Spania şi Europa în derivă?

Distribuie pe:

În contextul confuziei şi al dezamăgirii create de votul englezilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, într-o Europă în derivă, cuprinsă de panică şi derută, alegerile anticipate din Spania, după o criză politică de şase luni, au fost câştigate de Partidul Popular (PP) al actualului premier Mariano Rajoy. Totuşi, cele 137 de locuri obţinute în Parlament nu sunt suficiente pentru alcătuirea noului guvern de la Madrid, fiind nevoie de 176 de mandate, pentru a întruni o majoritate necesară. El va apela la sprijinul celorlalte partide, situate, în ordine, la alegeri, cu următoarele rezultate: Partidul Socialist (85 de mandate), Unidos Podemos („Împreună putem" - 71), Ciudadanos („Cetăţenii" - 32). Analiştii politici cred că premierul Mariano Rajoy va apela la o formulă de centru-dreapta.

Deoarece alegerile anticipate din Spania, după acea criză de şase luni, aveau loc chiar a doua zi după şocul BREXIT, cauzat de votul britanicilor pentru plecarea din Uniunea Europeană, mulţi se aşteptau la o reacţie separatistă a catalanilor, doritori, şi ei, de o rupere de Madrid, bineînţeles. A fost linişte. Spaniolii s-au dovedit, ca şi altădată, mai prudenţi, mai ponderaţi, mai înţelepţi decât englezii. Garanţie că visul secesionist al catalanilor de a se rupe de Spania, într-un moment al unei Europe în derivă, de a obţine o „independenţă" după un „model Kosovo", nu se va împlini niciodată, fiind sortit eşecului!

 

Lasă un comentariu