Structuri fonetice (II)

Distribuie pe:

Mi-a plăcut, stimaţi cititori, cum a parafrazat profesorul Gheorghe Coşa, începutul Evangheliei sfântului Ioan din Noul Testament, „La început a fost Cuvântul…" Profesorul ieşean scrie: „La început a fost sunetul şi din sunet, omul şi-a închipuit cuvântul".

Ne ocupăm şi în această tabletă de sunetele din cuvinte, de cuvintele din propoziţii, de propoziţiile din fraze, de frazele din contexte, de contextele din operele literare scrise într-o limbă care mult e dulce şi frumoasă….

Cele mai frecvente întrebări care se pun la capitolul Fonetică sunt cele referitoare la hiat.

Hiat, hiaturi s.n. 1. Întâlnirea a două vocale pronunţate succesiv în silabe diferite, acestea făcând parte fie din acelaşi cuvânt, fie din cuvinte diferite. 2 (Fig.) Discontinuitate, pauză, întrerupere, gol (din fr. lat. hiatus).

Ex. „Căci ce-i poetul în lume…. Şi astăzi ce-i poetul?...." (Mihai Eminescu). La despărţirea în silabe cele două vocale succesive din cuvântul poet(ul) fac parte din silabe diferite po-et.

„Poezia nu este lacrimă /ea este însuşi plânsul" (Nichita Stănescu - Poezia). În despărţirea în silabe se observă prezenţa hiaturilor: po-e-zi-a (hiatul între vocalele o şi e, dar şi între vocalele i şi a. Hiatul i-e îl întâlnim în cuvântul puz-de-ri-e: „Cireşii se împodobeau cu puzderie de flori albe. (Ion Agârbiceanu)

Deseori succesiunea vocalică ie creează diftong: „Imnul învierii va răsuna din toate piepturile, ei (oamenii) se vor înşirui pe rând în dreptul altarului" (Oct. Goga).

Am reprodus textul pentru a diferenţia hiatul i-e (în-vi-e-rii) de diftongul ie (piep-tu-ri-le), hiatul u-i (în-şi-ru-i) de diftongul ui (al-ta-ru-lui). Cu aceeaşi intenţie, voi reproduce un text din Viaţa ca o pradă de Marin Preda: „Nu eu trebuia să ajung scriitor ci el." (colegul meu care făcuse o asemenea compunere!). Despărţirea în silabe a cuvântului scri-i-tor, evidenţiază prezenţa hiatului, spre deosebire de diftongul ii - din cuvântul învierii.

În manualele şcolare, există liste de cuvinte, în vederea despărţirii corecte a cuvintelor, răspunzându-se astfel la întrebarea: diftong sau hiat?: boj-deu-că (nu…de-u…), con-ti-nu-u (nu con-ti-nuu); fii-ca (nu fi-i-ca), i-de-e (nu i-dee). Se recomandă scrierea corectă, a cuvintelor poezie (nu în diftongare - ie!) alee (nu în diftongare - ie!) alcool (păstrând hiatul

o-o dar şi pronunţarea corectă ştiinţă cu hiatul i-i), fi-in-ţă (hiatul i-i), respectuos (hiatul u-o). O culegere de gramatică concepută după DOOM, ediţia a II-a, Editura Paralela 45, coordonator Eliza-Maria Trofin, propune diferiţi itemi: itemi obiectivi, itemi de tip pereche, itemi cu alegere multiplă, prin care scrierea şi vorbirea corectă dar şi motivarea acestora.

Fonetica experimentală presupune, stimaţi cititori, diferenţierea dintre durata de pronunţare a unor sunete (mai ales dacă acelaşi sunet este reluat în poziţia vocalelor în hiat). La ce folosesc toate acestea?... Nu se chiar „moare" (ca în cazul diluanţilor), dar ne abatem de la normele vorbirii şi ale scrierii… doar la început a fost sunetul şi apoi cuvântul şi toate celelalte: lumina, ploaia, grânele, amintirea, plânsul şi tăcerea şi iarăşi cuvântul alcătuit din sunete vocalice (diftongi, triftongi, vocale în hiat).

 

Lasă un comentariu