Inspecţia Muncii verifică măsurile luate de angajatori în caz de disconfort termic

Distribuie pe:

În condiţiile în care Administraţia Naţională de Meteorologie a emis atenţionări referitoare la temperaturile ce vor fi atinse în aceste zile, în care disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării, Inspecţia Muncii, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă, va controla respectarea măsurilor ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă.

Potrivit Ordonanţei nr. 99/2000, angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor, şi anume: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, asigurarea apei minerale, câte 2 - 4 litri de persoană pe schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie şi asigurarea de duşuri.

În plus, pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorii trebuie să asigure examenul medical la angajare şi controlul medical periodic, să urmărească depistarea precoce a salariaţilor cu contraindicaţii pentru munca la temperaturi crescute, să asigure primul ajutor şi transportul la cea mai apropiată unitate sanitară al persoanelor afectate, trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Verificările se vor concentra pe sectoarele economice în care se lucrează în spaţii deschise şi unde se desfăşoară activităţi ce necesită efort fizic deosebit, caz în care angajatorul poate reduce durata zilei de muncă sau poate eşalona ziua de lucru pe două perioade. Dacă angajatorii nu pot asigura aceste condiţii, ei trebuie să stabilească de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai salariaţilor alte măsuri.

Nerespectarea prevederilor Ordonanţei nr. 99/2000 se sancţionează cu amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.

Lasă un comentariu