„Am avea aşa de mare nevoie de veghea lui!" 75 de ani de la moartea lui Nicolae Titulescu

Distribuie pe:

„Un mare, un extraordinar talent s-a ridicat la tribuna românească" (Take Ionescu, după primul discurs ţinut de Nicolae Titulescu în Parlament despre poziţia României faţă de evenimentele din Balcani, 1912)

Într-o descindere a lui Nicolae Titulescu la Viena, în primăvara anului 1935 - mărturiseşte Lucian Blaga, consilier de presă, la acea dată, pe lângă Legaţia Română de la Viena - reputatul diplomat spunea răspicat, în cuvinte biciuitoare, la care îi dădea dreptul geniul său: „Noul război mondial, dacă va izbucni, va repeta, desigur nu în detalii, dar în linii mari, Primul Război Mondial. Războiul va fi lung şi greu. La început, Germania va avea succese, dar în cele din urmă va fi înfrântă." Lucian Blaga îşi aminteşte de starea de revoltă în care era diplomatul rostind „atari barometre", cu un simţ înnăscut al identificării celor mai imperceptibile schimbări care se produceau în atmosfera generală a continentului. Bucurându-se de un imens prestigiu în opinia internaţională, Titulescu avea darul uluitor de a defini, de a argumenta, energic şi subtil, făcându-l pe Lucian Blaga să-l compare cu Bergson. A fost şi momentul în care Blaga i-a dat în gara din Viena (i-am întins cu multă sfială şi numai în momentul când trenul se puse în mişcare) cartea cu piesa „Avram Iancu" emoţionat de surâsul diplomatului şi promisiunea: „Să ştii că am s-o citesc!"; deşi Lucian Blaga era stăpânit de convingerea că Titulescu nu va avea răgazul lecturii piesei. La doar câteva săptămâni (relatarea e cuprinsă în volumul de publicistică al lui Lucian Blaga, Peisaj şi amintire), întâlnindu-l pe Nicolae Titulescu tot în gara din Viena, acesta începu „fără nicio caznă" să recite din „Avram Iancu": „În pădure, / toate păsările dorm, /numai una n-are somn, / cată să se facă om, încheind cu remarca: Nu ştiu de ce, dar tare-mi plac mie aceste versuri!" Titulescu rostise versurile în care Blaga vorbea despre pasărea mitologică din Munţii Apuseni care, în piesă, păzeşte inima neamului. „Titulescu simţea pesemne, consemnează Lucian Blaga, o înrudire între insomnia sfântă a acelei păsări de veghe şi insomnia sa. Căci şi el suferea de insomnie lângă destinele ţării, de-o insomnie blestemată pentru el şi pentru noi, căci ea avea să-l destrame înainte de vreme, încât astăzi, la o răscruce cum nu a fost alta vreodată, când am avea aşa de mare nevoie de veghea lui (subl. n), el nu mai este printre noi"; cel care credea cu ardoare că România nu poate fi întreagă fără Ardeal, Ardealul fiind şcoala care i-a făurit neamul şi farmecul care i-a susţinut viaţa.

Pentru insomnia lui Titulescu lângă destinele ţării, Lucian Blaga foloseşte şi expresia boala sacră a lui Titulescu. Era anul 1928 când diplomatul pregătea, în febre de vulcan acoperit, Procesul Optanţilor la Liga Naţiunilor. Titulescu a combătut reproşul guvernului maghiar, precum că România ar fi discriminat prin reforma agrară din 1921 pe marii proprietari maghiari din Transilvania, demonstrând corectitudinea reformei.

„Greu bolnav", după înfrângerea din prima sesiune a Procesului, îşi aminteşte Blaga, de-o boală imponderabilă şi fără de identitate precisă în tratatele de medicină, bolnav de flacăra lăuntrică ce-l ardea, nedându-i răgaz şi desfiinţindu-i somnul, problematizându-i fiinţa în vechiul Hotel des Bergues din Geneva „unde, îndomolită penumbra, se tortura, prin liberă autodeterminare". Căci geniul lui nu putea să suporte eşecul. Era boala sacră a lui Titulescu, dorul de revanşă sub semnul unei dreptăţi colective al celui ce devine apărătorul vajnic al tezei româneşti în Procesul Optanţilor, eveniment ce umpluse cu ecourile sale toată presa internaţională. Lucian Blaga participă la „memorabila după-amiază" a Procesului în care Titulescu, cu un calm stăpânit, citeşte cu glas de metal nobil, de-o transparenţă cuceritoare, declaraţia prin care justifică „exproprierea moşierilor maghiari, adică a moşierilor care aveau pământ în ţara noastră, dar optaseră pentru cetăţenie maghiară". Preşedintele Ligii, în numele Consiliului Ligii, s-a raliat la punctul de vedere românesc. Protestul contelui Apponyi a fost zadarnic. „Nu mai luam parte, rememorează Blaga, decât la un epilog de tunete după furtună."

Aşa l-a cunoscut Lucian Blaga pe Nicolae Titulescu, admirându-i activitatea pe scena internaţională, ca diplomat, jurist, profesor, om politic, ministru al Afacerilor Străine, preşedinte al Ligii Naţiunilor, membru titular al Academiei Române, făcându-i impresia unei fiinţe „de alt ordin decât cel uman".

PS.: În 1900, Nicolae Titulescu, absolventul de liceu, primeşte PREMIUL DE ONOARE la examenul de bacalaureat, ceea ce-i înlesneşte o bursă de 5 ani la Paris, unde urmează cursurile Facultăţii de drept. Fiind vremea bacalaureatului, mă gândesc ce potrivit ar fi să se instituie PREMIUL DE ONOARE, legând ziua noastră de timpul acela înalt şi demn al conştiinţelor româneşti.

 

Lasă un comentariu