Concentrat, în timpul recentei campanii electorale asupra alegerii primarului municipiului Târgu-Mureş, deseori gândurile îmi zburau pe malurile Tamisei, la Londra, unde cetăţenii celui mai mare oraş al Europei şi-au ales ca primar, un pakistanez. Şi mai rău decât atâta, un islamic, la prima generaţie pe pământ englezesc, care mai are încă vie în memorie apartenenţa la neamul său. Fără, însă, a-şi nega originea şi rădăcinile, primarul de care vorbim a reuşit să învingă adversarul englez neaoş, pentru că, prin parcursul şi discursul său, a dovedit că este mai englez decât cel care se bătea în piept că este englez.
Revenind de pe malurile Tamisei pe cele ale bătrânului Mureş, botezat Maris de către daci, vedem că lucrurile stau cu totul altfel. Ele au fost explicate într-o bună măsură de către deputatul de Mureş, Borbely Laszlo, într-o emisiune la un post central de televiziune care s-a exprimat astfel: „La Târgu-Mureş, nici nu vrea să se audă de primar maghiar!". Referirea este făcută la adresa electoratului român, îndeosebi, catalogată oarecum ca un gest de discriminare. Din păcate, adevărul pe care domnia sa îl vrea absolut este spus doar pe jumătate. La Târgu-Mureş, minoritatea maghiară a avut, prin UDMR-ul domnului Borbely, doi primari. Pe Nagy Victor Gyozo, între anii 1992-1996, şi pe Fodor Imre, în perioada 1996-2000, adică preţ de două legislaturi. De altfel, în acel interval, întreaga viaţă politică a municipiului Târgu-Mureş şi a judeţului a fost dominată de UDMR, majoritară atât în Consiliul Local Municipal cât şi în cel Judeţean, având în acelaşi timp şi preşedinţia Consiliului Judeţean. De ce s-a întors, într-o anumită măsură roata? Nu numai pentru faptul că organele instituite astfel au dus o politică de dictat, ci pentru că au dezvoltat politici locale extrem de periculoase pentru viitorul comun, îndeosebi românesc al acestor meleaguri, bazate pe dominaţia reprezentanţilor unei minorităţi, aserviţi unei puteri străine, care, atâta vreme cât îşi va exercita influenţa în teritoriul ce aparţine altui stat, adică României, nu va fi linişte în Ardeal. Nu ne va fi bine nici nouă, românilor, dar nici concetăţenilor noştri maghiari. Şi ca să nu mergem prea departe amintim vizita foarte recentă, şi nu întâmplătoare, de dinaintea alegerilor, la Târgu-Mureş, a doamnei Szili Katalin, fost preşedinte al legislativului maghiar, actualmente reprezentanta Guvernului Orban, însărcinată cu coordonarea elaborării conceptelor de autonomie a minorităţilor maghiare din ţările învecinate Ungariei. Iată ce a declarat domnia sa printre altele, conform cotidianului „Nepujsag": „Legat de alegerile care vor avea loc duminică, (5 iunie n.r.), doar atâta vreau să vă spun: să mergeţi la vot pentru ca oraşul să aibă un primar care să-i ajute pe maghiari..."
Cu alte cuvinte, nici nu se putea, ca prim-ministrul Ungariei, Orban, să nu aţâţe focul iredentismului, al autonomiei şi al separatismului întreţinut de atâta vreme în Ardeal, să mai pună puţină benzină pentru a nu ne fi bine nici nouă, românilor, dar nici maghiarilor cu care convieţuim de atâta vreme, şi cu care ne-am putea înţelege foarte bine, şi fără rezerve, nu numai ca vecini de bloc sau de apartament, colegi de serviciu sau de şcoală, ci şi din punct de vedere al viziunilor politice şi administrativ-gospodăreşti. Concepţia aceasta, atât de retrogradă, dar întreţinută cu vehemenţă şi indusă în rândul fiecărui membru al minorităţii maghiare, conform căreia: „Dacă nu ne lăsaţi să facem ce vrem, ne separăm!", aduce mari prejudicii atât bunei convieţuiri, cât şi utilizării corecte în construcţia socială a principiilor de bază ale democraţiei. Votul etnic pe care liderii minorităţii maghiare l-au îmbrăţişat cu atâta ardoare şi la care, după cum s-a văzut la actualele alegeri, nu renunţă nici în ruptul capului, constituie o siluire a democraţiei, meteahnă care ar trebui categoric înlăturată. Doar în momentul în care printre candidaţii la primărie sau în consiliile locale, ori judeţene nu se va mai căuta românismul sau maghiarismul din ei, ci calităţile administrativ-gospodăreşti şi umane ale acestora, abia atunci se poate spune că lucrurile vor intra pe un făgaş normal.
