Vor sau nu guvernanții de până acum să recunoască, dar…Cei 26 de ani de democra(ho)ție au evidențiat câteva lucruri, vizibile la tot pasul, și anume că…

Distribuie pe:

1) Lipsa locurilor de muncă a fost (și este) resimțită în pături largi, cu stare materială precară ale populației. Și în rândul tinerilor, mai ales;

2) Întreprinzătorii români, cei care susțin milioane de locuri de muncă în întreprinderi mici și mijlocii, au fost, de-a lungul anilor (sunt și acum) sufocați de lipsa de credite și de reglementări fiscale al căror scop continuă să fie susținerea statului iar nu a economiei. Iar, dacă lucrurile se vor schimba (în bine, nu în rău!) după adoptarea - cu atâtea discuții și peripeții - a noului Cod Fiscal, doar viitorul ne va răspunde cu „Da" sau „Nu";

3) Din 2010 încoace familiile din România au fost obligate să reducă permanent cheltuielile pentru a face față datoriilor sau pur și simplu pentru a supraviețui. În plus, linia esențială de guvernare a rămas, cu mici excepții, aceeași, adică obediența absolută față de programele, de acordurile cu FMI, de ceea ce ne „recomandă" Bruxelles-ul. Acum ne paște o nouă belea: zeci de fabrici românești de lapte ar putea să-și închidă porțile. Cauza? Piața locală a fost inundată, din 2016, cu produse ieftine din UE, iar fermele noastre nu-și vor putea vinde producția, ca urmare a eliminării cotei de lapte… Oare ce ne va spune premierul tehnocrat Cioloș, fost comisar european pe probleme agricole? Vom vedea… Unele măsuri au fost luate, deocamdată, în privința promovării în grad sporit a produselor agricole românești pe piața locală. Cu ce rezultate? Iarăși, vom vedea…

Dar asta, încă, nu-i tot, căci, cum observăm cu toții, în această perioadă, ceea ce nu s-a schimbat deloc (în bine, ci doar în rău) este flagelul corupției, existând suspiciunea că mulți din banii împrumutați de România au ajuns în buzunarele unora dintre cei care acum îi vedem că cătușe la mâini! Și ei sunt din rândul (ori din preajma) puterii! Pentru că s-a demonstrat, nu o dată, că unde-i Puterea, acolo-i (și) corupția; că „spiritul de gașcă" a acționat în mai toate afacerile mari din România. Și în cele politice, și economice.

Nu demult s-a făcut oarece caz, vâlvă de faptul că pe la birourile parlamentare din teritoriu, unii „aleși" și-au angajat - așa, ca-n familie - soții, cumnați, copii, nepoți sau alte rubedenii. Nimic nou. Practica e veche. Deși, cel puțin teoretic, așa-zisul (de uzul proștilor) „conflict de interese" este combătut. Vorba vine… Dar parcă numai la nivel parlamentar se practică obiceiul angajării rudelor (precum la SRL-uri!)? Nicidecum. Ea este întâlnită și în sferele, la fel de înalte ale Guvernului, precum și în promovarea - tot pe criterii de nepotism - în consiliile de administrație ale unor societăți pe acțiuni de interes (zice-se) național. Poate, de aceea, Barometrul Global al Corupției 2014, publicat de Transparency International arată că România este (a rămas, ca și în 2013) singura țară din UE care identifică Parlamentul drept cea mai coruptă instituție, Legislativul fiind urmat de partidele politice. Astfel, o treime (33%) dintre românii incluși în cercetarea sociologică consideră Parlamentul ca fiind zona ce a mai coruptă, în timp ce 17% au indicat partidele, iar 4% presa.

Paradoxal este însă și faptul că, deși România împrumută sume mari de bani, populația sărăcește. Cu toate că peste 3,5 milioane de români se află plecați (definitiv ori temporar) în străinătate, pentru cei rămași acasă (populația majoritară) sărăcia este omniprezentă.

Ce denotă, chiar și numai aceste exemple? Că, pentru ca „România (să fie) corectă, o Românie socială" - lozinca PSD-ului - este (era) nevoie (nu doar de împrumuturi de miliarde de euro!), ci de o clasă politică responsabilă, de un management și structuri concurențiale; ca banii din împrumuturi și cei obținuți din privatizare să fi fost folosiți pentru investiții, deci pentru dezvoltare, pentru locuri de muncă.

Desigur, în anumite perioade, împrumuturile sunt necesare, doar în măsura în care sunt utilizate pentru… bunăstare, nu ca să ajungă în anumite… buzunare. Căci, la urma urmei, cele circa 1.860 de miliarde de euro pe care România trebuie să le ramburseze, în 2016, către trei instituții financiare sunt făcute (rambursările) prin eforturile românilor, ale celor care susțin bugetul prin taxe și impozite. Iar, dacă ne împrumutăm, normal ar fi să ne și dezvoltăm!

Lasă un comentariu