În aceste zile, majoritatea comentariilor din presa scrisă şi audio-vizuală se poartă în jurul ieşirii - prin referendum - a Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană; a impactului major pe care această acţiune politică îl va (putea) avea asupra viitorului Uniunii Europene. Lucru de înţeles, dacă avem în vedere importanţa unei ţări, precum Marea Britanie, în care discuţiile în jurul ieşirii ori rămânerii în UE nu sunt chiar de azi, de ieri.
Sigur, doar viitorul „ne va spune" ce consecinţe va avea ieşirea Marii Britanii din UE! Fapt este însă un lucru. Şi în alte ţări membre ale UE s-au adunat (înmulţit) nemulţumiri(le) în rândul populaţiilor, faţă de apartenenţa la UE. Inclusiv, în ţara noastră, România. Câteva exemple…
… Când ţara noastră a intrat în UE, românii erau „superfericiţi", cei mai entuziaşti susţinători ai acestei aderări. Conform primului raport Eurobarometru pentru România, scorul de încredere era în toamna anului 2004 de 74%, cel mai ridicat dintre toate statele membre asociate. În toamna lui 2011, procentul a fost însă de 46%, cu o scădere de 16 puncte procentuale faţă de anul precedent. Încrederea în UE a scăzut în continuare, în 2012, mai ales după abordarea partizană în cazul procedurii de demitere a lui Traian Băsescu. Preşedinte de care acum, în 2016, vorbim la timpul trecut.
… Dar şi după ce populaţia s-a convins că „votul popular" poate fi uşor neglijat (încălcat!) de o „decizie" venită de la Bruxelles, o abatere gravă de la „democraţia votului". Pe lângă acest lucru, privatizările impuse de instituţiile financiare occidentale, vânzarea „la hectar" a terenurilor agricole (a gliei strămoşeşti!) străinilor, s-au soldat, cum bine a putut constata oricine, nu cu relansarea economiei româneşti, ci cu falimentarea unităţilor economice, a agriculturii şi a trimiterii în şomaj a mii şi mii de oameni, doar cei mai „norocoşi" ajungând în străinătate, inclusiv în Anglia! Ce se va întâmpla, însă, cu românii din Marea Britanie?, este o întrebare la care încă nimeni nu poate da un răspuns…!
Pe de altă parte, nici politicienii români (mulţi dintre ei, incompetenţi!) aflaţi la guvernare nu au valorificat complet dreptul de a beneficia, după aderare, de cei 30 de miliarde de euro, rezervaţi ţării noastre, sub forma unor fonduri nerambursabile.
Ceea ce-i irită, însă, în ultima vreme pe mulţi români este - cum remarcă numeroşi analişti - tema „condiţionalităţii democratice", utilizată în anii '90, împotriva României pentru a permite extinderea valorilor şi intereselor occidentale spre Est şi blocarea „expansiunii dezordinii orientale" spre Vest, reluată, din păcate, azi în ce priveşte România. Or, după cum s-a văzut - şi în cazul procedurii de demitere a lui Traian Băsescu - fostul preşedinte al Comisiei Europene, portughezul Manuel Barroso, a considerat că aceste interese sunt mai bine apărate de Traian Băsescu şi de echipa lui, deşi aproape 90% dintre românii participanţi la referendum au hotărât atunci, prin vot democrat, constituţional, demiterea lui! Lucru valabil, mai recent, şi în cazul procedurii de numire a şefilor de Parchete, când s-a văzut de la o… poştă (cum se spune) că a fost şi influenţa Bruxelles-ului! Drept care, există senzaţia, la români (dacă nu la toţi, la majoritatea lor!), că preşedinţia Comisiei Europene (desigur, nu numai ea!) tratează România ca pe o provincie (colonie n.n.) sub protectorat, unde nu mai contează, de exemplu, aspectele democratice ale numărului de voturi pentru demiterea unui preşedinte, de pildă (dar şi în alte cazuri), ci un cvorum inventat pentru referendum, cvorum care nu a existat la alegerile din România şi care nu există în ţările membre. Ceea ce i-a făcut pe unii observatori politici independenţi să declare că „experimentul impus de Barroso nu vizează apărarea intereselor României, ci apărarea intereselor castei politice a PPE." Aceasta arată, conform aceloraşi, că „abordarea partizană" - în numeroase alte situaţii - slăbiciunea instituţională a Uniunii Europene, transformarea preşedintelui Comisiei în preşedinte jucător, implicat în apărarea intereselor partidelor membre ale PPE, din ţările europene, ceea ce duce, inevitabil, la scăderea credibilităţii Uniunii.
Concluzia? Din în ce mai mulţi români au devenit euro-sceptici. Pentru că ei au simţit că, în România, s-a creat o dublă realitate - una complexă, cea trăită de ei, românii, şi alta construită artificial - în mare măsură după cum s-a dictat la Bruxelles. De parcă am fi o colonie, şi o ţară cu drepturi depline în cadrul ţărilor membre ale Uniunii Europene! De aici, scepticismul, dezamăgirea post-aderării. Se va schimba oare această percepţie în 2016? Bine ar fi… dar să fim optimişti… În sensul că succesorul lui Băsescu la Cotroceni, Klaus Iohannis, va şti să apere, cu mai mare demnitate, interesele României la Bruxelles (şi nu numai). Vizitele sale de până acum în ţări din spaţiul european (în Germania, Franţa, dar şi la Bruxelles) pot fi argumentate în acest sens. Vorba aceea: speranţa moare ultima!
P.S. Potrivit ziarului Sued-deutsche Zeitung, citat de Ev.Z., „UE are nevoie de o schimbare completă; să înveţe de pe urma acestei experienţe şi să-şi examineze fundamental politicile", de la crearea sa din 1957, până acum.
Pe de altă parte, Federaţia Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) cere preşedintelui Klaus Iohannis şi Executivului să negocieze, de urgenţă, cu Guvernul britanic, situaţia românilor care lucrează în această ţară. În acest moment, în Marea Britanie locuiesc mai mult de 300.000 de români. Majoritatea dintre ei lucrează în specialităţi înalt calificate şi sunt apreciaţi de poporul englez.
