Motto: „Celebrarea înaintașilor este prima datorie a unei națiuni către ea însăși, este sigiliul moral al identității." (Laurian Stănchescu)
Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850 și s-a înălțat pe bolta eternității românești 39 de ani mai târziu, în ziua de 15 iunie 1889.
Poetul Laurian Stănchescu s-a ridicat din Gorj, luminându-și sufletul cu „stelele făclii" ale înaltului românesc: Avram Iancu, Constantin Brâncuși și Mihai Eminescu. Am punctat, iată, trinitatea iubirilor cosmice ale scriitorului care a inițiat și a purces, și anul acesta, pe „Drumul Crucii Voievodului Limbii Române".
După slujba de pomenire și parastasul oficiate ieri, la Biserica Sfântul „Gheorghe Nou" din București, astăzi, 15 iunie, de la primele ore ale dimineții, binecuvântați de pr. dr. Emil Cărămizaru, participanții la pelerinaj - elevi, cadre militare, profesori, scriitori, ziariști, iubitori de cultură - au pornit pe jos, de vizavi de sfântul lăcaș (de la Monumentul Lupoaicei) spre mormântul Poetului, din Cimitirul Bellu, purtând flori, portretele și cărțile Poetului, Tricolorul, „toate acestea amintind de străvechea noastră spiritualitate."- a precizat Laurian Stănchescu. „Cu sprijinul Centrului Cultural al Ministerului de Interne, la mormântul Poetului participă Fanfara Jandarmeriei Române, această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului. S-a implicat în eveniment și Inspectoratul Școlar al sectorului 4. Reprezentanții Patriarhiei Române vor oficia Slujba de pomenire și parastasul", a mai declarat inițiatorul proiectului.
Mihai Eminescu obișnuia să vină, uneori, în această biserică, unde i s-a oficiat și slujba de înmormântare, în ziua de 17 Iunie 1889. Tot aici se află masca mortuară a Poetului, creație a sculptorului Filip Marin, la Spitalul Brâncovenesc, realizată cu o zi înainte ca trupul neînsuflețit al poetului să fie depus în Biserica voievodală Sfântul „Gheorghe Nou" din București. Despre momentul trecerii ne vorbește arhimandritul Mihail Daniliuc („La înmormântarea lui Eminescu", Doxologia.ro, 2012):
„(…) Sicriul, acoperit într-o pânză neagră, purta către căpătâi volumul de poezii îngrijit de Maiorescu, pentru care defunctul suferise atât de mult. Slujba înmormântării a fost oficiată de un singur preot, care, la final, nu a rostit obișnuitul necrolog. Răspunsurile la strană au fost date de corul Mitropoliei, dirijat de C. Bărcănescu, unul din adevărații amici de-ai poetului. G. D. Scraba, în cartea «Amintirea lui Mihai Eminescu», afirmă că la finalul slujbei corala a interpretat o melodie pe versurile poeziei «Mai am un singur dor», asistența fiind profund marcată de melodie, dar mai ales de stihuri, care acum deveniseră parcă un dangăt de clopot ce bătea cadențat la ușa sufletelor celor prezenți. Necrologul a fost rostit de Grigore Ventura, prim-redactor la ziarul «Adevărul». Spicuim din el câteva cuvinte: «…acela ce zace aici înaintea noastră n-a fost al nimănui, ci al tuturor românilor. Nu e dar de mirare că toți îl plângem; dar lacrimile noastre, ale tuturor, se vor schimba în rouă roditoare și binefăcătoare sub razele luminoase ce va răspândi soarele amintirii poetului iubit».
(…)După încheierea cuvântării, cortegiul funerar a pornit către Cimitirul Bellu. Sicriul a fost așezat într-un dric simplu, tras de doi cai. În fruntea mulțimii care însoțea pe Eminescu pe ultimul drum al acestei vieți până la bolțile veșniciei, se aflau: Mihail Kogălniceanu, Toderiță Rosetii (fratele Elenei Cuza), Titu Maiorescu, Lascăr Catargiu și alți reprezentați de marcă ai vieții culturale și politice a vremii. În fața Universității s-a făcut un popas, prilej pentru o nouă cuvântare. Reputatul profesor de filozofie, Dimitrie August Laurian, a rostit un scurt cuvânt evidențiind activitatea jurnalistică a poetului. Între altele vorbitorul a spus: «…avem dinaintea noastră un cadavru în care a trăit o comoară de gânduri. Materia își urmează prefacerea sa în nesfârșit». Condoleanțele studențimii adunate în număr mare au fost rostite de tânărul Gheorghe Calmuschi, originar din «Betleemul» lui Eminescu. Prin cuvinte emoționante, vorbitorul a arătat aprecierea tinerilor studioși față de geniul celui ce era dus către cimitir: «…Și noi care te-am iubit și te-am prețuit atât de mult îți vom dezmierda cu lacrimi multă vreme mormântul tău și-l vom corona cu flori de tei, pronunțând numele Eminescu, care conține în el așa de mult, cât o lume întreagă».
Trista adunare a pornit apoi pe Calea Victoriei către locul dinainte pregătit în cimitirul Bellu, parcela 9, unde Eminescu a fost coborât în reavănul pământ pentru a se odihni o vreme. Era spre seară. Soarele cobora către amurg, parcă vând să imite asfințitul celui ce ne-a ajutat să înțelegem bătaia inimii, să cunoaștem alte lacrimi, să deslușim resorturile cele mai adânci ale existenței, să trăim doruri nesfârșite și iubiri celeste. Nu găsesc cuvinte potrivite de încheiere. Las versul eminescian să o facă și să redea o fărâmă din taina clipei:«Și când se va întoarce pământul în pământ,/ Au cine o să știe de unde-s, cine sunt?/ Cântări tânguitoare prin zidurile reci/ Cerși-vor pentru mine repaosul de veci.»".
Părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii voievodale de la Kilometrul Zero al României, spunea pentru presa centrală, în primăvara acestui an: „Îi mulțumim, cu recunoștință, doamnei Ruxandra și familiei sale pentru această donație și, în înțelegere cu dânsa, vom cere sfatul unui expert în vederea autentificării acestui obiect atât de prețios. Această mască mortuară a lui Mihai Eminescu este ținută în biserică și păstrată în siguranță. Desigur, până la amenajarea unei săli muzeale a Bisericii, după autentificare, vom cere binecuvântarea, încercând să o expunem într-un spațiu adecvat, pentru a fi văzută de credincioșii și vizitatorii acestui sfânt lăcaș brâncovenesc".
Gestul lui Laurian Stănchescu este superb și absolut deosebit. Arderea sa curată pentru valorile cele mai înalte ale eternității Ființei Românești este ea însăși una din stelele făclii înscrise în arcul de lumină al Iubirii de Neam.
Cu siguranță, de acolo, de sus, Domnul Eminescu îi zâmbește.
