgele, până în ziua de astăzi. Nemailăsându-mă mama să merg mai departe la şcoală, am avut ocazia să învăţ toate lucrurile şi cele bărbăteşti. Am călătorit de două ori pe jos până în munţii Călimani. Am avut două căsătorii, din care au rezultat 4 copii, 3 fete şi un fecior, care au rămas orfani de tată, dar bunul Dumnezeu m-a ajutat să-i pot face oameni de nădejde. Pe plan artistic, băiatul mă moşteneşte. El a devenit colaborator cu inegalabilul Grigore Leşe, pe nume Moldovan Mihai a Rafili lui Anton a Petruchi Ionichi lui Trifonu Todări, rudenie din partea tatălui, iar din partea mamei, Mieilă a Rafili Susani Rafili lui Mieila Călini lui Avram Groazi.
Din 1976, am rămas văduvă cu 4 copii. Fiind solicitată la diferite festivaluri, concursuri şi cursuri, am obţinut o sumedenie de diplome: Debut 50 plus, Poezia Credo, Curs de Agroturism, membră a Academiei Tradiţionale din România, Curs de asimilare cântăreţ bisericesc, pe care-l practic în continuare şi la care merg pe jos 2 km şi jumătate, pentru care mulţumesc lui Dumnezeu că a fost mereu lângă mine apărător, Marele apărător împotriva furtunilor trimise de cel rău.
