SFIDĂRILE LUI IOHANNIS (XIV) O promulgare - atentat la memorie

„Pe pământul neamului românesc trăiesc astăzi oameni de alte rase şi credinţe. Acestea au ajuns aici prin invazii (ca ungurii), prin colonizare (ca germanii) sau prin infiltrări meşteşugite (ca evreii). Iubindu-şi mai mult propriul popor decât pe al nostru, niciunul dintre ei nu prezintă garanţii de securitate pentru organismul oficial al statului" (N. Crainic, 1938).

În dorinţa de a ne „cuceri", Iohannis ni se prezintă în cărţile sale ca un vajnic promotor al valorilor noastre naţionale. Însă atât în aceste scrieri, cât şi în incredibila promulgare a Legii 217/2015 (care este cel mai mârşav atac la adresa memoriei neamului românesc, deoarece poporului nostru i se „dezgroapă" morţii pentru a fi condamnaţi a doua oară), întăresc convingerea că o „mână nevăzută" înfăţişează un altfel de Iohannis decât cel ce este descris propagandistic în cărţile semnate de el! Căci, în aceste cărţi, ni se vorbeşte atât despre importanţa redescoperirii sentimentului de „mândrie naţională" (II, pg.166), de tendinţa de a uita „călcarea în picioare a simbolurilor naţionale, de falsificarea istoriei " (I, pg.23), „de protejarea valorilor istoriei naţionale" (I, pg.165), cât şi, atenţie la „mâna" de care vorbeam, de necesitatea înfiinţării unui „mare muzeu naţional... care să vorbească (şi - n.a.) despre crimele regimului antonescian" (II, pg.165), întrucât „viitorul democratic al naţiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic " (II, pg.165)! Mai este cazul oare să spun că a ne asuma trecutul echivalează cu a ne lăsa robiţi financiar şi sufleteşte celor care ne tot invocă victimele de război, evreieşti, din timpul regimului antonescian? 

Lasă un comentariu