Itinerar turistic - Mănăstirea Şinca Nouă

Distribuie pe:

La două ore de mers cu autoturismul, din Târgu-Mureş - Hoghiz - Sercaia - Şinca Veche ajungi la Şinca Nouă. Aici, din centrul satului, pe un drum forestier, cale de 3 km ajungi la Mănăstirea Şinca Nouă, după ce, în Şinca Veche se poate vizita Groata, fost Templu Dacic, un loc unde se petrec lucruri interesante datorită bioenergiei, un obiectiv turistic despre care am scris anul trecut.

Documentele istorice spun că la începutul veacului al XVIII-lea, în hotarul satului Şinca sunt consemnate aşezăminte monahale: Mănăstirea din peşteră, aşezământul monahal de pe Valea Strâmbei, Mănăstirea Trestioara sau Valea Lărguţei. Mănăstirea Trestioara sau Valea Lărguţei sau Şinca Nouă este datată de pe la mijlocul veacului al XVII-lea. Prin săpături arheologice au fost aduse la lumină, în Lunca Mănăstirii, zidurile unei biserici mănăstireşti din piatră, sub forma unei nave rectangulare. În anul 2009 s-a revenit la viaţa monahală, la 21 iunie 2011, a avut loc sfinţirea prin punerea de moaşte în altarul Paraclisului închinat Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina şi Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, de către Înalt Preasfinţiul dr. Laurenţiu Streza - Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, stareţ fiind Protosinghelul Matei Bilauca. Numeroşi credincioşi din toată ţara vin aici să se roage la moaştele Sfântului Nectarie şi ale Sfintei Anastasia. Tot aici este expus şi patrafirul Părintelui Arsenie Boca.

Situată într-o poiană, într-un, loc de o frumuseţe aparte, pentru iubitorii de turism religios Mănăstirea din Şinca Nouă este o adevărată oază de linişte sufletească. La câţiva kilometri, se află Groata de la Şinca Veche, despre care se spune că a fost un Templu dacic, închinat Zeului Zamolxis. Deasupra este o mănăstire de maici, pe un platou cu o privelişte minunată spre Munţii Făgăraşului. Merită să vizitaţi aceste locuri minunate din Ţara Făgăraşului, mai ales că aici vă puteţi încărca sufletul cu nădejde şi credinţă în Dumnezeu şi Sfinţii Părinţi.

Lasă un comentariu