Rezultate onorante la sesiuni ştiinţifice naţionale

Distribuie pe:

Zilele Cercetării Ştiinţifice Studenţeşti din Universitatea „Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu - un proiect cu deschidere amplă, implicând domenii complexe din cadrul celor cinci facultăţi ale Universităţii „Constantin Brâncuşi", s-au desfăşurat în perioada 21 - 23 aprilie 2016. Evenimentul a oferit participanţilor posibilitatea de a-şi prezenta propriile realizări, prin valorificarea capacităţii lor creative şi inovatoare, precum şi facilitarea schimbului de opinii şi idei.

Ioana Andra Pop, studentă în anul IV la specializarea Inginerie Economică Industrială, de la facultatea de Inginerie din cadrul Universităţii „Petru Maior", a obţinut locul I în cadrul secţiunii de Inginerie Industrială. După experienţa concursului, a declarat: „Am ales să particip la acest proiect cu scopul de a-mi testa limitele, mai bine zis emoţiile care mă cuprind în faţa unei comisii, având în vedere că urmează să îmi susţin lucrarea de diplomă în această vară. Aşadar, în cadrul Facultăţii de Inginerie, am participat la secţiunea Inginerie Industrială, cu lucrarea Maşinile cu comandă numerică, unde am prezentat detalii cu privire la ceea ce sunt maşinile cu comandă numerică, care sunt componentele, caracteristicile importante, avantajele şi dezavantajele lor. La această secţiune au participat 23 de studenţi. Emoţiile au fost mari, însă am avut încredere în mine şi poate acesta a fost principalul motiv pentru care am reuşit sa fiu premiată cu locul I. A fost o experienţă minunată, de care sunt foarte mândră."

***

În perioada 27-29 mai 2016, Universitatea Maritimă din Constanţa şi Liga Studenţilor din Universitatea Maritimă Constanţa au organizat Sesiunea Internaţională de Comunicări Ştiinţifice a Studenţilor. Facultatea de Inginerie a Universităţii „Petru Maior" din Târgu-Mureş a fost reprezentată de trei studenţi din anul I: Eszter Somon Racz, Mihnea Bloj şi Cristian Feier, coordonaţi de şef lucr. dr. ing. Mihaela Bucur. Domeniile de interes au fost: Navigaţie şi Transport Maritim şi Fluvial, Aspecte Economice şi Juridice în Transporturi, Inginerie Mecanică, Ingineria şi Protecţia Mediului în Industrie, Inginerie Electrică şi Tehnologii şi Sisteme de Telecomunicaţii. Participarea a fost fructificată prin obţinerea locului II, la secţiunea „Aspecte Economice şi Juridice în Transporturi", cu lucrarea Transportul viitorului: camioane self-driving versus transport convenţional, pregătită şi susţinută de studenta Eszter Somon Racz, anul I, Inginerie Economică Industrială. Locul obţinut este extrem de valoros, deoarece la concurs au participat studenţi din toţi anii de studiu de la universităţi din ţară şi din străinătate. Toate lucrările au fost redactate şi susţinute în limba engleză, şi vor fi publicate într-un volum în format electronic, cu cod ISSN. „Participarea la concurs a fost cu siguranţă o experienţă deosebită, o experienţă care a adus un plus bagajului meu de cunoştinţe, mi-am evaluat cunoştinţele de limba engleză şi, mai mult, am avut ocazia de a socializa şi de a lega noi prietenii cu studenţi din ţară şi din străinătate", a declarat Cristian Feier, student în anul I la specializarea Tehnologia Construcţiilor de Maşini, care a avut o lucrare despre managementul vitezei.

 

În perioada 2-4 iunie 2016, cu ocazia împlinirii a 55 de ani de învăţământ superior şi a 40 de ani de învăţământ tehnic superior din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri" din Bacău, au avut loc conferinţe internaţionale cu teme tehnice referitoare la design industrial, optimizări ale tehnologiilor, optimizări în ingineria mediului, mecatronică, robotică, tehnică de putere (CIEI 2016), ştiinţe aplicate (CISA 2016), mecanica ruperii, dar şi inginerie şi management, în parteneriat cu diferite universităţi din România, precum şi din Italia, Bulgaria şi Polonia.

Din partea Universităţii „Petru Maior" din Târgu-Mureş au participat cu lucrări studenţi din anul IV ai Facultăţii de Inginerie, specializarea Inginerie Economică Industrială, la activitatea desfăşurată în memoria profesorului dr. ing. ec. Moise Ţuţurea, un pionier al învăţământului tehnic sibian. În cadrul acestui concurs, au participat studentele Maria Sava, cu lucrarea Optimizarea procesului de producţie a tractoarelor articulate forestiere, obţinând premiul al II-lea, şi Dana Valentina Tarcea, împreună cu Veronica Ţiţiu, cu lucrarea Analiza şi îmbunătăţirea indicatorului de performanţă OEE prin optimizări aduse unei staţii de producţie a reperelor de tip senzor de oxigen, obţinând premiul al III-lea. Studentele Universităţii „Petru Maior" au avut concurenţi din fiecare regiune a ţării, însă predominant din Transilvania. Comitetul ştiinţific a fost reprezentat cu brio de cadre universitare şi postuniversitare din universităţi precum Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi" din Iaşi, Universitatea Politehnică din Timişoara, precum şi de cadre didactice din universităţi din Torino (Italia), Russe (Bulgaria), Cadiz (Spania), Metz (Franţa), Varşovia (Polonia) şi Moldova.

Lasă un comentariu