„Omul ce urmărește viețuirea virtuoasă și plăcută lui Dumnezeu se grijește și de virtuțile sufletului, căci acestea sunt bogăția și hrana cea veșnică. De cele trecătoare și vremelnice se împărtășește numai cât se poate, după cum dă și voiește Dumnezeu, folosindu-vă cu mulțumire și bucurie de ele, oricât de smerite ar fi. Mâncarea scumpă hrănește numai trupul; Cunoștința de Dumnezeu, însă, înfrânarea de la cele rele, bunătatea, facerea de bine, buna cinstire și blândețea, acestea îndumnezeiesc sufletul. Acei stăpânitori care silesc oamenii la fapte ce nu sunt la locul lor și vatămă sufletul nu au stăpânire peste suflet, care este zidit cu voie liberă. Ei pot lega trupul, dar nu voia slobodă a sufletului. Peste aceasta omul rațional este stăpân, cu voia Lui Dumnezeu Cel ce l-a zidit, care este mai tare decât toată stăpânirea, sila și puterea".
Sf. ANTONIE CEL MARE,
„FILOCALIA" vol. I, ed. II, pag. 9-10
***
„Adevărații oameni așa să se sârguiască a viețui întru iubirea Lui Dumnezeu și întru virtute, încât să strălucească viața lor virtuoasă printre ceilalți oameni, precum strălucește și se vede bucățica de porfiră adausă (adăugată) ca o podoabă la o haină albă. Căci în chipul acesta ei se îngrijesc tot mai mult de virtuțile sufletului. Oamenii cuminți trebuie să-și cerceteze puterea lor și măsura la care a ajuns virtutea sufletului lor, fiindcă trebuie să se pregătească să dea război cu patimile (ispitele) ce le dau năvală, potrivit cu puterea din ei, dăruită lor după fire de Dumnezeu. Împotriva ispitirii de frumusețe străină și a oricărei pofte stricăcioase de suflet ne ajută înfrânarea; împotriva durerilor și a lipsurilor, tăria; iar împotriva ocărilor și a mâniei, răbdarea".
Ibidem pag. 10
***
„Bărbatul cu judecată, gândindu-se la rudenia sa cu Dumnezeu, nu prinde niciodată dragoste de nimic pământesc sau josnic, ci își are mintea întru cele cerești și veșnice. El cunoaște că voia Lui Dumnezeu, Făcătorul tuturor bunătăților și izvorul bunurilor veșnice, este să se mântuiască tot omul. Când afli pe vreunul gâlcevându-se (mințind) împotriva adevărului și a lucrului vădit (adevărat), pune capăt gâlcevii, părăsind pe unul ca acela, fiindcă și-a împietrit cu totul inima. Căci precum apa cea rea strică vinul cel bun, așa și vorbirea cu vrajbă strică pe cei virtuoși cu viața și cu socotința".
Ibidem pag. 12
P.S. De la părintele Arsenie Boca (Sfântul Nesfințit al Ardealului) citire: „Cine are minte să ia aminte".
„COMORI FILOCALICE", vol. II
