Un mare industriaş milanez, când a împlinit vârsta de 80 de ani, şi-a permis, în sfârşit, să facă un concediu. Unde? La Napoli. Acolo soarele e mai plăcut ca oriunde şi acolo îşi petrece toată lumea concediul. E şi o vorbă: „vedi Napoli e poi muori". Într-o zi, plimbându-se pe o pajişte, pe ţărmul mării, vede un băietan, tolănit în iarbă, dormind. Îl trezeşte brusc, lovindu-l cu piciorul. Îl ceartă:
- Nu ţi-e ruşine să dormi în timp ce lumea cinstită munceşte? Dacă îmi promiţi că munceşti sunt dispus să te angajez la mine în fabrică. Mai mult, văd că ai doi ochi inteligenţi şi două braţe vânjoase; sunt dispus să fac ceva mai mult pentru tine. Te trimit la şcoală să studiezi. Şi dacă te arăţi vrednic, cum n-am copii, aş putea să te înfiez şi să te las moştenitor.
- Şi apoi?, întreabă băiatul abia ridicând capul din iarbă.
- Cum? Eşti prost sau te faci că nu înţelegi? Îţi promit bogăţia, dacă vei şti să o câştigi cu sudoarea frunţii tale şi a creierului.
- Şi apoi, după ce o voi fi câştigat, ce am de făcut?
- După aceea vei face ce fac eu.
- Adică?
- Adică vei putea să-ţi iei ca mine un concediu şi să vii să te odihneşti în mijlocul frumuseţilor acestui minunat oraş.
- Păi, eu ce fac acuma? Nu mă odihnesc? E nevoie de atâta oboseală ca să pot face ceea ce fac deja?, zice băiatul lăsând să-i cadă din nou capul în iarbă.
E greu de presupus că lenea poate hrăni pe cineva!
Cartea „Dureri nespovedite", apărută la Editura „Vatra Veche", se găseşte la Catedrala Mare din Târgu-Mureş
