Semnalăm… Semnalăm… Dezinteres pentru iarba de pe marginea drumurilor!

Distribuie pe:

Dacă străbaţi ţara în lung şi în lat, pe drumuri naţionale, judeţene sau comunale, rămâi încântat de corola de buruieni şi ierburi ne- cosite ce împodobesc marginile drumurilor. Pe lângă faptul că strică la frumuseţe, acestea sunt şi focare de seminţe de buruieni, boli şi dăunători pentru culturile agricole. Pe vremuri, când în satele româneşti se mai creşteau vaci cu lapte, oi şi capre aproape în fiecare gospodărie, consiliile locale organizau licitaţii pentru iarba de pe marginea drumurilor. Localnicii, mai ales navetiştii, se înghesuiau să prindă câţiva metri de şanţ pe care să-şi facă omul, acolo, un car cu fân. Se mai licita şi iarba de pe terenurile de fotbal comunale, din cimitirele gestionate de biserici. Astăzi, de când cu democraţia, lumea s-a domnit, sătenii nu mai cresc vaci, din cauza preţului de batjocură la lapte (0,60-0,80 litru), iar oile au asigurată hrana pe păşunile licitate de ciobanii particulari de la primării (o altă afacere de spălat banii proveniţi din subvenţiile europene şi naţionale). Aşa, că, pe nimeni nu mai interesează iarba de pe marginea drumului, doar cei de la Drumuri Naţionale, mai vin, din când în când, cu o coasă mecanică şi curăţă marginea şoselelor pe o lăţime de 1,5 metri. Nefiind cosite aceste porţiuni, de la un an la altul, au fost invadate de buruieni periculoase şi tufe de porumbar sau alte specii de mărăcini fără valoare. Viitorii consilieri judeţeni, comunali sau orăşeneşti, vor trebui să caute, să adopte hotărâri capabile să rezolve şi acest aspect, mai ales că beneficiarii de ajutoare sociale, deocamdată, stau la umbră, fac copii şi aşteaptă milă şi pomană din partea statului. 

Lasă un comentariu