Ultimul clopoțel pentru Leo

Distribuie pe:

Învățătoarea clasei pregătitoare Boitoș Leontina, de la Colegiul Național „Unirea", iese la pensie. După 45 de ani la catedră, este ultimul clopoțel care sună pentru Leo. Așa îi spun copiii. Foștii și actualii elevi îi spun Leo cu dragoste, cu respect, cu recunoștință.

Absolventă a Liceului Pedagogic „Mihai Eminescu" din Târgu-Mureș, promoția 1971, a fost repartizată la Școala Generală Pogăceaua, județul Mureș. De atunci s-a dedicat cu pasiune muncii didactice pentru copii. În perioada 1975-1991 a fost învățătoare la Școala Generală Sângeorgiu de Mureș. Timp de 10 ani, în perioada 1991-2001, a fost inspector școlar pentru învățământul primar la Inspectoratul Școlar Județean Mureș. Din anul 2001 până în prezent a fost învățătoare titulară la Colegiul Național „Unirea" Târgu-Mureș. A reușit, în 45 de ani, să parcurgă toate treptele profesionale, devenind învățătoare cu gradul didactic I în anul 1986.

Pe lângă activitatea didactică desfășurată la catedră, participă la numeroase programe de perfecționare profesională în domeniul drepturilor omului, în domeniul educației ecologice, în domeniul aplicației software educațional fiind preocupată de îmbunătățirea calității procesului de predare-învățare cu ajutorul mijloacelor TIC. Participă în mod activ în proiectul internațional ELT Summer Camp România 2010 - British Camp România. Contribuie la realizarea softurilor educaționale destinate elevilor de ciclu primar, ca și coautor, autor coordonator și consultant de specialitate. Este coautoarea unor publicații și materiale apărute în revistele editurii EDU Târgu-Mureș. Publică peste 27 materiale în format electronic în portalul www.didactic.ro. Organizează și participă la olimpiade de limba română și matematică, obținând numeroase medalii cu elevii săi: peste 12 medalii de aur, 12 medalii de argint, 7 medalii de bronz. Zeci de elevi pregătiți de doamna învățătoare au primit premii la concursuri școlare și extrașcolare regionale, naționale și chiar internaționale.

Timp de 45 de ani a trudit la scrierea celei mai prețioase cărți cu 300 de file, reprezentând cei 300 de foști și actuali elevi. Cu fiecare filă întoarsă, descoperim cum i-a învățat pe copii să scrie, să citească, să cânte, să rezolve probleme, să aibă încredere în ei, să fie buni, să iubească. Pentru această comoară este apreciată și admirată nu numai de elevi, ci și de părinți. Este un model pentru învățământul românesc, iar faptul că iese la pensie este o mare pierdere pentru învățământ.

Dacă doamna învățătoare se mândrește cu foștii elevi deveniți medici, ingineri, economiști, fermieri, dascăli, actori, și noi, cei 25 boboci ai colegiului, părinții, bunicii ne mândrim cu ea. Mulțumim, doamna învățătoare Boitoș Leontina!

Să-i dorim învățătoarei Leo ani fericiți de pensie, să-și crească nepoții, să-i învețe așa cum a făcut-o pentru sute de copii!

Lasă un comentariu