Ruleta rusească, jucată în politica românească

Distribuie pe:

La fel ca mulţi dintre cetăţenii acestei ţări, am urmărit şi eu, ca trăitor al unei comune periferice - Cristeşti, desfăşurarea recentelor alegeri locale. Aş dori să mă refer doar la ceea ce am constatat, oarecum cu amărăciune, că noi, românii, pe lângă multe calităţi la vedere, avem şi ceva defecte, nu prea bine ascunse. Un defect mare şi lat, în pas cu ceea ce se întâmplă zi de zi, este acela că nu ştim sau am uitat să fim uniţi în vremuri cheie, de interes pentru fiecare dintre noi.

Ca simplu mureşean, îl felicit pe dr. Dorin Florea pentru câştigarea unui nou mandat de prim-gospodar al celui mai important oraş din judeţ. Aş fi felicitat pe oricare candidat dacă ar fi fost în poziţia de câştigător. Însă nu pot felicita lipsa de viziune şi unitate, mai ales ştiindu-se că alegerea primarilor într-un singur tur poate să fie cu două tăişuri pentru destule localităţi din Ardeal.

Domnilor politicieni, chiar nu se putea ajunge la o înţelegere cu privire la un singur candidat pentru Primăria Târgu-Mureş (bineînţeles, cel mai bine situat în sondaje), luând exemplul partidelor maghiare care, nu de puţine ori s-au mai „faultat", dar care au ştiut când este cazul să fie unite, desemnând un singur candidat independent, dar sprijinit politic? Nu credeţi că aveţi o bilă neagră, mai ales dacă ne uităm la scorurile obţinute? Mă refer şi la alte localităţi aflate în situaţia amintită.

Titu Maiorescu spunea: „Unde e o necesitate, trebuie să fie o posibilitate". Oare, nu-i bine aşa? Desigur, despre domnul primar Dorin Florea se spune că are probleme cu justiţia, însă, domnilor politicieni, din banca alegătorilor se vede bine şi prezumţia de nevinovăţie pentru fiecare, până se ajunge la condamnare! Aşa e normal. La Târgu-Mureş, noroc tot cu alegătorul care a ştiut cum să corecteze lipsa de viziune a politicienilor. Deci, încă o dată, domnilor politicieni: cum aţi caracteriza acest exemplu de lipsă de unitate în ochii oamenilor simpli? Exemplul pe care ar trebui să îl daţi este doar gargară cu apă chioară sau ce? Oare nu ar trebui să ne adunăm, să fim uniţi noi, românii, acum, când la Est ruşii ne urlă la ureche că putem deveni ţinte, mai la Sud urgia unui război al Levantului prinde rădăcini veşnice, iar la Vest „fratele" mai mare - Uniunea Europeană - ne vrea la masă exact cum era săracul Lazăr poftit de bogatul nemilostiv? Oare unitatea asta nu ar trebui să înceapă de la dumneavoastră, pentru ca noi, cei care vă alegem, să vă privim ca pe o putere a exemplului?

În încheiere, le amintesc celor simpli ca şi mine, dar care încurajează absenteismul, un citat din Pluton: „Una din pedepsele pentru refuzul de a participa la vot e aceea că vei ajunge condus de inferiorii tăi", iar Petre Ţuţea spunea: „Românilor, nu vă alegeţi conducători care nu iubesc ţara".

Lasă un comentariu