La acest capitol minoritatea maghiară mai are multe lucruri de îndreptat. Ea ar trebui să conştientizeze faptul că asumarea spiritului de turmă, prin acest vot la comandă, este sub demnitatea ei, că însuşirea unor directive ce îngrădesc libertatea de gândire şi de exprimare, prin inocularea unor frici inventate sau resuscitarea unor comportamente specifice unor vremi apuse, sunt cu totul contraproductive. Ele nu duc la nimic bun. De ce nu se ia atitudine împotriva celor care obligă membrii unei comunităţi să se exprime doar prin acele voci care îndeamnă la ambiţii prosteşti, la separatisme şi autonomii, la ura viscerală împotriva românilor, cu care îşi duc veacurile împreună şi cu care ar putea trăi în linişte şi pace, în armonie, dacă, într-adevăr s-ar dori acest lucru. Ori atâta vreme cât, la îndemnul „inteligenţilor şi cultivaţilor lor politicieni", nu se mai învaţă limba oficială a statului, nu există manifestare în care să nu se profereze injurii şi jigniri la adresa românilor, de genul „Plecaţi acasă opincarilor!", „Voi dormiţi în patul nostru!", „Să eliberăm oraşul!", „Ţinutul secuiesc nu e România!", „Să piară Trianonul!", şi multe alte asemenea absurdităţi, fără a mai vorbi de cele care apar zilnic în presa maghiară, aşteptările nu pot fi decât pe măsură. Cu o astfel de atitudine primitivă, în afară de proverbiala şi infinita toleranţă, nu veţi obţine nimic de la români, decât prin trădarea intereselor legitime ale acestora, aşa cum s-a încercat, şi s-a reuşit în parte şi la recentele alegeri locale, şi la formarea coaliţiilor. De altfel, închipuiţi-vă, stimaţi concetăţeni, unde am ajunge dacă şi noi, românii, ne-am deda la astfel de „îndeletniciri", trimiţându-vă la origini, pentru că, e bine să ştiţi, şi noi avem nemulţumirile noastre faţă de voi, pe care însă considerăm că nu e bine să le exprimăm! Nu o facem pentru că acest mod comportamental primitiv este sub demnitatea umană, iar nouă, românilor, astfel de lucruri nu ne stau în caracter. În România este categoric loc pentru oricine care doreşte o convieţuire civilizată, mai puţin pentru duşmanii ei. Grădina Maicii Domnului, cum străinii de bună credinţă numesc România, este generoasă, şi tocmai de aceea nu trebuie să ne batem joc de ea.
Şi pentru că suntem la capitolul de morală, pentru că în cele din urmă şi politica ar avea moralitatea ei, iar construirea unui model civilizat de convieţuire, cu atât mai mult, întrebăm cum îşi explică minoritatea maghiară din România, în general, şi cea din Târgu- Mureş, în special, faptul că în noul său drum spre democraţie, cu începere din 1989, n-a urmat calea lui Hajdu Gyözö? Un maghiar desăvârşit, dar cu capul pe umeri, cu viziuni mult mai civilizate în construcţia convieţuirii româno-maghiare postdecembriste, în a cărei ecuaţie a introdus, cum e şi firesc, de altfel, în mod obligatoriu, loialitatea faţă de statul român. Un astfel de concept ar fi dus pe un cu totul alt făgaş relaţiile interetnice din România, din Transilvania şi îndeosebi din Târgu-Mureş. În acest context şi alegerile de primar ar fi avut o altă conotaţie. De ce absolut toţi liderii minorităţii maghiare au îmbrăţişat „in corpore", linia nefastă a lui Tökes Lászlo, un exponent notoriu al extremismului, al iredentismului, pe care, din păcate, minoritatea maghiară l-a urmat fără şovăire în toţi aceşti ani, deşi a semănat atâta vrajbă între români şi maghiari, cărora le-a adus atâtea prejudicii, fiecăruia în parte, dar mai ales bunei convieţuiri. Cum pot merge lucrurile bine în cimentarea unei convieţuiri civilizate, atâta vreme cât în fruntea organizaţiei judeţene a UDMR, străjuieşte, un atât de vehement antiromân, care, la una din ediţiile trecute ale manifestării culturale „Vâltoarea", domnul Brassai Zsombor, care, de la amvon, propovăduia iubirea aproapelui, a refuzat orice participare a vreunei formaţii artistice româneşti, motivând că „nu amestecă merele cu perele"?
Concluzia care se desprinde din acest mod comportamental este că maghiarii, conaţionalii de azi, nu sunt încă pregătiţi pentru a lua comanda unei comunităţi de talia Târgu-Mureşului, în condiţiile cerute atât de exigenţele democraţiei, cât şi de buna funcţionare în teritoriu a statalităţii româneşti. Plecând de la acest fapt am acţionat şi noi, ca o datorie de conştiinţă, faţă de destinul municipiului reşedinţă de judeţ, a judeţului şi a întregii ţări. Mai multe explicaţii în acest sens sunt de prisos.
În consecinţă, aşteptăm adevărata schimbare la faţă şi întoarcerea privirii către ţinuturile natale a celor care mai cred că pe teritoriul României soarele răsare de la Budapesta. Că rolul lor aici, pe pământ românesc, care este de altfel şi al lor, este doar de a exploata resurse pentru alţii, cu preţul unei vieţi care ar putea fi mult mai bună alături de români, doar pentru a alimenta himerele şi iluziile celor care nu vor să înţeleagă că Ardealul este pământ românesc. Aici este loc pentru ei, şi nu altundeva, unde au datoria să edifice şi nu să demoleze, să-şi asigure o viaţă demnă şi prosperă, cot la cot cu cei alături de care trăiesc şi muncesc - românii.
