EDUCAŢIA NECESITĂ O LEGE FERMĂ ŞI CLARĂ

Nu putem să nu salutăm lansarea Proiectului „ROMÂNIA EDUCATĂ", în speranţa că acesta nu se va încheia doar cu semnarea unui plan naţional asumat în mod formal de către toată lumea şi care, în final, va fi susţinut convenţional de către toate părţile interesate.

Faptul că în domeniul educaţiei, astăzi, la noi, lucrurile nu stau prea bine o dovedeşte schimbarea perpetuă a Legii educaţiei. Cei 21 de miniştri care s-au abătut pe scaunul ministerului în cursul acestor ani, au intervenit de 61 de ori asupra legii, situaţia fiind şi astăzi într-o continuă forfotă. Fiecare dintre aceştia a propus propria viziune de reformare a învăţământului, situaţie care atestă amatorismul autorilor.

Sperând în îmbunătăţirea sistemului, schimbarea a devenit o problemă în sine care, bună sau rea, este privită cu suspiciune, cu neîncredere. Se remarcă tendinţa insistentă de căutare şi sancţionare a greşelilor.

Întrebarea care se pune este: Cum apar aceste greşeli atât de frecvent şi enigmatic? Există o singură explicaţie: diletantismul profesional şi imixtiunea politicului.

Urmărind propunerile nesatisfăcătoare care s-au făcut până în prezent, mi se pare că reforma în sistemul de educaţie s-a rezumat, pentru numeroşii ei autori, numai la stabilirea datelor la care încep şi se termină vacanţele şcolare, a numărului acestora, cât şi a numărului orelor de şcoală pe zi sau pe săptămână. Ultimul ministru a propus introducerea unor noi discipline şi mărirea numărului de ore pe care elevii să le petreacă în şcoală.

Complicăm şi adăugăm discipline noi în speranţa că vom avea un învăţământ mai bun. Ce sens ar avea mărirea numărului de ore care obligă elevul să stea mai mult în şcoală, atâta vreme cât nu este gândit conţinutul acestor ore şi pe deasupra nici siguranţa existenţei profesorilor utili pentru aceste ore?

Mă întreb dacă nu ar fi fost mai normal să se înceapă studierea conţinutului orelor cu modificarea programei şcolare, a manualelor mult prea încărcate, greoaie şi abstracte. Activitatea de instruire ar trebui să vizeze în primul rând predarea elementelor structurale, oferind elevului cunoştinţe de bază şi informaţii clare şi precise, fără o acumulare inutilă de date. Este vorba de întocmirea unei programe şcolare corespunzător cu ceea ce ar trebui să ştie elevii şi aducerea conţinutului acesteia în actualitate.

Din păcate, se mai practică în mult prea multe cazuri un învăţământ mecanic, fiind apreciaţi acei elevi care reproduc cât mai exact textul dat. Această simplă reproducere a informaţiei, lipsită de partea ei formatoare, de prelucrarea, completarea şi integrarea ei în bagajul de cunoştinţe al elevului, are un efect nociv asupra minţii copilului. Elevii vor trebui învăţaţi să citească opere esenţiale, opere fundamentale, din care să cunoască ce este decisiv în viaţă. Lipsa de entuziasm, educaţia plicticoasă, lipsa curiozităţii şi interesului pentru a înţelege lucrurile, anihilează cunoaşterea însăşi. Există o imensă reticenţă a tinerilor în a pune întrebări, în a se mira şi o lipsă de entuziasm pentru ceea ce învaţă.

În prezent sistemul de învăţământ este bazat pe prea multă informaţie teoretică, cunoştinţele dobândite fiind nepractice până la inadecvare şi sunt prea puţin fixate pe nevoile pragmatice de orientare reală în viaţa unui tânăr. Se aleargă după diplome şi titluri.

În momentul de faţă se impune de urgenţă stoparea iureşului schimbărilor şi trecerea imediată la o analiză, la o radiografiere a întregului sistem educaţional, făcută cu onestitate, competenţă şi bazată pe date reale.

În continuare, folosindu-se mijloacele specifice ştiinţelor educaţiei şi ajutându-se de metodele oferite de ştiinţele sociologiei şi psihologiei, se impune stabilirea unui parcurs pe care să îl urmeze sistemul naţional de educaţie, fixând atât punctul de plecare cât şi cel la care se doreşte să se ajungă.

Avem convingerea că singura cale de însănătoşire a sistemului de educaţie constă în oprirea acestui iureş al veşnicei reforme, pentru a reflecta cu onestitate şi profesionalism asupra măsurilor care trebuie luate în vederea simplificării sistemului naţional de educaţie şi, în cele din urmă, a stabilizării lui. Pentru a avea un învăţământ performant este cu siguranţă nevoie şi de schimbarea modului de finanţare a educaţiei întrucât subfinanţarea sistemului nu poate asigura nici resursele umane şi nici pe cele financiare necesare unui învăţământ de calitate. Schimbările în sistemul de educaţie nu se văd imediat, ci peste ani şi generaţii. Educaţia, care ar trebui să fie partea cea mai stabilă dintr-o societate, a trecut şi trece prin cele mai multe schimbări structurale, fiind în veşnică schimbare la noi. Doritul echilibru al unei societăţi şi liniştea necesară creării de valori nu se pot regăsi în afara unei legislaţii ferme, clare şi limpezi, premisă a democraţiei şi a progresului.

Lasă un comentariu