Ajutoare financiare de 110,5 milioane de euro pentru agricultorii din sectorul vegetal!

În şedinţa din 16 iunie 2016, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a stabilit, pentru anul de plată precedent (2015), schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal la 105,7 milioane de euro şi plafonul ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul vegetal la 4,318 milioane de euro.

„Schemele de sprijin cuplat în sectorul vegetal se acordă agricultorilor din sectorul vegetal pentru culturi de soia, lucernă, mazăre boabe pentru industrializare, fasole boabe pentru industrializare, cânepă pentru ulei şi fibre, orez, sămânţă de cartof, hamei, sfeclă de zahăr, tomate şi castraveţi pentru industrializare, cultivate în câmp, tomate, castraveţi, ardei, varză pentru consum în stare proaspătă şi castraveţi pentru industrializare, cultivate în sere şi solare, prune, mere, cireşe, vişine, caise, zarzăre pentru industrializare, cartof timpuriu pentru industrializare.

Ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul vegetal se acordă fermierilor pentru culturile de in pentru fibră şi cânepă pentru fibră, tutun, hamei şi sfeclă de zahăr.

Cuantumurile pe hectar se calculează prin raportarea sumelor stabilite prin acest act normativ la suprafeţele eligibile din baza de date a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, pe fiecare cultură.

Fondurile necesare plăţii schemelor de sprijin cuplat în sectorul vegetal se acordă din venituri din privatizare, urmând să fie ulterior recuperate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură, iar cele pentru ajutoare naţionale tranzitorii de la bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Potrivit OUG nr 3/2015, beneficiarii plăţilor, în cazul măsurilor de sprijin cuplat sunt fermierii activi, iar în cazul ajutoarelor naţionale tranzitorii nu este necesar ca fermierii să aibă calitatea de fermier activ", precizează Guvernul.

 

Lasă un comentariu